Sari la conținut
EduCamp

Tematica de specialitate · I.1

✓ GRATUIT

Psihopedagogia specială – statutul interdisciplinar și relațiile acesteia cu psihologia, pedagogia, sociologia și medicina

Obiectul psihopedagogiei speciale, locul ei în sistemul științelor psihopedagogice, caracterul de știință de sinteză și ce preia de la psihologie, de la pedagogie, de la sociologie și de la medicină.

Obiectul psihopedagogiei speciale

Cum se înțelege definiția, termen cu termen:

  • abateri de la dezvoltarea normală — copilul se dezvoltă altfel sau mai încet decât majoritatea copiilor de aceeași vârstă, din cauza unei deficiențe;
  • particularitățile psihice — felul în care percep, gândesc, vorbesc, își amintesc și reacționează afectiv persoanele cu un anumit tip de deficiență;
  • metodologia corectiv-recuperativă — ansamblul metodelor prin care o funcție afectată se corectează, atât cât se poate, iar ce nu se poate corecta se înlocuiește prin alte căi;
  • potențialul uman restant — capacitățile care au rămas neafectate sau afectate numai în parte și de la care pornește intervenția;
  • integrarea socio-profesională — capacitatea persoanei de a trăi în comunitate, de a avea o profesie și de a se întreține, cât mai aproape de ceilalți membri ai societății.

Denumirea veche a disciplinei:

  • disciplina s-a numit mai întâi defectologie;
  • termenul a fost părăsit fiindcă punea accentul pe defect, nu pe persoană.

Obiectul disciplinei cuprinde două laturi:

  • cunoașterea persoanei — particularitățile dezvoltării psihice pe fiecare tip de deficiență, evaluarea, diagnoza;
  • intervenția asupra ei — educația, terapia, recuperarea, compensarea, integrarea.

Din a doua latură decurge caracterul aplicativ al psihopedagogiei speciale:

  • ea s-a constituit din nevoia de a cunoaște și de a evalua copilul cu deficiență încă din copilăria mică, ca instruirea și educația lui să fie adaptate capacităților lui psihice și fizice;
  • diferențele psihofizice dintre copii au impus organizarea diferențiată a influențelor educaționale, pe categorii de deficiență;
  • din această practică s-au conceptualizat apoi noțiunile și teoriile domeniului.

Câmpul de acțiune

Cum se înțelege:

  • între starea de normalitate și starea patologică — psihopedagogia specială nu lucrează numai cu persoane cu boli sau deficiențe grave; ea se ocupă și de copiii aflați la limită, de exemplu cu dificultăți de învățare, și de cei aflați în risc, înainte ca o deficiență să apară;
  • traseul începe înainte de naștere, cu prevenirea, și nu se încheie la sfârșitul școlii: ultima etapă, monitorizarea, urmărește persoana și după ce s-a integrat;
  • caracter pragmatic, acțional — domeniul nu se oprește la descrierea deficienței, ci acționează concret asupra persoanei, în fiecare etapă.

Definiția cuprinde două categorii de beneficiari:

  • persoanele cu deficiențe — intelectuale, senzoriale, fizice, psihice, de limbaj, de comportament și de relaționare;
  • persoanele aflate în situații de risc, chiar fără o deficiență, din cauza:
    • mediului în care trăiesc (de exemplu, un copil crescut într-o familie care îl neglijează);
    • lipsei resurselor de trai (de exemplu, o familie fără venituri, în care copilul nu ajunge la școală);
    • unei boli cronice sau a unei boli care se agravează în timp.

Cele trei componente răspund la trei întrebări diferite despre aceeași persoană:

  • componenta psihologică: cum este persoana și ce îi trebuie ca să fie echilibrată psihic;
  • componenta pedagogică: ce și cum învață, cu ce adaptări;
  • componenta socială: unde trăiește și lucrează și cum o primește comunitatea.

Cele patru scopuri ale intervenției, din definiție:

  • terapeutic — tratarea unei tulburări, de exemplu terapia logopedică a unei dislalii;
  • recuperator — refacerea, cât se poate, a unei funcții afectate, de exemplu exercițiile pentru mișcare la un copil cu deficiență fizică;
  • compensator — înlocuirea funcției care nu se poate reface prin alta, de exemplu citirea cu degetele, în Braille, în locul citirii cu ochii;
  • instructiv-educativ — învățarea și formarea personalității, ca la orice elev.

Prefixul din (re)inserție arată două situații: inserția privește persoana care se integrează pentru prima dată, de exemplu tânărul care își ia primul loc de muncă; reinserția privește persoana care revine după ce a pierdut această integrare, de exemplu adultul care și-a pierdut vederea în urma unui accident.

Locul între științele psihopedagogice

Cum se înțelege:

  • știință autonomă — are obiect de studiu, metode și termeni proprii; nu mai este un capitol al psihologiei sau al pedagogiei;
  • la confluența psihologiei și pedagogiei — ia de la psihologie cunoașterea persoanei și de la pedagogie felul în care se organizează educația, iar din legătura lor rezultă un domeniu nou;
  • perspectivă particulară — din tot domeniul educației, psihopedagogia specială se ocupă de educația persoanelor cu deficiențe sau aflate în dificultate.

Știință de sinteză

Disciplinele de la care psihopedagogia specială preia informații sunt:

  • medicina — pediatrie, neuropsihiatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otorinolaringologie, ortopedie, audiologie;
  • psihologia;
  • pedagogia;
  • sociologia;
  • asistența socială;
  • științele juridice.

Termenii și conceptele împrumutate din aceste discipline:

  • capătă în psihopedagogia specială o semnificație proprie;
  • sunt folosite în manieră interdisciplinară, potrivit formelor de deficiență și inadaptării care decurge din fiecare.

Statutul interdisciplinar

Cele două caractere, după citatele de mai sus:

  • caracterul multidisciplinar — psihopedagogia specială folosește cunoștințe din mai multe discipline: psihologie, pedagogie, medicină, științe sociale și juridice, tehnică;
  • caracterul interdisciplinar — aceste cunoștințe nu stau separat, ci se leagă în aceeași evaluare și în aceeași intervenție, prin colaborarea specialiștilor.

Caracterul interdisciplinar se vede în două planuri:

  • teoretico-explicativ — o deficiență se explică folosind date din mai multe științe (cauza medicală, urmările psihice, urmările școlare și sociale);
  • practic-aplicativ — o intervenție dă rezultate numai când specialiștii lucrează împreună, cum arată exemplul de mai jos.

Statutul interdisciplinar are urmări asupra limbajului disciplinei și asupra felului de lucru:

  • psihopedagogia specială folosește un bagaj larg de concepte, multe împrumutate din medicină, psihologie și pedagogie, cărora le modifică uneori sensul, potrivit obiectivelor proprii (Bratu, 2014);
  • din statutul interdisciplinar decurge o regulă de lucru: evaluarea și intervenția se fac în echipă;
  • în echipă lucrează împreună psihopedagogul, psihologul, medicul, asistentul social, educatorul și terapeuții (subcapitolul I.7);
  • profesorul itinerant și de sprijin nu înlocuiește niciunul dintre acești specialiști: el adună datele lor și le transformă în activitate didactică pentru un singur elev.

Relația cu psihologia

De la psihologie, psihopedagogia specială preia:

  • teoriile dezvoltării psihice și cunoașterea proceselor, a funcțiilor și a însușirilor psihice;
  • teoria personalității;
  • metodele de investigare: observația, experimentul, testele, conversația, analiza produselor activității, anamneza.

Metodele psihologiei sunt aplicate în funcție de tipul și de gravitatea deficienței:

  • la copiii cu deficiență de auz și la cei cu tulburări de vorbire — probe nonverbale și studiul comportamentelor practic-acționale;
  • la copiii cu deficiență de vedere — se evită metodele bazate numai pe stimuli vizuali;
  • la copiii cu deficiențe motorii și de comportament — se combină metode și tehnici.

Prin aceste metode, psihopedagogia specială ajunge la:

  • cunoașterea individuală;
  • profilul psihologic al unei categorii de subiecți;
  • analiza de caz, cu diagnostic și cu prognostic.

Ce adaugă psihopedagogia specială peste psihologie este intervenția:

  • profilul psihologic arată cum funcționează copilul acum;
  • psihopedagogia specială stabilește, pornind de la el, obiectivele, metodele și sprijinul prin care el se poate dezvolta.

Relația cu pedagogia

De la pedagogie, psihopedagogia specială preia:

  • teoria curriculumului;
  • teoria instruirii și teoria evaluării;
  • principiile didactice;
  • metodele de învățământ și formele de organizare;
  • proiectarea didactică.

Un proiect de activitate din învățământul special are aceleași componente ca oricare altul. Deosebirea este de grad și de finalitate:

  • diferențierea și individualizarea, principii ale pedagogiei generale, merg în învățământul special până la planul de intervenție personalizat, scris pentru un singur copil;
  • activitatea didactică primește o finalitate în plus, cea terapeutic-compensatorie: aceeași lecție urmărește și achiziția școlară, și corectarea sau compensarea unei funcții;
  • obiectivele instruirii se completează cu obiectivele de autonomie personală și de integrare socială, care pentru mulți elevi cu dizabilități au prioritate.

Relația cu sociologia

De la sociologie, psihopedagogia specială preia noțiunile prin care se descrie viața persoanei în grup:

  • statutul și rolul;
  • norma și socializarea;
  • grupul de apartenență;
  • marginalizarea și excluderea.

Tot de la sociologie vine analiza felului în care familia, instituțiile, atitudinile și barierele mediului influențează participarea persoanei cu dizabilitate la viața socială.

Contribuția cea mai importantă a sociologiei este modelul social al dizabilității.

Psihopedagogia specială transformă această perspectivă în măsuri:

  • accesibilizarea mediului școlar;
  • pregătirea colegilor;
  • lucrul cu familia;
  • organizarea incluzivă a școlii.

Deosebirea dintre cele două științe:

  • sociologul studiază fenomenul la scara grupului;
  • psihopedagogul lucrează cu fiecare persoană, ținând seama de condițiile sociale în care ea trăiește.

Exemplul de mai sus folosește doi termeni care nu au același înțeles.

În stânga, „Bariere”: un elev în scaun rulant se oprește în fața scărilor de la intrarea în școală, pe care colegii lui urcă. În dreapta, „Acces și participare”: același elev intră în școală împreună cu colegii, pe o rampă cu balustradă

Imaginea arată aceeași intrare în școală în două variante:

  • în stânga, intrarea are numai scări; colegii intră în clădire, iar elevul în scaun rulant rămâne afară;
  • în dreapta, intrarea are rampă cu balustradă; elevul intră împreună cu colegii lui.

Ce arată imaginea:

  • deficiența locomotorie a elevului este aceeași în ambele situații; s-a schimbat numai intrarea;
  • scările sunt o barieră, rampa este un facilitator;
  • restricția de participare din stânga nu este produsă de deficiență, ci de felul în care a fost construită clădirea;
  • de aceea dizabilitatea scade atunci când mediul este adaptat.

Termenii deficiență, incapacitate, handicap și dizabilitate sunt definiți în subcapitolul I.2.

Relația cu medicina

De la medicină, psihopedagogia specială preia:

  • etiologia — cunoașterea cauzelor deficiențelor;
  • datele de anatomie și de fiziologie ale analizatorilor și ale sistemului nervos;
  • diagnosticul și prognosticul;
  • tratamentul și protezarea.

Fără aceste date, intervenția nu poate fi proiectată:

  • pragul auditiv hotărăște dacă demutizarea se face pe cale auditivă;
  • protezarea timpurie schimbă șansele copilului cu deficiență de auz.

Deosebirea dintre cele două domenii:

  • medicina se ocupă de organ și de funcția lui biologică;
  • psihopedagogia specială se ocupă de funcția psihică și de deprindere.

De aici rezultă:

  • recuperarea și educația persoanelor cu deficiențe nu pot fi reduse la o intervenție medicală, oricât de avansată ar fi ea;
  • orientarea actuală a domeniului este psihopedagogică, cu păstrarea colaborării cu specialiștii din științele medicale;
  • diagnosticul medical spune ce afectare există; el nu spune ce poate învăța copilul, în cât timp și pe ce cale;
  • pentru aceasta este necesară evaluarea psihopedagogică și socială.

Relația cu alte științe

Pe lângă psihologie, pedagogie, sociologie și medicină, psihopedagogia specială primește informații și de la alte științe care studiază omul:

  • biologia și fiziologia;
  • lingvistica;
  • asistența socială;
  • antropologia;
  • științele juridice.

Datele lor ajută la explicarea funcțiilor psihice și a comportamentului persoanelor aflate în dificultate de dezvoltare. Psihopedagogia specială le integrează pe toate într-o metodologie proprie, educațional-recuperativă.

Apariții la examen

ExamenVariantaSubiectulTema
Definitivat 20182I.Blocul psihopedagogiei speciale în ansamblul științelor psihopedagogice
Titularizare 20203Iimportanța psihopedagogiei speciale în cadrul științelor educației: definiția, sfera de acțiune, componentele asistenței psihopedagogice
Definitivat 20213I.Adefinirea psihopedagogiei speciale
Titularizare 20223Istatutul interdisciplinar, câmpul de acțiune, obiectivul central, componentele asistenței psihopedagogice și sociale

Flashcarduri

Citește întrebarea și formulează răspunsul. Apoi întoarce flashcardul și verifică.

Flashcardul 1 din 20

Știu: 0 De repetat: 0

Întrebare

Ce este psihopedagogia specială?

Apasă pe flashcard pentru a vedea răspunsul
Răspuns

Ce este psihopedagogia specială?

  • o știință psihopedagogică;
  • studiază persoanele cu abateri de la dezvoltarea normală: cu deficiențe, cu handicap, cu dizabilități;
  • se ocupă de particularitățile lor psihice, de instrucția, educația și dezvoltarea lor psihică;
  • aplică metodologia corectiv-recuperativă;
  • urmărește valorificarea potențialului restant și integrarea socio-profesională.

Sursa: Verza, E., Verza, F. E. (coord.), 2011, p. 24

Din tastatură: Spațiu întoarce flashcardul, ← și → trec la flashcardul precedent sau următor.

Hartă mentală

Pentru recapitulare, ascunde ideile, spune ce cuprinde fiecare ramură, apoi apasă pe titlul ei și verifică.

  • biologie, fiziologie
  • lingvistică
  • asistență socială
  • antropologie
  • științe juridice
Citește în lecție →
  • etiologie
  • diagnostic și prognostic
  • tratament și protezare
  • organul și funcția lui biologică
Citește în lecție →
  • statut, rol, normă, socializare
  • marginalizare, excludere
  • modelul social al dizabilității
  • deficiență ≠ dizabilitate
Citește în lecție →
  • curriculum, instruire, evaluare
  • principii, metode, proiectare
  • planul de intervenție personalizat
  • finalitatea terapeutic-compensatorie
Citește în lecție →
  • teoriile dezvoltării psihice
  • teoria personalității
  • metode de investigare adaptate deficienței
Citește în lecție →

Psihopedagogia specială: statutul interdisciplinar

  • persoanele cu deficiențe, dizabilități, CES
  • cunoașterea persoanei
  • intervenția asupra ei
  • denumirea veche: defectologie
Citește în lecție →
  • prevenire
  • depistare și diagnoză
  • terapie, recuperare, compensare
  • educare și instruire
  • orientare școlară și profesională
  • integrare socioprofesională
  • monitorizare
Citește în lecție →
  • componenta psihologică
  • componenta pedagogică
  • componenta socială
  • obiectivul central: (re)inserția socioprofesională
Citește în lecție →
  • la confluența psihologiei cu pedagogia
  • știință autonomă
  • domeniu de sine stătător între științele socio-umane
  • în sistemul științelor educației
Citește în lecție →
  • știință de sinteză
  • caracter multidisciplinar și interdisciplinar
  • teoretico-explicativ și practic-aplicativ
  • termeni cu semnificație proprie
  • evaluarea și intervenția în echipă
Citește în lecție →

Test grilă

Bifează un răspuns la fiecare întrebare, apoi apasă „Vezi nota”. Răspunsurile corecte se arată după corectare.

  1. 1 Psihopedagogia specială este:

  2. 2 Denumirea mai veche a disciplinei, părăsită pentru că punea accentul pe defect, nu pe persoană, este:

  3. 3 Care dintre următoarele NU face parte din câmpul de acțiune al psihopedagogiei speciale?

  4. 4 Formula care cuprinde toate etapele câmpului de acțiune și arată caracterul pragmatic, acțional al domeniului este:

  5. 5 Psihopedagogia specială a devenit știință autonomă:

  6. 6 De la psihologie, psihopedagogia specială preia:

  7. 7 La copiii cu deficiență de auz, metodele psihologiei se aplică:

  8. 8 Potrivit modelului social al dizabilității, preluat de la sociologie, dizabilitatea:

  9. 9 În cazul copilului cu implant cohlear, deosebirea dintre medicină și psihopedagogia specială este că:

  10. 10 Din statutul interdisciplinar al psihopedagogiei speciale decurge:

Materialul acesta se citește pe educamp.ro și nu se tipărește.

Surse (4)
  • Cristea, S., „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
  • Bratu, M., „Psihopedagogia deficienților de intelect”, Editura Universității din București, 2014
  • Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice”, ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2013
  • Verza, E., Verza, F. E. (coord.), „Tratat de psihopedagogie specială”, Editura Universității din București, 2011
Actualizat: 18 octombrie 2026

Află când publicăm materiale noi

Materia este publicată treptat, capitol cu capitol. Înscrie-te pentru a primi un e-mail atunci când apare un capitol nou de psihopedagogie specială.

Vei primi mesaje numai despre ce ai selectat. Te poți dezabona oricând, dintr-o singură apăsare.