Principiile educației integrate și incluzive

Principiile din teoria și practica internațională

Principiile educației integrate și incluzive s-au format din teoria și din practica țărilor cu tradiție în integrare și au fost preluate de documentele internaționale și de legislația românească. Principiile din legislația românească se bazează pe principiile normalizării, integrării și incluziunii.

Principiul normalizării cere să li se facă disponibile tuturor persoanelor cu dizabilități condițiile și modelele de viață de zi cu zi existente în societate pentru ceilalți membri ai ei. Principiul servește drept instrument pentru întrebările și răspunsurile privind activitățile de recuperare și face apel la empatia celor care le organizează. El se aplică tuturor persoanelor cu dizabilități, oricare ar fi gradul, și tuturor persoanelor dependente. Consecințele lui practice sunt formele de integrare; în învățământ, aplicarea lui înseamnă ca școlile speciale să fie integrate cu cele obișnuite și privite ca orice școală. Nivelurile și înțelegerile greșite ale normalizării sunt prezentate în subcapitolul despre delimitările conceptuale.

Principiul integrării cere ca relațiile dintre indivizi să se bazeze pe recunoașterea integrității lor și a drepturilor comune; el se realizează pe niveluri, de la integrarea fizică la cea organizațională, și cere acțiuni în toate domeniile, de la nivel individual la nivel social.

Principiul egalizării șanselor cere ca structurile sociale, serviciile și activitățile să devină disponibile și persoanelor cu dizabilități, iar accesul la educație să fie asigurat fără deosebire de sex, de limbă, de religie, de opinii, de origine sau de stare materială. Persoanele cu deficiențe au aceleași drepturi fundamentale ca ceilalți cetățeni de aceeași vârstă: la îngrijire medicală, psihologică și funcțională, la recuperare, la școlarizare, la pregătire profesională, la consiliere și la asistență pentru încadrarea în muncă.

Principiul educației pentru toți (unitatea în diversitate) cere ca școala să primească toți copiii comunității și să își adapteze oferta la diversitatea lor. Școala pentru toți este școala diversității, în care se aplică pedagogia diversității; forma ei este școala incluzivă.

Principiul incluziunii este cel mai cuprinzător: orice persoană este membru al societății și primește serviciile speciale în cadrul serviciilor generale; școala se adaptează copilului. El extinde drepturile omului și egalizează șansele printr-o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor cu dizabilități.

Principiul intervenției timpurii cere ca evaluarea și intervenția psihopedagogică să înceapă cât mai devreme după identificarea cerințelor speciale, fiindcă reușita programelor individualizate depinde de vârsta la care încep; la vârste mici, copilul receptează mai ușor influențele externe, iar urmările dizabilității scad.

Principiul recuperării și al integrării sociale afirmă că scopul educației speciale este pregătirea persoanei pentru viața socială și profesională; integrarea școlară este calea, iar integrarea socială este finalitatea.

Principiile-cadru ale integrării în școlile de masă

După mai mulți autori (Barton și Oliver, 1992; Biklen, 1992; Fulcher, 1989), promovarea educației integrate și a incluziunii în școlile de masă are la bază patru principii-cadru:

• fiecare elev are dreptul de a lua parte la toate activitățile din programa școlii de masă;
• pe durata programului școlar, cadrele didactice și specialiștii susțin, pe toate căile, integrarea cea mai deplină a elevilor cu cerințe educative speciale;
• școala răspunde tuturor cerințelor educaționale ale elevilor prin măsuri în domeniul curriculumului, fără să lezeze demnitatea și personalitatea lor;
• clasele și grupele includ copii apropiați ca vârstă și ca experiență socioculturală.

Ca principiile să fie aplicate, cadrelor didactice și specialiștilor li se cer:

• răspunderea recunoașterii nivelului propriu de competență și dorința de perfecționare pentru lucrul în condițiile educației integrate;
• atitudine critică și constructivă, cu propuneri concrete, realiste, pentru integrarea copiilor din clasele proprii;
• implicare totală în procesul didactic, ca să satisfacă în cât mai mare măsură cerințele educaționale ale elevilor;
• tratarea elevilor cu demnitate și respect și considerație pentru situația particulară a copiilor cu cerințe speciale;
• convingerea că educația integrată se face în echipă: profesori și educatori, profesori de sprijin, consilieri școlari, psihopedagogi, asistenți sociali.

Principiile educației speciale din legislația românească

Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special (1999) a enunțat principiile pe care se bazează educația specială și care se aplică în egală măsură educației integrate:

• principiul prevenirii deficiențelor, incapacităților și handicapurilor, prin acțiuni specializate diverse în domeniul sănătății și al educației;
• principiul intervenției educaționale precoce, cu evaluare și intervenție cât mai timpurii față de identificarea cerințelor speciale;
• principiul educației globale și individualizate a copilului cu cerințe educative speciale, prin punerea în valoare a tuturor capacităților lui, cognitive, psihomotorii, afective, relaționale și de adaptare socială, existente ori doar potențiale;
• principiul drepturilor și șanselor egale, care cere satisfacerea egală a necesităților individuale și eliminarea obstacolelor sociale; copiii cu deficiențe participă și se integrează într-un mediu de educație cât mai puțin restrictiv, cât mai puțin despărțit de copiii de vârsta lor;
• principiul asigurării serviciilor de sprijin, după amploarea, intensitatea și specificul cerințelor fiecărui copil;
• principiul cooperării și al parteneriatului, prin colaborarea specialiștilor cu autoritățile, cu organizațiile neguvernamentale și cu asociațiile părinților.