Structura și finalitățile psihopedagogiei speciale

Cum se împarte disciplina

Psihopedagogia specială s-a construit în ordine inversă față de alte științe. Întâi au apărut ramurile specializate — surdopedagogia, tiflopedagogia, oligofrenopedagogia s-au închegat fiecare în jurul unei școli, al unui institut și al unui grup de practicieni — iar partea comună tuturor a venit abia după aceea, când s-a văzut cât de mult se repetau problemele de la o ramură la alta. Împărțirea de astăzi urmează două criterii.

După tipul de dizabilitate

Fiecare ramură are obiectul ei, terminologia ei și metodologia ei. Unele au și un nume consacrat, format din numele grecesc al deficienței, pe care candidatul trebuie să îl recunoască atunci când apare în enunț:

Lista nu se oprește aici. În clasificările mai noi, cum e cea a lui Gherguț, intră și psihopedagogia diversităților etnice, culturale și lingvistice, și psihopedagogia persoanelor cu abilități înalte, talente și creativitate. A doua surprinde adesea la examen, dar are o logică simplă: și supradotarea cere un curriculum adaptat și un parcurs individualizat, adică exact instrumentele acestei discipline. Programa de concurs se ocupă însă de dizabilitate, așa că ramurile acestea se pomenesc, nu se dezvoltă.

Peste toate s-a adăugat, în ultimele decenii, psihopedagogia integrării și a incluziunii, care nu are un tip de deficiență al ei. Ea studiază condițiile în care orice copil cu cerințe educaționale speciale poate învăța alături de ceilalți și face obiectul capitolului VIII al programei.

După vârstă și după etapa intervenției

• intervenția timpurie, de la depistare până la intrarea în grădiniță;
• educația preșcolară a copilului cu dizabilități;
• educația școlară, în învățământul special sau în cel de masă;
• preprofesionalizarea și profesionalizarea, tratate în capitolul IX;
• asistența adultului, în muncă și în viața independentă.

Împărțirea aceasta nu e o simplă ordonare administrativă. Ea spune că intervenția are un moment optim și că același mijloc dă rezultate cu totul diferite la trei ani și la paisprezece — motiv pentru care depistarea precoce apare, la toate finalitățile de mai jos, înaintea terapiei.

Cele trei componente ale asistenței psihopedagogice și sociale

Munca efectivă cu o persoană cu dizabilități se descrie, în tratatele de specialitate, prin trei componente. Ele nu se desfășoară una după alta; se desfășoară în același timp, iar despărțirea lor e făcută pentru analiză, nu pentru orar.

Componenta psihologică privește cunoașterea persoanei și echilibrul ei lăuntric: ce particularități de dezvoltare are, cum arată structura personalității, cum își privește ea însăși deficiența și cum reacționează în relația cu ceilalți, ce funcții sunt afectate și pe care se poate sprijini compensarea. Tot aici intră ceva ce nu se scrie în plan, dar fără de care planul nu funcționează: climatul de siguranță afectivă. Un copil speriat nu învață, oricât de bine ar fi proiectată activitatea.