Școala incluzivă. Caracteristici, obiective, management

Ce este școala incluzivă

Școala incluzivă este școala publică de masă deschisă tuturor copiilor comunității, oricare le-ar fi mediul de proveniență; în ea învață și copii cu cerințe educaționale speciale, integrați în feluri diferite, programul didactic se bazează pe un curriculum individualizat și adaptat, iar cadrele didactice lucrează în parteneriat cu profesorii de sprijin, cu specialiștii în educație specială și cu părinții. Ea este forma pe care o ia școala pentru toți: o școală a diversității, în care se aplică pedagogia diversității și în care orice copil din comunitate primește o educație diferențiată sau individualizată, potrivită potențialului și nevoilor lui.

Școlile incluzive sunt școli deschise și prietenoase, care urmăresc un curriculum flexibil, o predare de calitate, o evaluare permanentă, formativă, și parteneriatul educațional. Educația incluzivă înlătură barierele din calea învățării și aduce la școală pe toți cei expuși riscului de excludere și de marginalizare. O clasă incluzivă cuprinde câțiva copii cu cerințe speciale, de regulă între unu și patru. Școala incluzivă nu este o școală specială mutată în școala de masă, ci o școală eficientă pentru toți.

Caracteristicile școlii incluzive

După S. Stainback, W. Stainback și M. Forest (1998), școala incluzivă:

• recunoaște și acceptă deosebirile intelectuale, fizice, psihice și socioculturale dintre elevi;
• abordează individualizat fiecare elev;
• concepe strategii didactice după cerințele oricărui elev;
• oferă servicii specializate, după cerințele educaționale ale fiecărui elev;
• caută permanent cerințele speciale și stabilește prioritățile pentru fiecare elev;
• încurajează cooperarea, parteneriatul, schimbul de experiență, lucrul în echipă și relațiile pozitive dintre profesori, elevi și părinți.

Popovici adaugă trăsăturile școlii incluzive ca școală eficientă pentru toți: ea valorifică interdependența și independența copiilor, își valorizează elevii, personalul și părinții și este o comunitate a celor care învață; vede potențialul fiecărui elev, pe care îl consideră dotat într-un fel sau altul; onorează diversitatea umană și își îndreaptă atenția spre modalitățile de a răspunde nevoilor fiecărui elev, ca el să se simtă binevenit și valorizat; pornește de la convingerea că orice copil învață când are condiții, încurajare și activități cu sens pentru el; programa și activitățile de fiecare zi folosesc tot ce se știe despre predarea și învățarea eficiente.

Caracteristicile școlilor eficiente, descrise de Mel Ainscow în Effective School for All:

• conducerea centrată pe director, care se implică activ, fără să exercite un control total;
• implicarea grupurilor de presiune, de pildă a foștilor absolvenți;
• implicarea profesorilor în planificarea curriculară și în decizii;
• consecvența legăturii dintre profesori, prin folosirea liniilor directoare comune;
• sesiuni structurate, cu muncă planificată și bine organizată;
• încurajarea predării intelectualizate, cu întrebări de nivel superior, care stimulează creativitatea și rezolvarea de probleme;
• mediul centrat pe muncă, cu activități cu scop precis;
• atenție limitată la unul sau două subiecte în timpul unei lecții;
• comunicare maximă între profesori și elevi;
• evidență strictă a dezvoltării sociale și a progresului individual al elevilor;
• implicarea părinților, printr-o politică a ușilor deschise, prin ajutorul lor la clasă și prin întâlniri despre progresul copiilor;
• atmosferă pozitivă, cu profesori care manifestă interes față de elevi.

În școala incluzivă elevii învață, prin cooperare, strategiile de rezolvare a problemelor vieții de zi cu zi; predarea și învățarea merg împreună, fiecare elev învață cum se învață, elevii învață unii de la alții, fără întreceri și fără ierarhii arbitrare. Astfel copiii trăiesc diferențele dintre persoane ca pe ceva firesc, iar diferențele dintre elevi sunt privite de profesori, de colegi și de părinți ca firești.

Obiectivele școlii incluzive

Obiectivele școlii incluzive derivă din educația pentru toți (Salamanca, 1994): asigurarea participării la educație a tuturor copiilor, oricât de diferiți ar fi, și calitatea educației, adică acele dimensiuni ale procesului didactic, ale conținuturilor și ale calităților agenților educaționali care sprijină învățarea tuturor. Concret, școala incluzivă urmărește:

• accesul fiecărui copil din comunitate la școala din apropiere și menținerea lui la un nivel acceptabil de învățare;
• adaptarea școlii la cerințele copiilor, prin curriculum flexibil, diferențiat și individualizat, nu adaptarea copiilor la un model școlar dat;
• înlăturarea barierelor din învățare și a atitudinilor discriminatorii;
• integrarea școlară a copiilor cu CES ca pregătire a integrării lor sociale și profesionale, finalitatea educației speciale;
• formarea, la toți elevii, a atitudinilor de solidaritate, de acceptare și de apărare a drepturilor omului în grupul din care fac parte;
• îmbunătățirea permanentă a instituției școlare, prin valorificarea resurselor ei, mai ales a celor umane.

Corelația dintre integrarea școlară, școala incluzivă și integrarea socială rezultă de aici: integrarea școlară este cuprinderea copilului în școala de masă, cu sprijin; școala incluzivă este instituția care o face posibilă, fiindcă fără curriculum adaptat, fără profesor de sprijin și fără parteneriat cu familia integrarea rămâne fizică; integrarea socială este scopul amândurora și criteriul reușitei lor.

Factorii incluziunii eficiente

Incluziunea nu este numai sarcina profesorilor; ea ține de munca profesorilor în clasă, de organizarea școlii și de factori din afara ei (Pijl și Meijer, în Popovici, 2007).

Profesorul. Felul în care profesorul realizează incluziunea ține de cum îi privește pe acești copii și de resursele pe care le are: metodele de predare, materialele, timpul de instruire, cunoștințele și deprinderile lui. Elevii cu cerințe speciale au nevoie de timp de instruire mai mare, de metode adaptate și de competență profesională. Pentru timp, profesorul apelează la asistenți, lasă elevii mai buni să lucreze singuri și îi pune pe elevi să se ajute între ei; materialele obișnuite se adaptează și se multiplică (de pildă prin mărirea unui text); pentru cunoștințe, profesorul se ajută de echipele de consultanță și de specialiști.

Școala ține seama de variabilele care influențează incluziunea: vârsta apropiată a copiilor, prezența la școala locală, care este valorizată social și dă șansa de a fi cu ceilalți și după ore, participarea în comun la lecții, fiindcă orice lecție se poate explica oricărui copil, și întemeierea prieteniilor prin curriculumul ascuns, adică prin relațiile, observațiile și experiențele informale ale unei școli obișnuite. Sistemul școlii speciale nu se elimină: experiența, cunoștințele și facilitățile lui, echipele de specialitate, terapeuții și bibliotecile cu metode specifice se pun la dispoziția școlii obișnuite. La nivelul școlii, educația incluzivă cere o structură de servicii speciale în școală, educație specială, alte forme de sprijin, descentralizare și cooperare între școli.

Factorii care asigură succesul incluziunii la nivelul fiecărei organizații școlare, după Popovici: