Modalitățile de favorizare a integrării. Profesorul de sprijin

Ce înseamnă a favoriza integrarea

Simpla includere a elevului cu cerințe educaționale speciale într-o clasă obișnuită nu este integrare. Integrarea este favorizată de măsuri cu caracter profilactic, ameliorativ și de sprijin, luate înainte de debutul școlar și pe tot parcursul școlarizării, care acționează asupra copilului, asupra școlii și asupra mediului. Gherguț le prezintă pe cele care privesc copilul cu deficiență mintală, dar ele sunt valabile pentru orice categorie de copii cu cerințe speciale; accentul cade pe măsurile anticipative, centrate pe problemele fiecărui copil, nu pe forma de organizare a claselor.

Depistarea precoce și intervenția timpurie

Depistarea precoce este identificarea cât mai timpurie a copiilor cu dizabilități sau cu risc de dizabilitate, prin serviciile medicale, prin familie și prin grădiniță. În modelul comun, profesorul itinerant începe lucrul cu familia de îndată ce copilul a fost depistat de serviciile medicale, uneori la câteva săptămâni de la naștere. Depistarea este urmată de evaluarea complexă, medicală, psihologică, pedagogică și socială, făcută în echipă, care stabilește diagnosticul diferențial și prognosticul evoluției copilului. La deficiența de auz, diagnosticul precoce urmat de protezarea timpurie este calea cea mai eficientă de compensare și garanția reușitei integrării școlare.

Intervenția timpurie este aplicarea, în familie sau în grădiniță, a unor măsuri de stimulare generală și de terapie de specialitate (senzorială, psihomotorie, de limbaj, de autonomie personală, de viață în familie), la vârsta preșcolară, pentru orice copil cu deficiență reală ori cu pseudodeficiență. Programele individualizate reușesc cu atât mai bine cu cât încep mai devreme; copilul mic primește mai ușor influențele din afară, urmările dizabilității se reduc, iar unele efecte traumatizante pentru echilibrul psihic pot dispărea. Programele de intervenție timpurie sunt premisa integrării sociale și școlare ulterioare.

Educația preșcolară și pregătirea debutului școlar

Educația preșcolară în grădinița obișnuită, alături de copiii fără dizabilități, în cercuri sportive și în activități din comunitate, este prima formă de integrare și pregătește preșcolarul cu dizabilitate pentru incluziunea școlară. Integrarea educațională atinge eficiența maximă când începe de la nivelul grădiniței; trecerea spre școala obișnuită a elevilor mai mari, mai ales în clasele V–VIII, este mai puțin indicată.

Pregătirea debutului școlar este sarcina grupei pregătitoare din grădiniță, care are ca obiectiv pregătirea intensivă a debutului școlar pentru toți copiii, mai ales pentru cei cu dificultăți în comunicare și în relaționare, în activitatea grafică și în orientare. În cazurile de întârzieri accentuate se recomandă amânarea cu un an a debutului școlar, cu obligația pregătirii intensive a acestuia. Pregătirea dinaintea integrării ajută copilul să dobândească operațiile elementare, fără de care nu poate învăța elementele de bază ale programei comune.

Debutul școlar în școala de masă, individual ori în grup mic, este calea pentru copiii care au dificultăți de învățare și de adaptare și după pregătire: ei sunt integrați în clasele primare obișnuite, cu toate facilitățile integrării, în special cu intervenția profesorului de sprijin și cu programe de recuperare și de adaptare școlară. Practica psihopedagogică a stabilit un principiu:

O reorientare târzie spre învățământul integrat, după ani petrecuți de copilul cu falsă deficiență mintală în instituții speciale, îi scade mult șansele de reușită. De aceea diagnosticul diferențial trebuie să deosebească falsele deficiențe mintale de cele propriu-zise și să arate posibilitățile de progres, nu numai nivelul actual.

Traseele educaționale potrivite deficienței

Traseul educațional al copilului se stabilește după tipul și gradul deficienței, în urma expertizei complexe, și este consemnat în certificatul de orientare școlară și profesională. Elevii cu deficiențe ușoare pot fi cuprinși, cu anumite condiții, în școlile obișnuite; cei cu deficiențe severe ori asociate învață mai bine în școli speciale, cu curriculum propriu și cu strategii didactice pe măsura receptării lor. Elevii cu deficiențe senzoriale sau fizice, cu potențial intelectual normal, urmează curriculumul comun, cu adaptare prin extensiune. Pentru fiecare tip de deficiență există un tip de curriculum: curriculumul național al învățământului public, întreg, parțial adaptat ori adaptat, curriculumul învățământului special sau cel pentru deficiențe grave, profunde și asociate. Traseul nu este definitiv: legea prevede trecerea în ambele sensuri între școala specială și cea de masă, la propunerea cadrului didactic și a psihologului școlar, cu acordul familiei, iar reevaluarea se face anual sau pe ciclu școlar. Copiii nedeplasabili pot fi înscriși la cea mai apropiată școală și școlarizați la domiciliu, cu un curriculum adaptat și cu lecții susținute de cadre didactice itinerante.

Asistența psihopedagogică și medicală însoțește elevul cât timp este școlarizat în unități obișnuite, ca să se prevină fenomenele de inadaptare școlară; de aici nevoia unei rețele de instituții și de servicii de asistență pentru elevii cu cerințe speciale (centre de reabilitare, centre de recuperare, servicii de evaluare).

Adaptarea curriculară și planul de intervenție personalizat

Integrarea educațională cere un plan de intervenție individualizat, construit pe adaptarea curriculumului și pe oferte de învățare variate în lecții. Principalele strategii de proiectare a curriculumului incluziv sunt (Ainscow, 1994) selectarea conținuturilor accesibile din curriculumul general, accesibilizarea întregului conținut prin simplificare și diversificarea componentelor curriculumului prin activități individuale, compensatorii și terapeutice. Programul de intervenție individualizat respectă cerințele:

• evaluarea copilului, medicală, psihologică, pedagogică și socială, și reevaluarea lui, pentru un diagnostic diferențial valid și pentru un prognostic pe termen scurt și lung, în echipă, periodic, la comisiile de expertiză, și continuu, în activitățile zilnice;
• obiective apropiate, medii și îndepărtate în timp, deosebite pe domeniile psihologic, pedagogic și social, formulate operațional, ca să poată fi evaluate;
• activitățile, cu metodele, mijloacele și procedeele de recuperare și de educare, după nivelul de dezvoltare și particularitățile copilului;
• echipele interdisciplinare și instituțiile care oferă servicii terapeutice, educaționale și de asistență;
• căile de cooperare și de implicare a familiei în susținerea programului, fiindcă cea mai mare parte a timpului copilul o petrece cu familia.