Sistemele de notare bazate pe descriptori de performanță

Notarea cifrică și notarea cu calificative

Notarea cifrică folosește cifre, fiecare simbolizând un grad de reușită sau de nereușită, pe o scală de zece valori în învățământul românesc gimnazial și liceal. Ionescu și Bocoș arată că scara de notare este ordinală: nu are zero și maxim naturale, examinatorii nu au scări riguros egale și nu există criterii precise, general acceptate, pentru fiecare notă. Distanța dintre 5 și 6 este mai mică decât cea dintre 5 și 9, dar distanțele nu sunt măsurabile precis. Este greu de formulat indici discriminatori pentru zece trepte de performanță.

Notarea cu calificative folosește expresii verbale standard, patru până la șase, foarte bine, bine, suficient (satisfăcător), insuficient (nesatisfăcător), la care se pot adăuga excepțional, deasupra, și foarte slab, dedesubt. Fiecare calificativ este descris prin descriptori de performanță. Ea se folosește la noi în învățământul primar, unde reforma evaluării curente a trecut de la notele cifrice la calificative descrise prin descriptori și a renunțat la mediile semestriale și anuale. Valoarea calificativelor este înțeleasă mai repede de copii, iar gradarea în patru trepte dă valori mai stabile decât cea în zece, chiar dacă nu diferențiază atât de fin. Din punct de vedere tehnic, calificativele nu se pot aduna și nu se poate face media lor. Cucoș descrie regula calificativului semestrial: se aleg cele două calificative care au apărut cel mai des în semestru, iar în perioada de evaluare sumativă de la sfârșit profesorul optează pentru unul dintre ele; elevul este promovat cu cel puțin „suficient”; calificativul anual este unul dintre cele semestriale, stabilit după progresul sau regresul elevului, după raportul dintre efort și performanță, după motivație și după realizarea sarcinilor din programul suplimentar.

Referențialurile evaluării

Ca evaluarea să fie mai obiectivă și mai precisă, s-au construit referențialuri clare și unice pentru evaluare și notare. Referențialul evaluativ este sistemul de referință la care se raportează conduitele elevilor. Voiculescu deosebește referențialuri de activități, care descriu sarcinile concrete ale învățării, referențialuri de competențe, care descriu ce stă psihologic în spatele conduitelor, abilități și atitudini, abilitățile și atitudinile, și referențialuri de formare, obiectivele programului, conținuturile, metodele și mijloacele.

Descriptorii de performanță

Descriptorii de performanță sunt definiți de Cucoș astfel.

În programele actuale, aceste obiective corespund competențelor generale și specifice. Descriptorii sunt corespondentele empirice ale capacităților pe care le indică referențialurile de evaluare. Când o capacitate este complexă și se întinde pe mai multe lecții, măsurarea ei se face prin mai multe activități de evaluare. Descriptorii de bandă, cum se mai numesc, sunt formulări explicative, ordonate ierarhic, ale performanței așteptate de la elevi; performanța așteptată este cea tipică, medie, care se poate obține în evaluarea curentă din clasă (Stoica).

Descriptorul nu se confundă cu obiectivul. Obiectivele anticipează rezultatele și orientează predarea și învățarea; descriptorii servesc la evaluarea rezultatelor obținute efectiv. Ca repere standard, descriptorii fac evaluarea unitară, oricât de diferite ar fi condițiile în care se face educația.

Argumentele introducerii lor, după Stoica, reluate de Cucoș:

• potențialul formativ, prin înțelegerea și modelarea așteptărilor față de performanța dorită;
• stimularea metacogniției și a autoevaluării la elev;
• creșterea transparenței și a consistenței aprecierii și notării, deci a credibilității deciziei;
• construirea, în timp, a unui consens profesionist între cei care evaluează curent și cei care examinează;
• mutarea accentului de pe conținuturi pe competențe și capacități activate contextual, conținuturile devenind ilustrative.

Construirea descriptorilor. Pentru fiecare capacitate se descriu trei niveluri, performanța superioară, medie și suficientă, cărora le corespund calificativele foarte bine, bine și suficient. Descriptorii se scriu în termeni de comportament observabil și gradează același comportament după completitudine, exactitate, independență și sprijin primit. Cucoș exemplifică la Religie, în domeniul cognitiv, capacitatea de esențializare a cunoștințelor: la foarte bine, elevul stabilește precis ideile care organizează tema, compară ideile principale cu cele secundare argumentând și reface integral succesiunea cronologică a ideilor; la bine, identifică ideile principale și secundare, le deosebește cu ezitări și reface parțial succesiunea; la suficient, stabilește ideile numai susținut de întrebări ajutătoare și deosebește ideile principale de cele secundare fără comparație. Ionescu și Bocoș dau exemplul de la Matematică, clasa a III-a, adunarea numerelor până la 1000: la foarte bine, elevul justifică prin probă rezolvarea corectă a exercițiului de aflare a sumei; la bine, verifică și justifică rezultatul prin efectuarea probei, cu sprijin; la suficient, verifică rezultatul adunării, indicându-i-se efectuarea probei. Criteriile din care se construiesc treptele, după aceiași autori: gradul de dificultate al sarcinii, completitudinea răspunsului, ajutorul acordat, nivelul de exactitate, gradul de îndemânare și nevoia de sprijin ilustrativ.