Depistarea precoce, screeningul și diagnosticul

Etapele: depistare, evaluare, diagnoză, orientare

Rolul fiecărei etape:

• depistarea — sunt identificați copiii care se abat de la cursul obișnuit al dezvoltării și care au nevoie de evaluare;
• evaluarea/expertizarea — copilul este examinat complex, de specialiști din domenii diferite;
• diagnoza — se stabilesc tipul și gradul tulburării;
• orientarea școlară și profesională — se decid forma de educație și serviciile;
• adaptarea și integrarea socială — copilul este sprijinit să participe la viața școlii și a comunității.

Screeningul nu pune diagnostic; el arată cine trebuie evaluat.

Deosebirea dintre screening și diagnostic:

• screeningul se aplică tuturor copiilor dintr-o grupă de vârstă sau dintr-o grupă de risc și îi separă pe cei care au nevoie de evaluare;
• diagnosticul se stabilește pentru un singur copil, după o evaluare complexă, și numește tulburarea, tipul și gradul ei.

De ce depistarea trebuie să fie timpurie

Cum se înțelege, termen cu termen:

• abordarea precoce — copilul intră în programul de terapie complexă imediat după ce deficiența a fost identificată, nu după ce apar dificultățile școlare;
• plasticitatea sistemului nervos — capacitatea sistemului nervos de a se reorganiza sub influența stimulării și a activității; ea este mai mare în primii ani de viață;
• mecanismele compensatorii — funcțiile neafectate preiau o parte din sarcinile funcției afectate (de exemplu, tactul și auzul la copilul cu deficiență de vedere);
• tulburările secundare — tulburările care nu țin direct de deficiență, ci decurg din ea (de exemplu, întârzierea limbajului și a gândirii la copilul cu deficiență de auz neprotezat);
• manifestările pseudocompensatorii — conduitele prin care copilul lăsat fără terapie se adaptează greșit la deficiența lui.

Necesitatea depistării precoce se argumentează pornind de la mai multe aspecte:

• plasticitatea sistemului nervos — în primii ani, mecanismele compensatorii se declanșează și se stimulează mai ușor decât mai târziu;
• perioadele senzitive — fiecare funcție psihică are o perioadă senzitivă de dezvoltare, iar aceasta este perioada optimă pentru terapia compensatorie și recuperatorie a funcției afectate (Roșan, 2015, p. 29);
• pericolul mutității — copilul care pierde mult din auz în primii ani și nu este protezat devreme nu își însușește limbajul și devine și mut (Gherguț, 2013, cap. 5.1);
• prevenirea tulburărilor secundare — tulburările de vorbire netratate la vârsta preșcolară se transformă în deprinderi greșite; corectarea lor cere mai mult timp și mai mult efort decât formarea unor automatisme noi (Verza, 2003);
• evaluarea preventivă — un principiu al evaluării educaționale: „evaluarea preventivă – prin aceasta se evidențiază rolul și importanța evaluării și intervenției timpurii (înainte de debutul școlar al copilului); se reduce astfel numărul intervențiilor complicate și costisitoare de mai târziu” (Gherguț, 2013, cap. 3.3);
• sprijinul familiei — evaluarea copilului mic are și rolul de a consilia familia, pentru ca părinții să cunoască posibilitățile și limitele copilului lor (Roșan, 2015, p. 412).

Intervenția timpurie

Intervenția timpurie are ca punct de plecare depistarea: un copil care nu a fost depistat nu poate primi intervenție timpurie. De aceea depistarea precoce și intervenția timpurie se tratează împreună.

Evaluarea copiilor de la naștere la trei ani

Semnele de alarmă în primii ani

Depistarea se bazează pe cunoașterea stadiilor de dezvoltare neuromotorie, psihomotorie și a limbajului, față de care se apreciază întârzierile, abaterile și dizarmoniile. Reperele vin din scalele de dezvoltare (Gesell, Brunet-Lézine, Bayley, Portage):

• la un an — copilul se târăște, folosește pensa digitală, stă în picioare cu sprijin și face câțiva pași;
• la doi ani — merge singur, trasează linii, face un turn din trei cuburi;
• la trei ani — sare pe loc, înșiră mărgele, apucă creionul între degete;
• la patru ani — taie cu foarfecele, pedalează, urcă scările alternând picioarele;
• la cinci ani — stă într-un picior, decupează pe linie curbă, scrie litere de tipar.

La un copil sub un an cu retard în dezvoltare, datele importante sunt:

• istoricul sarcinii și al nașterii;
• convulsiile, fluctuațiile simptomelor, comportamentul anormal;
• perimetrul cranian, mișcările anormale ale ochilor;
• hipotonia sau dismorfia feței, tonusul membrelor;
• antecedentele familiale.