Factorii perturbatori. Erorile în evaluare și notare

Divergențele în notare

Metoda folosită este evaluarea și notarea multiplă: același lot de răspunsuri orale înregistrate sau de lucrări scrise multiplicate este notat de același grup de examinatori.

Ionescu și Bocoș redau datele:

• la douăzeci de examinări orale ascultate de șaisprezece profesori de liceu, mediile notelor au variat cu cinci puncte de la un profesor la altul (Reuchlin);
• la istorie și geografie, doi profesori au fost de acord numai la șapte elevi din zece, iar trei din zece candidați admiși de unul erau respinși de celălalt (Piéron);
• paisprezece profesori de istorie care au renotat după un an cincisprezece lucrări corectate de ei au dat alte note în aproape jumătate din cazuri.

Cum au fost explicate divergențele:

• primele studii le-au pus pe seama întâmplării și au căutat numărul de examinatori care ar stabiliza nota: după Piéron, șaptezeci și opt la literatură, treisprezece la matematică;
• cercetările ulterioare au arătat că variațiile au surse sistematice, care pot fi dezvăluite și reduse;
• întrebarea despre nota adevărată este lipsită de sens, fiindcă nu se poate ieși din cadrul subiectiv al evaluării;
• operațional, problema este reducerea divergențelor, prin tehnici care fac notarea cât mai independentă de examinator.

Factorii generativi ai distorsiunilor

Cucoș deosebește:

• variabilitatea intraindividuală, la același examinator în momente diferite;
• variabilitatea interindividuală, între examinatori.

Cauzele distorsiunilor subiective, după Voiculescu:

• prea puține informații primare pentru a evalua;
• metode și strategii de evaluare alese greșit față de obiectul evaluării sau față de scopul ei;
• relația dintre profesor și elevi, cu încărcătura ei afectivă;
• presiunile mediului psihosocial: statutul familiei elevului, colegii, conducerea școlii;
• contextul pedagogic: nivelul clasei, politica școlii în privința evaluării, grija pentru imaginea școlii.

La acestea se adaugă:

• factorii de personalitate ai profesorului și ai elevului;
• starea de moment, oboseala;
• factorii accidentali;
• stilul didactic deficitar, din nepricepere, lipsă de experiență sau rea-voință.

Ionescu și Bocoș descriu mecanismul psihologic al distorsiunii:

• profesorul deține informații a priori despre elev și culege informații secvențiale în timpul evaluării;
• tendința spontană de a reduce disonanța cognitivă îl împinge să caute indici în consonanță cu imaginea anterioară;
• de aici inerția percepției, care explică fixitatea notării, și faptul că primele minute ale evaluării hotărăsc nota ipotetică, ajustată apoi prin adăugarea sau retragerea de puncte.

Disciplinele exacte se evaluează mai obiectiv, iar cele umaniste și sociale lasă loc subiectivității.

Efectele perturbatoare în apreciere și notare

Cele mai multe surse de eroare țin de profesor. Cucoș descrie efectele următoare.

Efectul halo

• baza psihologică este iradierea impresiei parțiale asupra întregii personalități;
• cei mai expuși sunt elevii de frunte și cei slabi: profesorul nu mai observă lipsurile elevilor buni și nu este dispus să constate progresele celor slabi;
• remedii: examenele externe, cu profesori de la alte școli, lucrările cu caracter secret, care asigură anonimatul, și efortul de voință al profesorului de a lăsa deoparte aprecierile anterioare.

Două variante ale efectului apar în evaluarea conduitei:

• efectul blând — indulgența față de persoanele cunoscute, mai mare decât față de cele necunoscute;
• eroarea de generozitate — când profesorul are motive să fie indulgent, ca să prezinte o realitate la superlativ, să mascheze o stare de lucruri sau să păstreze onoarea clasei.

Efectul de ancorare

Ionescu și Bocoș arată că primele lucrări sunt notate față de produsul-normă din mintea examinatorului, iar apoi notarea se face prin comparație cu lucrările devenite repere, lucrarea de zece, lucrarea de limită.

Efectul Pygmalion

• profețiile, odată emise, tind să se autoîmplinească: predicțiile profesorului nu numai că anticipează, ci și facilitează apariția comportamentelor așteptate;
• Rosenthal și Jacobson au arătat că elevii desemnați la întâmplare drept elevi cu evoluție intelectuală promițătoare, față de care învățătorii au avut așteptări pozitive, au obținut la testări repetate indici de inteligență mai ridicați decât cei din grupul-martor, cu diferențe de până la zece puncte;
• remediul: profesorul își arată încrederea în elevi și convingerea că pot reuși.