Tematica de specialitate · IV.1

✓ GRATUIT

Evaluarea ca proces continuu și complex

Ce este evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale, de ce este complexă și continuă, întrebările la care răspunde, domeniile, scopul, baza și metodologia ei, criteriile și abordările, principiile, etapele demersului evaluativ și structurile care o realizează.

Ce este evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale

📖 Definiție: Evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale

„Evaluarea trebuie privită ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaștere și estimare cantitativă și calitativă a particularităților dezvoltării și a capacității de învățare a copilului, de planificare și programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizat și programele de intervenție personalizate.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.3

Ce este important:

este un proces complex, continuu și dinamic, nu o constatare făcută o singură dată;
copilul este cunoscut și apreciat cantitativ și calitativ;
se urmăresc particularitățile dezvoltării lui și capacitatea lui de învățare;
evaluarea cuprinde și planificarea și programarea intervenției;
pe baza ei se elaborează planul de servicii personalizat și programele de intervenție personalizate.

📖 Definiție: Evaluarea, ca activitate

„[…] evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, organizează și interpretează datele obținute în urma aplicării unor tehnici, metode și instrumente de măsurare, elaborate în conformitate cu obiectivele și tipul evaluării, în funcție de conținutul și grupul de lucru vizat, în scopul emiterii unei/unor decizii în plan educațional.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.3

Ce este important:

evaluarea este un ansamblu de activități: datele se colectează, se organizează și se interpretează;
datele provin din tehnici, metode și instrumente de măsurare, alese după obiectivele și tipul evaluării;
evaluarea se încheie cu o decizie în plan educațional.

Cele două definiții se completează:

prima privește copilul cu cerințe educaționale speciale și leagă evaluarea de planul de servicii personalizat și de programele de intervenție personalizate;
a doua privește evaluarea în general, ca activitate care se încheie cu o decizie educațională.

Ca activitate, evaluarea cuprinde următoarele etape (Gherguț, 2013):

măsurarea rezultatelor, cu instrumente alese după scop: probe scrise, orale sau practice, proiecte, portofolii;
aprecierea rezultatelor, prin raportarea lor la criterii unitare, de exemplu descriptorii de performanță;
formularea concluziilor și luarea deciziilor educaționale.

Rolul evaluării

Cum se înțelege:

decizia privește, de exemplu, forma de școlarizare, încadrarea în grad de handicap și serviciile de terapie de care are nevoie copilul;
intervenția privește ce se lucrează cu copilul, cu ce metode și de către cine, adică conținutul programului de intervenție personalizat;
fără evaluare, decizia și intervenția s-ar baza pe presupuneri, nu pe datele despre copil.

Evaluarea, proces continuu și complex

📖 Definiție: Evaluarea, proces continuu și complex

„Evaluarea persoanelor cu cerințe speciale este fundamentată pe cunoașterea complexă în plan medical, psihologic, educațional și social, cuprinzând întreaga problematică întâmpinată de acestea în mediul obișnuit de viață. Trebuie subliniat faptul că, în imensa majoritate a cazurilor, evaluarea este un proces continuu, și nu o radiografiere instantanee a stării subiectului, fiind necesară o colaborare prelungită, diferențiată între membrii echipei de evaluatori și persoana cu cerințe speciale.”

„Evaluarea complexă a copiilor cu cerințe educative speciale corelează o serie de date obținute prin anamneză, diagnostic medical (clinic și paraclinic) și diagnostic psihopedagogic (folosind metode ca observația, convorbirea, chestionarul, ancheta, aplicarea de teste sau probe experimentale, teste docimologice etc.). În urma acestei evaluări se stabilește un diagnostic formativ (care include și un diagnostic diferențial) și se întocmesc documentele de orientare școlară. Astfel, pe baza teoriilor psihologice operaționale elaborate de J. Piaget și L.S. Vîgotski (zona proximei dezvoltări), activitatea de evaluare și diagnoză se transformă dintr-o activitate constatativă într-o activitate investigativ-ameliorativă de tip cercetare-acțiune. În acest mod, evaluarea și diagnoza copiilor cu cerințe speciale devin un proces complex, unitar, dinamic și de durată, care are drept finalitate facilitarea elaborării și aplicării demersului terapeutic compensator și recuperator, orientarea școlară a copilului în condiții optime, favorizarea integrării școlare și sociale și normalizarea vieții copilului.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

evaluarea este complexă: copilul este cunoscut în plan medical, psihologic, educațional și social, cu toate problemele pe care le are în mediul lui obișnuit de viață;
evaluarea este continuă: starea copilului nu se fixează o singură dată, iar echipa de evaluatori colaborează cu el vreme îndelungată;
în evaluarea complexă se corelează anamneza, diagnosticul medical și diagnosticul psihopedagogic;
rezultă un diagnostic formativ, care include diagnosticul diferențial, și documentele de orientare școlară;
prin teoriile lui J. Piaget și L. S. Vîgotski, evaluarea a trecut de la o activitate constatativă la una investigativ-ameliorativă;
finalitatea ei este demersul terapeutic, orientarea școlară, integrarea școlară și socială și normalizarea vieții copilului.

Evaluarea este complexă

Cum se înțelege caracterul complex:

cunoașterea în plan medical, psihologic, educațional și social — fiecare plan este examinat de alt specialist, deci la evaluare lucrează mai mulți specialiști;
întreaga problematică din mediul obișnuit de viață — evaluarea nu se oprește la deficiență, ci privește și familia, școala și relațiile copilului;
anamneza — datele despre istoricul copilului și al familiei lui;
diagnosticul diferențial — deosebirea dintre tulburări care se manifestă asemănător, dar au cauze diferite;
documentele de orientare școlară — evaluarea se încheie cu o decizie scrisă despre forma de școlarizare a copilului.

📌 Un elev de clasa a II-a cu rezultate școlare slabe

Un elev de clasa a II-a citește greu, greșește mult la scris și rămâne în urma colegilor. Rezultatele slabe sunt un simptom, iar cauza lor diferă de la un copil la altul. Fiecare domeniu al evaluării verifică o altă cauză posibilă:

evaluarea medicală verifică vederea și auzul, deoarece o deficiență senzorială nedepistată duce la aceleași rezultate școlare;
evaluarea psihologică începe cu un test general de inteligență, urmat de probe de atenție și de memorie, ca să se vadă dacă elevul are un intelect de limită sau dificultăți de memorare;
evaluarea educațională arată ce știe elevul la citit și la scris și ce greșeli face; când rezultatul testului nu concordă cu performanța școlară, se verifică dacă elevul are dislexie;
evaluarea socială arată în ce condiții învață elevul acasă și cum s-a adaptat la viața școlară.

Niciuna dintre aceste evaluări nu stabilește singură cauza. Diagnosticul diferențial rezultă din corelarea lor, iar intervenția pentru un elev cu deficiență de auz este alta decât intervenția pentru un elev cu dislexie.

Evaluarea este continuă

Cum se înțelege caracterul continuu:

nu o radiografiere instantanee — o singură examinare arată starea copilului la o anumită dată; copilul se dezvoltă, de aceea examinarea se repetă;
colaborare prelungită, diferențiată — evaluatorii lucrează cu copilul o perioadă lungă, fiecare cu metodele specialității lui;
zona proximei dezvoltări — nivelul la care copilul rezolvă o sarcină numai cu ajutorul adultului (subcapitolul IV.4); evaluarea arată și acest nivel, nu numai ce face copilul singur;
activitate investigativ-ameliorativă — evaluarea nu se oprește la constatare: ea caută ce se poate îmbunătăți și verifică apoi efectul intervenției.

Din această abordare decurge necesitatea evaluării în intervenția educațional-recuperatorie:

intervenția pornește de la ce poate face copilul, iar evaluarea stabilește ce abilități are el și ce poate dezvolta în etapa următoare;
fiecare copil are abilități care pot fi dezvoltate, deci pentru fiecare copil se proiectează o intervenție, pe baza evaluării lui.

📌 Copilul care refuză sarcinile la prima întâlnire

Un copil de șase ani adus la evaluare nu răspunde la întrebări, nu privește spre examinator și refuză sarcinile. Conduita lui ar putea sugera o întârziere mintală. Totuși, un copil care nu face față primului contact cu psihologul are rareori o întârziere mintală. Refuzul poate avea alte cauze: timiditatea, anxietatea, inhibiția nevrotică sau lipsa de interes pentru situație.

Examinatorul nu formulează diagnosticul după această primă întâlnire. Examenul începe cu observarea conduitei copilului, iar probele sunt aplicate după ce copilul s-a obișnuit cu situația. La această vârstă rezultatele variază mult de la o examinare la alta, de aceea evaluarea caută întâi ce poate face copilul, nu ce refuză.

Întrebările la care răspunde evaluarea

📖 Definiție: Întrebările evaluării

„În momentul în care un specialist se află în situația de a evalua un copil cu (posibile) dizabilități, acesta trebuie să știe de la început că demersul său nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialiști și corelat cu acțiuni care aparțin altor niveluri de evaluare. Evaluarea persoanei cu dizabilități trebuie să răspundă la următoarele întrebări de mai jos.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

demersul fiecărui specialist este complementar cu al celorlalți;
evaluarea răspunde la întrebările:
- „Ce evaluăm?” — domeniile evaluării;
- „Pentru ce evaluăm?” — scopul evaluării;
- „Pe ce bază evaluăm?” — baza evaluării;
- „Cum și cu ce evaluăm?” — metodologia evaluării.

Ce evaluăm?

📖 Definiție: Domeniile evaluării

„«Ce evaluăm?» (domeniile evaluării):

a) evaluarea medicală – presupune examinarea clinică și efectuarea unor investigații de laborator și paraclinice, în vederea stabilirii unui diagnostic complet care va conduce, alături de rezultatele celorlalte tipuri de evaluare, la determinarea tipului de deficiență;
b) evaluarea psihologică – se realizează prin raportare la standardele existente, prin teste și instrumente specifice care vizează anumite procese psihice, inteligența, aptitudinile și personalitatea în ansamblul ei;
c) evaluarea educațională – se referă la stabilirea nivelului de cunoștințe, gradul de asimilare și corelarea acestora cu potențialul aptitudinal și nivelul intelectual al copilului, precum și identificarea cerințelor educaționale speciale;
d) evaluarea socială – presupune analiza, cu precădere, a calității mediului de dezvoltare a copilului, a factorilor de mediu și factorilor personali.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

evaluarea medicală se încheie cu un diagnostic complet, care, împreună cu celelalte evaluări, stabilește tipul de deficiență;
evaluarea psihologică măsoară procesele psihice, inteligența, aptitudinile și personalitatea, cu teste raportate la standarde;
evaluarea educațională stabilește nivelul de cunoștințe, îl compară cu potențialul și cu nivelul intelectual al copilului și identifică cerințele educaționale speciale;
evaluarea socială analizează calitatea mediului în care se dezvoltă copilul.

Cum se înțelege:

investigațiile paraclinice — examinările făcute cu aparatură sau în laborator, de exemplu electroencefalografia, ecografia, examinarea radiologică sau investigațiile genetice;
gradul de asimilare — cât de bine a înțeles și a reținut copilul ce a învățat, nu numai ce i s-a predat;
factorii de mediu — familia, locuința, școala și serviciile la care copilul are acces.

Exemplul elevului de clasa a II-a cu rezultate slabe, din secțiunea „Evaluarea este complexă”, arată cum fiecare domeniu verifică o altă cauză posibilă.

Pentru ce evaluăm?

📖 Definiție: Scopul evaluării

„«Pentru ce evaluăm?» (scopul evaluării): stabilirea calității și nivelului funcționării structurilor anatomice, funcțiilor organice, activităților și participării copilului cu dizabilități la viața socială, ținând cont de mediul în care trăiește și dacă beneficiază sau nu de servicii și intervenții adecvate (protezare, ortezare, mijloace tehnice, îngrijire, recuperare, educație etc.). Evaluarea are multiple și diverse obiective cu scopul final al includerii sociale a copilului cu dizabilități:

stabilirea celor mai potrivite servicii de terapie, educație, recuperare și asistență socială;
acordarea drepturilor și serviciilor necesare, potrivit legislației în vigoare;
stabilirea compatibilității între cerințele speciale ale copilului și profilul asistentului personal (persoana care interacționează în mod direct și constant cu copilul);
stabilirea cerințelor educative speciale ale copilului cu dizabilități;
organizarea mediului de viață din instituțiile de protecție socială, ținând cont de aspecte psihologice, compatibilități etc.;
susținerea pregătirii profesionale și identificarea unui loc de muncă în comunitatea locală pentru adolescenții cu dizabilități, ale căror incapacități nu au nici o relevanță în raport cu exigențele locului de muncă respectiv;
identificarea progreselor efectuate în recuperare, educație, integrare socială;
evaluarea eficienței serviciilor și strategiilor de intervenție, precum și ameliorarea lor.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

evaluarea stabilește cum funcționează copilul: structurile anatomice, funcțiile organismului, activitățile și participarea la viața socială;
se ține seama de mediul în care trăiește copilul și de serviciile pe care le primește;
scopul final este includerea socială a copilului cu dizabilități;
obiectivele privesc serviciile și drepturile copilului, cerințele lui educaționale speciale, pregătirea profesională și verificarea progreselor.

Cum se înțelege:

activitățile — ce face copilul singur, de exemplu se îmbracă, scrie, se deplasează;
participarea — cum ia parte la viața familiei, a clasei și a comunității;
includerea socială — copilul trăiește, învață și, mai târziu, lucrează alături de ceilalți membri ai comunității.

Pe ce bază evaluăm?

Cum și cu ce evaluăm?

Metodele și mijloacele de evaluare sunt prezentate în subcapitolul IV.5.

Criteriile evaluării

📖 Definiție: Criteriile care stau la baza evaluării

„Nu în ultimul rând, evaluarea are la bază și o serie de criterii care pot fi clasificate astfel:

criterii specifice fiecărui domeniu în parte (medicale, psihologice, educaționale și sociale);
criterii specifice încadrării într-un grad de deficiență/handicap;
criterii specifice orientării școlare și profesionale.

Toate aceste tipuri de criterii se completează unele pe altele și, în consecință, evaluatorii trebuie să aibă în vedere toate aspectele evaluării.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

evaluarea are la bază criterii pe domenii, criterii de încadrare în grad și criterii de orientare școlară și profesională;
criteriile se completează unele pe altele;
evaluatorii țin seama de toate aspectele evaluării.

Cum se înțelege:

criteriile fiecărui domeniu — medicul, psihologul, profesorul și asistentul social apreciază datele după criteriile specialității lor;
criteriile de încadrare în grad — arată cât de mult este limitată funcționarea copilului;
criteriile orientării școlare și profesionale — arată ce formă de școlarizare și ce pregătire profesională i se potrivesc copilului.

La aprecierea gradului de handicap se ține seama, după Gherguț (2013), de:

gradul, stadiul și complicațiile afectării structurale sau funcționale;
răspunsul la tratament și la măsurile recuperatorii;
limitările în activitate și restricțiile de participare pe care le produce afectarea;
influența, de facilitare sau de barieră, a factorilor de mediu;
factorii personali.

📖 Definiție: Boala și gradul de handicap

„[…] nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de aceasta în raport cu stadiul de evoluție, dificultățile apărute în activitatea și participarea socială, factorii personali etc.”

„Diagnosticul medical în sine nu este suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap; el trebuie corelat cu evaluarea psihosocială.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

severitatea handicapului depinde de tulburările funcționale, nu de boala ca atare;
aceeași boală poate duce la grade diferite de handicap, de la ușor până la grav;
diagnosticul medical se corelează cu evaluarea psihosocială.

📌 Doi copii cu același diagnostic medical

Doi copii de opt ani au același diagnostic, paralizie cerebrală.

Primul merge singur, se îmbracă și mănâncă fără ajutor și scrie mai încet decât colegii. El învață într-o școală de masă, limitarea activității lui este mică, iar participarea socială rămâne în limite rezonabile.
Al doilea nu are formată capacitatea de autoservire, se deplasează numai în scaun rulant împins de un adult și are nevoie de supraveghere permanentă. Limitarea activității lui este severă, iar participarea socială este restrânsă în multe situații.

Boala este aceeași, dar încadrarea în grad este diferită: primului i se poate acorda gradul ușor, celui de-al doilea gradul grav. Aprecierea ține seama și de factorii de mediu. Pentru al doilea copil, o școală cu rampă de acces și o familie care îl duce regulat la terapie sunt factori de facilitare, iar absența lor este o barieră.

Abordările în definirea indicatorilor evaluării

📖 Definiție: Abordările majore în definirea indicatorilor evaluării

„În definirea indicatorilor care structurează tipul de evaluare a nevoilor și progreselor în dezvoltarea copilului există patru abordări majore:

a) evaluarea prin raportare la standarde sau norme măsoară performanțele unui copil într-o anume arie de dezvoltare, pornind de la un standard stabilit prin testarea unui eșantion reprezentativ […];
b) evaluarea prin raportare la criterii este utilizată pentru a determina punctele forte și punctele slabe ale unui copil, prin raportare la un set de deprinderi prestabilite și validate, presupuse a fi esențiale pentru dezvoltarea plenară a copilului, și nu prin a-l compara cu alți copii […];
c) evaluarea prin raportare la individ măsoară progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare și învățare (o evaluare longitudinală) […];
d) evaluarea raportată la curriculum se referă la orice metodă de evaluare a elevilor prin care se apreciază performanțele lor în procesul de parcurgere a curriculumului.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.3

Ce este important:

raportarea la standarde sau norme compară copilul cu performanța unui grup reprezentativ;
raportarea la criterii arată punctele forte și punctele slabe ale copilului față de un set de deprinderi stabilite dinainte, fără comparație cu alți copii;
raportarea la individ urmărește progresul copilului față de el însuși, în timp;
raportarea la curriculum apreciază performanțele elevului în parcurgerea curriculumului.

Principiile evaluării

📖 Definiție: Principiile evaluării

„Expertiza/evaluarea în vederea stabilirii cerințelor educative speciale ale unui copil/elev și pentru orientarea școlară și profesională se realizează pe baza următoarelor principii:

evaluarea trebuie să fie subordonată interesului superior al copilului – creșterea nivelului de implicare activă în planul vieții individuale și sociale;
evaluarea trebuie axată pe potențialul real de dezvoltare al copilului;
evaluarea necesită o abordare complexă și completă a elementelor relevante (sănătate, nivel de instrucție și educație, grad de adaptare psihosocială, situație economică etc.), precum și a interacțiunii dintre acestea;
evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească și să opereze cu aceleași obiective, criterii, metodologii, pentru toți copiii;
evaluarea trebuie să aibă un caracter multidimensional, altfel spus, să determine nivelul actual de dezvoltare, pentru a oferi un prognostic și recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului în integralitatea sa;
evaluarea presupune o muncă în echipă, cu participarea activă și responsabilizarea tuturor specialiștilor implicați (psihologi, psihopedagogi, medici, pedagogi, profesori, educatori, sociologi, asistenți sociali, logopezi etc.);
evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii direcți ai acestei activități, respectiv copilul și persoanele care îl au în ocrotire.”

„În practica psihopedagogică, acest set de principii poate fi tradus astfel:

a) examinarea globală și personalizată a copilului/elevului în contextul familial, social și/sau școlar;
b) expertizarea și evaluarea multidisciplinară, incluzând examinarea medicală, socială, psihologică și educațională;
c) urmărirea dinamicii potențialului de dezvoltare și învățare (analiza rutei școlare, rezultate și performanțe școlare etc.);
d) corelarea și interpretarea rezultatelor evaluării copilului pe toate planurile, în vederea stabilirii unui diagnostic obiectiv pentru o orientare cât mai eficientă.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.3

Ce este important:

principiile sunt: interesul superior al copilului, potențialul real de dezvoltare, abordarea complexă și completă, caracterul unitar, caracterul multidimensional, munca în echipă și parteneriatul cu copilul și cu familia;
în practică, ele cer o examinare globală și personalizată, o evaluare multidisciplinară, urmărirea rutei școlare și corelarea tuturor rezultatelor.

Cum se înțelege fiecare principiu:

interesul superior al copilului — evaluarea servește copilului, iar ținta ei este ca el să participe tot mai activ la propria viață și la viața socială;
potențialul real de dezvoltare — evaluarea privește ce poate ajunge să facă copilul, nu numai ce îi lipsește;
abordarea complexă și completă — sănătatea, educația, adaptarea psihosocială și situația economică sunt evaluate împreună, cu influențele dintre ele;
caracterul unitar — toți copiii sunt evaluați după aceleași obiective, criterii și metode;
caracterul multidimensional — din nivelul actual de dezvoltare rezultă un prognostic și recomandări pentru dezvoltarea copilului ca întreg;
munca în echipă — fiecare specialist participă activ și răspunde pentru partea lui;
parteneriatul — copilul și familia lui sunt parteneri ai evaluatorilor, nu numai persoane examinate.

Etapele demersului evaluativ

📖 Definiție: Etapele demersului evaluativ

„Demersul evaluativ în cazul copiilor cu dizabilități parcurge următoarele mari etape:

a) evaluarea inițială – este constatativă, obiectivele sale fiind:

identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;
stabilirea nivelului de performanță sau al potențialului actual al copilului;
estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potențialul individual și integrat al copilului;
stabilirea încadrării: pe grad sau nivel educațional etc.;
stabilirea parametrilor programului de intervenție personalizată;

b) evaluarea formativă – este un tip de evaluare continuă care evidențiază nivelul potențial al dezvoltării și urmărește inițierea unor programe de antrenament al operațiilor mintale; ea nu este centrată pe deficit, ci evidențiază ceea ce știe și ce poate copilul, ce deprinderi și abilități are într-o anumită etapă a dezvoltării sale;

c) evaluarea finală – are ca obiective:

estimarea eficacității intervenției sau a programului;
modificarea planului sau a programului, în funcție de constatări;
reevaluarea copilului și reconsiderarea deciziei.”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.3

Ce este important:

evaluarea inițială este constatativă: diagnostichează, stabilește potențialul actual, încadrarea și parametrii programului de intervenție personalizată;
în etapa formativă, evaluarea se face continuu: arată nivelul potențial al dezvoltării și ce știe și poate copilul, nu deficitul lui;
evaluarea finală estimează eficacitatea intervenției, modifică programul și reconsideră decizia.

Cum se înțelege:

potențialul actual — ce face copilul acum; nivelul potențial — ce poate ajunge să facă prin intervenție;
programe de antrenament al operațiilor mintale — exerciții prin care se lucrează gândirea copilului: comparația, clasificarea, ordonarea;
reconsiderarea deciziei — dacă programul nu a dat rezultate sau copilul a progresat mai mult decât s-a prevăzut, se schimbă programul sau chiar forma de școlarizare.

📌 Cele trei evaluări pe parcursul unui an școlar

Un elev cu dizabilitate intelectuală ușoară este orientat într-o clasă I dintr-o școală de masă.

Evaluarea inițială, în septembrie: profesorul de sprijin și învățătoarea constată ce știe elevul (recunoaște culorile de bază, numără obiecte până la cinci, nu recunoaște încă literele) și stabilesc obiectivele programului de intervenție personalizată pentru primul semestru.
Evaluarea formativă, pe parcursul anului: la fiecare unitate de învățare se notează ce rezolvă elevul singur și ce rezolvă cu ajutor. Un obiectiv atins mai repede decât era prevăzut este înlocuit cu următorul, iar o sarcină pe care elevul nu o rezolvă este împărțită în pași mai mici.
Evaluarea finală, în iunie: rezultatele elevului sunt comparate cu obiectivele din program. Echipa stabilește ce rămâne de lucrat, modifică programul și, dacă este cazul, comisia internă de evaluare continuă propune reevaluarea orientării școlare.

Concluziile evaluării finale sunt punctul de plecare al evaluării inițiale din anul următor.

Evaluarea dinamică

📖 Definiție: Evaluarea progresului

„În perspectivă dinamică se urmărește evaluarea progresului în recuperare, compensare și educație, prin raportare la un set de obiective stabilite în urma actului de evaluare. Evaluarea progresului presupune în fapt comparația între o stare inițială și una finală și poate viza:

progresele în gradul de autonomie;
progresele în limitarea efectelor secundare ale dizabilității și în prevenirea secundară și terțiară;
progresele în antrenarea potențialului restant;
progresele în actul compensării;
stagnarea/regresul (cauze, evoluții etc.).”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

progresul se măsoară față de obiectivele stabilite la evaluare;
se compară starea inițială cu starea finală;
se urmăresc autonomia, efectele secundare ale dizabilității, potențialul restant, compensarea și, unde apar, stagnarea sau regresul.

Pentru fiecare domeniu al activității și al participării se deosebesc trei mărimi.

📖 Definiție: Capacitatea, performanța și progresul

Capacitatea: „nivelul cel mai înalt de funcționare pe care persoana îl poate atinge; stabilirea potențialului biopsihic ținând cont de limitele impuse de dizabilitate, precum și de acțiunea factorilor de mediu și a educației”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Performanța: „ceea ce realizează persoana, în mod obișnuit, în mediul său de viață”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Progresul: „corelarea a ceea ce poate persoana să realizeze, nivelul pe care îl poate atinge și așteptările sociale legate de aceasta”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

capacitatea arată până unde poate ajunge persoana, ținând seama de limitele dizabilității, de mediu și de educație;
performanța arată ce face persoana în mod obișnuit, în mediul ei de viață;
progresul pune în relație ce poate face persoana cu așteptările sociale.

Cine realizează evaluarea

Evaluarea este realizată de următoarele structuri:

serviciul de evaluare complexă a copilului, din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului — realizează evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap, întocmește raportul de evaluare complexă și propune comisiei pentru protecția copilului încadrarea în grad;
serviciul de evaluare și orientare școlară și profesională, din cadrul centrului județean de resurse și de asistență educațională — realizează evaluarea psihoeducațională „în vederea orientării școlare și profesionale a copiilor cu CES” (Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016, art. 38 alin. (1));
comisia de orientare școlară și profesională, din cadrul centrului județean de resurse și de asistență educațională — stabilește orientarea școlară și profesională, pe baza acestei evaluări;
comisia internă de evaluare continuă, din unitățile de învățământ special și din centrele școlare de educație incluzivă, iar unde acestea lipsesc, din școlile de masă cu copii cu CES integrați — urmărește evoluția școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale, evaluează aplicarea planurilor de servicii individualizat și notifică comisia de orientare școlară și profesională cu privire la reorientarea lor (Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016, art. 82).

📖 Definiție: Evaluarea nu este un scop în sine

„Evaluarea și încadrarea într-un grad de handicap nu sunt un scop în sine, ele trebuie să ducă la creșterea calității vieții copilului prin îmbunătățirea serviciilor de asistență și îngrijire și intervenții personalizate cu scop recuperator și de facilitare a integrării sociale. Ele se vor concretiza în planul de servicii personalizat, elaborat pe baza raportului de evaluare complexă […]”

Sursa: Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială”, 2013, cap. 3.1

Ce este important:

evaluarea și încadrarea în grad urmăresc creșterea calității vieții copilului;
rezultatul lor este planul de servicii personalizat, întocmit pe baza raportului de evaluare complexă;
planul îl aplică familia, împreună cu instituțiile care oferă serviciile, iar managerul de caz îl monitorizează.

📖 Definiție: Beneficiarii metodologiei de evaluare și intervenție integrată

„Dispozițiile prezentului ordin se aplică copiilor cu dizabilități și/sau CES, fără a diferenția dacă aceștia se află: în familie, internate ale unităților de învățământ special, sistemul de protecție specială sau alte situații, precum centrele educative, unități sanitare etc.”

Sursa: Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016, art. 2 alin. (1)

Ce este important:

beneficiarii direcți ai metodologiei sunt copiii, oriunde s-ar afla: în familie, în internatele școlilor speciale, în sistemul de protecție specială, în centre educative sau în unități sanitare;
din formularea „cu dizabilități și/sau CES” rezultă categoriile de beneficiari:
- copiii cu dizabilități;
- copiii cu cerințe educaționale speciale;
- copiii care au simultan dizabilități și cerințe educaționale speciale.

Împărțirea acestor copii în grupuri, după încadrarea în grad de handicap și după orientarea școlară și profesională (art. 2 alin. (2)), este prezentată în subcapitolul IV.6.

ℹ️ De reținut

Evaluarea copilului cu CES este un proces complex (medical, psihologic, educațional, social), continuu și dinamic, din care rezultă planul de servicii personalizat și programele de intervenție personalizate.
Rolul evaluării este orientarea deciziei și a intervenției.
Cele patru întrebări: ce evaluăm (domeniile), pentru ce (scopul), pe ce bază (baza), cum și cu ce (metodologia).
Probele caută abilitățile și disponibilitățile de dezvoltare, nu deficiența; teza copilului irecuperabil este exclusă.
Criteriile: pe domenii, de încadrare în grad, de orientare școlară și profesională.
Abordările: raportarea la norme, la criterii, la individ și la curriculum.
Principiile: interesul superior al copilului, potențialul real, abordarea complexă și completă, caracterul unitar și multidimensional, munca în echipă, parteneriatul.
Etapele: evaluarea inițială, formativă și finală; capacitatea, performanța și progresul sunt urmărite în evaluarea dinamică.

Apariții la examen

Examen	Varianta	Subiectul	Tema
Titularizare 2019	3	I	definirea procesului de evaluare; evaluarea, proces continuu și complex; trei criterii; cele patru întrebări ale evaluării; rolul evaluării
Titularizare 2021	2	II	evaluarea complexă: cele patru domenii, trei etape, cinci principii
Definitivat 2022	3	I	evaluarea, proces continuu și complex; trei domenii ale evaluării; rolul evaluării în intervenția educațional-recuperatorie
Titularizare 2023	3	I	cele patru domenii ale evaluării; scopul evaluării; beneficiarii metodologiei; necesitatea evaluării, cu excluderea tezei caracterului irecuperabil
Definitivat 2025	2	I.B	definirea evaluării; formele evaluării asociate etapelor; abordările majore în definirea indicatorilor; cinci principii ale evaluării

Flashcarduri

Citește întrebarea și formulează răspunsul. Apoi întoarce flashcardul și verifică.

Flashcardul 1 din 18

Știu: 0 De repetat: 0

Întrebare

Ce este evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale?

Apasă pe flashcard pentru a vedea răspunsul

Răspuns

Ce este evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale?

un proces complex, continuu și dinamic;
cunoaște și estimează cantitativ și calitativ particularitățile dezvoltării și capacitatea de învățare a copilului;
cuprinde planificarea și programarea intervenției;
orientează elaborarea planului de servicii personalizat și a programelor de intervenție personalizate.

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.3

Din tastatură: Spațiu întoarce flashcardul, ← și → trec la flashcardul precedent sau următor.

Hartă mentală

Pentru recapitulare, ascunde ideile, spune ce cuprinde fiecare ramură, apoi apasă pe titlul ei și verifică.

Citește în lecție →

progresul: starea inițială comparată cu cea finală

„Evaluarea progresului presupune în fapt comparația între o stare inițială și una finală și poate viza […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.1
- progresele în gradul de autonomie;
- progresele în limitarea efectelor secundare ale dizabilității;
- progresele în antrenarea potențialului restant;
- progresele în actul compensării;
- stagnarea/regresul.

Citește în lecție →

evaluarea inițială constată și fixează programul

„a) evaluarea inițială – este constatativă, obiectivele sale fiind […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.3
- identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;
- stabilirea nivelului de performanță sau al potențialului actual al copilului;
- estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare;
- stabilirea încadrării: pe grad sau nivel educațional;
- stabilirea parametrilor programului de intervenție personalizată.
evaluarea finală estimează eficacitatea intervenției

„c) evaluarea finală – are ca obiective […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.3
- estimarea eficacității intervenției sau a programului;
- modificarea planului sau a programului, în funcție de constatări;
- reevaluarea copilului și reconsiderarea deciziei.
Exemplu: concluziile evaluării finale din iunie sunt punctul de plecare al evaluării inițiale din anul următor.

Citește în lecție →

complexă, unitară și multidimensională

Principiile abordării complexe și complete, al caracterului unitar și al caracterului multidimensional privesc felul în care se face evaluarea:
- abordarea complexă și completă: sănătatea, educația, adaptarea psihosocială, situația economică și influențele dintre ele;
- caracterul unitar: aceleași obiective, criterii și metodologii pentru toți copiii;
- caracterul multidimensional: din nivelul actual de dezvoltare rezultă un prognostic și recomandări.

Citește în lecție →

patru întrebări: ce, pentru ce, pe ce bază, cum

„[…] demersul său nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialiști și corelat cu acțiuni care aparțin altor niveluri de evaluare. Evaluarea persoanei cu dizabilități trebuie să răspundă la următoarele întrebări de mai jos.”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.1
- „Ce evaluăm?” — domeniile evaluării;
- „Pentru ce evaluăm?” — scopul evaluării;
- „Pe ce bază evaluăm?” — baza evaluării;
- „Cum și cu ce evaluăm?” — metodologia evaluării.
pe ce bază: cunoașterea complexă a copilului

„«Pe ce bază evaluăm?» (baza evaluării): evaluarea are loc pe baza cunoașterii complexe în plan medical, psihologic, educațional și social și conține câteva elemente importante […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.1
- o anumită filosofie a evaluării;
- politici coerente în domeniul evaluării;
- o legislație modernă și flexibilă;
- construcția unitară a conținutului evaluării.

Citește în lecție →

criterii pe domenii, de încadrare, de orientare

„Nu în ultimul rând, evaluarea are la bază și o serie de criterii care pot fi clasificate astfel […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.1
- criterii specifice fiecărui domeniu în parte (medicale, psihologice, educaționale și sociale);
- criterii specifice încadrării într-un grad de deficiență/handicap;
- criterii specifice orientării școlare și profesionale.
abordări: norme, criterii, individ, curriculum

„În definirea indicatorilor care structurează tipul de evaluare a nevoilor și progreselor în dezvoltarea copilului există patru abordări majore […]”

Sursa: Gherguț, A., 2013, cap. 3.3
- raportarea la standarde sau norme: comparația cu un eșantion reprezentativ;
- raportarea la criterii: punctele forte și slabe față de deprinderi prestabilite;
- raportarea la individ: progresul copilului în timp;
- raportarea la curriculum: performanțele în parcurgerea curriculumului.
Exemplu: în septembrie elevul citea 10 cuvinte pe minut, iar în mai citește 25: raportare la individ.

Citește în lecție →

Materialul acesta se citește pe educamp.ro și nu se tipărește.

Surse (3)

Gherguț, A., „Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice”, ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2013
Verza, E., Verza, F. E. (coord.), „Tratat de psihopedagogie specială”, Editura Universității din București, 2011
Ordinul comun MENCȘ/MMFPSPV/MS nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale

Evaluarea ca proces continuu și complex

Ce este evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale

Rolul evaluării

Evaluarea, proces continuu și complex

Evaluarea este complexă

Evaluarea este continuă

Întrebările la care răspunde evaluarea

Ce evaluăm?

Pentru ce evaluăm?

Pe ce bază evaluăm?

Cum și cu ce evaluăm?

Criteriile evaluării

Abordările în definirea indicatorilor evaluării

Principiile evaluării

Etapele demersului evaluativ

Evaluarea dinamică

Cine realizează evaluarea

Apariții la examen

Flashcarduri

Hartă mentală

Test grilă

Află când publicăm materiale noi