Sistemele de notare bazate pe descriptori de performanță

Notarea cifrică și notarea cu calificative

Notarea cifrică

Ionescu și Bocoș arată că scara de notare este ordinală:

• nu are zero și maxim naturale;
• examinatorii nu au scări riguros egale;
• nu există criterii precise, general acceptate, pentru fiecare notă;
• distanța dintre 5 și 6 este mai mică decât cea dintre 5 și 9, dar distanțele nu sunt măsurabile precis.

Este greu de formulat indici discriminatori pentru zece trepte de performanță.

Notarea cu calificative

• se folosește la noi în învățământul primar, unde reforma evaluării curente a trecut de la notele cifrice la calificative descrise prin descriptori și a renunțat la mediile semestriale și anuale;
• valoarea calificativelor este înțeleasă mai repede de copii, iar gradarea în patru trepte dă valori mai stabile decât cea în zece, chiar dacă nu diferențiază atât de fin;
• din punct de vedere tehnic, calificativele nu se pot aduna și nu se poate face media lor.

Cucoș descrie regula calificativului semestrial și anual:

• se aleg cele două calificative care au apărut cel mai des în semestru, iar în perioada de evaluare sumativă de la sfârșit profesorul optează pentru unul dintre ele;
• elevul este promovat cu cel puțin „suficient”;
• calificativul anual este unul dintre cele semestriale, stabilit după progresul sau regresul elevului, după raportul dintre efort și performanță, după motivație și după realizarea sarcinilor din programul suplimentar.

Referențialurile evaluării

Ca evaluarea să fie mai obiectivă și mai precisă, s-au construit referențialuri clare și unice pentru evaluare și notare.

Voiculescu deosebește:

• referențialuri de activități, care descriu sarcinile concrete ale învățării;
• referențialuri de competențe, care descriu ce stă psihologic în spatele conduitelor, abilitățile și atitudinile;
• referențialuri de formare: obiectivele programului, conținuturile, metodele și mijloacele.

Descriptorii de performanță și criteriile de notare au la bază standardele curriculare de performanță, criteriile naționale după care se apreciază calitatea procesului de învățământ (Cucoș, 2002). Standardele curriculare și planul-cadru de învățământ sunt definite în subcapitolul II.1.

Descriptorii de performanță

Descriptorii de performanță sunt definiți de Cucoș astfel.

• în programele actuale, aceste obiective corespund competențelor generale și specifice;
• descriptorii sunt corespondentele empirice ale capacităților pe care le indică referențialurile de evaluare;
• când o capacitate este complexă și se întinde pe mai multe lecții, măsurarea ei se face prin mai multe activități de evaluare.

Descriptorul nu se confundă cu obiectivul:

• obiectivele anticipează rezultatele și orientează predarea și învățarea;
• descriptorii servesc la evaluarea rezultatelor obținute efectiv.

Ca repere standard, descriptorii fac evaluarea unitară, oricât de diferite ar fi condițiile în care se face educația.

Argumentele introducerii lor, după Stoica, reluate de Cucoș:

• potențialul formativ, prin înțelegerea și modelarea așteptărilor față de performanța dorită;
• stimularea metacogniției și a autoevaluării la elev;
• creșterea transparenței și a consistenței aprecierii și notării, deci a credibilității deciziei;
• construirea, în timp, a unui consens profesionist între cei care evaluează curent și cei care examinează;
• mutarea accentului de pe conținuturi pe competențe și capacități activate contextual, conținuturile devenind ilustrative.