Evaluarea în contextul intervenției educațional-recuperatorii

Rolul evaluării în intervenție

Din perspectiva intervenției, rolul evaluării se vede în fiecare moment al ei:

• înainte de intervenție — evaluarea inițială stabilește nivelul actual al copilului pe fiecare domeniu și fixează obiectivele, activitățile și ajutorul din programul de intervenție personalizat; fără ea, obiectivele sunt fie prea ușoare, fie de neatins;
• în timpul intervenției — evaluarea formativă arată dacă programul produce progresul așteptat; când nu îl produce, programul se schimbă;
• la încheierea unei etape — evaluarea finală măsoară eficacitatea intervenției; pe baza ei copilul este reevaluat, iar decizia luată pentru el este reconsiderată.

Evaluarea și intervenția se succed, prin urmare, de mai multe ori: concluziile unei evaluări finale devin punctul de plecare al etapei următoare de intervenție.

Cum se justifică necesitatea evaluării, din perspectiva intervenției educațional-recuperatorii:

• obiectivele intervenției sunt personalizate, deci ele se pot stabili numai după ce sunt cunoscute abilitățile copilului;
• recuperarea pornește de la potențialul restant, iar evaluarea arată care este acesta;
• evaluarea repetată arată dacă metoda aleasă dă rezultate; fără ea, o metodă ineficientă ar fi folosită mai departe;
• orice copil are disponibilități pentru dezvoltare, deci pentru orice copil se poate proiecta o intervenție, pornind de la evaluarea lui.

Cum se înțelege, termen cu termen:

• accesibilizarea conținuturilor — conținutul este prezentat într-o formă pe care elevul o poate înțelege: cu material intuitiv, cu enunțuri scurte, cu pași mai mici;
• operaționalizarea — obiectivul general este transformat în sarcini concrete, pe care elevul le poate executa și profesorul le poate verifica;
• flexibilizarea — conținutul se poate reduce, extinde sau reordona după ritmul elevului;
• raportarea la potențial — rezultatul elevului este apreciat față de ce poate el realiza, nu numai față de rezultatele clasei.

Criteriile evaluării

Legătura criteriilor cu intervenția:

• criteriile fiecărui domeniu arată în ce domeniu are copilul nevoie de intervenție: medical, psihologic, educațional sau social;
• criteriile de încadrare în grad stau la baza drepturilor și a serviciilor de recuperare și de asistență acordate copilului;
• criteriile de orientare școlară și profesională stabilesc forma de școlarizare, adică unitatea de învățământ în care se desfășoară intervenția educațională.

Evaluarea în terapia educațională

Cum se înțelege:

• obiectivul comportamental final — comportamentul pe care elevul trebuie să îl execute la sfârșitul programului, formulat în termeni observabili și măsurabili;
• grila de evaluare-observare — lista pașilor sau a comportamentelor urmărite, pe care profesorul notează ce face elevul;
• grila de evaluare criterială — grila pe care se notează cât din comportamentul final a realizat elevul;
• reproiectarea programului — programul se modifică după rezultatele evaluării finale.

Etapele demersului evaluativ și intervenția

Ce rezultă din fiecare formă de evaluare pentru programul de intervenție personalizat:

Exemplul învățării spălatului pe dinți, din secțiunea „Evaluarea în terapia educațională”, arată cele trei forme la un singur comportament: diagnoza inițială, evaluările intermediare pe grila de observare și evaluarea finală, cu pragul de 90% dintre încercări.

Tipurile de evaluare

Evaluarea se clasifică după mai multe criterii:

• după domeniu: psihomotor (capacități, aptitudini, deprinderi), socioafectiv (atitudini), cognitiv (cunoștințe);
• după obiect: procesul de învățare, performanțele, achizițiile din școală sau din afara ei;
• după accent: evaluarea de proces (performanțele elevilor) și evaluarea de sistem (instituțiile, organizarea);
• după cine evaluează: autoevaluarea, evaluarea internă (de către cel care predă), evaluarea externă;
• după etapă: inițială, continuă, finală;
• după certificare: evaluarea sumativă, care certifică la termen nivelul la care a ajuns elevul, și evaluarea formativă, care nu certifică o etapă;
• după raportare: evaluarea normativă și evaluarea criterială;
• după perspectiva temporală:
  • evaluarea diagnostică descrie situația existentă și cauzele ei;
  • evaluarea prognostică arată potențialul copilului pentru viitor;
• după instrumente: evaluarea formală, cu instrumente standardizate, și evaluarea informală, cu instrumente proiectate de profesor;
• după probe: evaluarea convergentă (răspunsuri închise, la alegere) și evaluarea divergentă (răspunsuri deschise);
• după măsurare: evaluarea cantitativă (rezultate exprimate în punctaj) și evaluarea calitativă.

Evaluarea formativă în activitățile de învățare și terapie

Evaluarea formativă are un rol hotărâtor în activitățile de învățare și de terapie cu elevii cu dizabilități, din următoarele motive:

• elevul învață în pași mici, iar fiecare pas este verificat înainte de trecerea la următorul;
• greșelile sunt observate la timp, iar ce s-a învățat greșit este reluat și corectat;
• în terapie, ea arată ce tip de ajutor (fizic, verbal, vizual) mai este necesar și când poate fi redus;
• ea pune în evidență ce știe și ce poate elevul, nu deficitul lui, deci îi arată acestuia reușitele lui;
• rezultatele ei hotărăsc dacă programul de intervenție rămâne așa cum a fost proiectat sau se schimbă.