Factorii de risc în contextul dezvoltării

Factor de risc și cauză

Un factor de risc este o condiție, o împrejurare sau o caracteristică a copilului, a familiei sau a mediului care mărește probabilitatea apariției unei dizabilități sau a unei tulburări de dezvoltare, fără să o producă în mod necesar.

Deosebirea dintre cauză și factorul de risc:

• cauza produce efectul;
• factorul de risc numai îl face mai probabil.

Exemple:

• un copil născut prematur nu are neapărat o deficiență, dar are un risc mai mare decât un copil născut la termen;
• o infecție a mamei în sarcină poate să nu lase urme sau poate să fie cauza nemijlocită a unei deficiențe.

Greutatea de a despărți cauza de factorul de risc este arătată de M. Roșca, la clasificarea cauzelor deficienței de intelect.

Cum se înțelege ultimul punct, pe exemplul din citat:

• prematuritatea apare mai des la copiii cu deficiență de intelect;
• din asta nu rezultă că nașterea prematură a produs deficiența;
• un factor nociv comun, de exemplu o infecție a mamei, poate duce și la nașterea înainte de termen, și la afectarea sistemului nervos al fătului;
• de aceea prematuritatea se tratează ca factor de risc: copilul născut prematur este urmărit, nu primește un diagnostic.

Din perspectiva școlii, riscul se descrie și prin noțiunea de situație de risc.

Cum se înțelege definiția, termen cu termen:

• dezvoltarea individuală — situația de risc privește un copil anume, în etapa în care se află;
• ambientul educațional — felul în care familia, grădinița și școala organizează învățarea și viața copilului;
• condițiile de adaptare la școlarizare — de exemplu, copilul care intră în școală fără să fi frecventat grădinița și fără deprinderile cerute în clasa pregătitoare;
• tendință crescută, care poate fi prevenită — riscul se reduce prin intervenție, înainte să apară eșecul.

Din conceptul de situație de risc decurg, după aceeași autoare:

• depistarea timpurie — problemele de învățare ale copilului sunt cunoscute de devreme;
• prevenirea eșecului școlar, prin situații de învățare favorabile dezvoltării.

Copilul expus la factori de risc este:

• supravegheat;
• evaluat periodic;
• la primele semne de abatere, cuprins într-un program de intervenție timpurie, fără să se aștepte instalarea tabloului complet.

Factorii de risc se pot identifica „înainte ca abaterile de la normă sau tulburările de diferite tipuri să se instaleze” și „pot fi abordați prin programe pre- și perinatale de prevenție și reducere a riscurilor” (Roșan, 2015, p. 448).

Cum crește riscul

Riscul nu depinde numai de factorul în sine:

• riscul crește atunci când factorii se adună; în fișele copiilor cu deficiență de intelect apar de regulă mai multe momente nocive, iar Verza (2011, p. 162) le descrie ca pe un lanț cauzal, în care „fiecare verigă a acestui lanț, șubrezind organismul copilului, deschide calea și înlesnește influența negativă a unor momente nocive ulterioare”;
• riscul depinde de momentul acțiunii: aceeași agresiune are urmări diferite în funcție de stadiul dezvoltării; la deficiențele de vedere, de exemplu, factorii de risc, „în funcție de locul și perioada când acționează, determină forme și grade diferite de deficiențe ale analizatorului vizual” (Gherguț, 2013, cap. 5.2.2);
• riscul depinde de tipul agentului și de intensitatea agresiunii (Gherguț, 2013, cap. 4.4).

Lanțul cauzal este tratat pe larg în subcapitolul II.1, la polietiologie.

Factorii de risc biologici

Factorii de risc biologici se grupează după momentul în care acționează. La paralizia cerebrală, de exemplu, gruparea este următoarea:

Aceeași grupare se folosește la factorii exogeni ai deficienței mintale.

Cum se înțelege clasificarea:

• factorii progenetici — înainte de fecundație, asupra celulelor sexuale ale părinților (de exemplu, iradierile);
• factorii embriopatici — în lunile 1–3 de sarcină, când se formează organele;
• factorii fetopatici — din luna a patra până la naștere, asupra fătului deja format;
• factorii perinatali — în timpul nașterii (de exemplu, lipsa de oxigen);
• factorii postnatali — după naștere, cel mai des până la vârsta de trei ani.

Riscul genetic

• antecedentele familiale de dizabilitate: cazuri de deficiență sau de boală genetică la părinți, la bunici sau la frați;
• consangvinitatea părinților, pe care C. Pufan o numește între cauzele surdității prenatale (Verza, 2011, p. 297);
• procesele involutive ale ovarului, mai frecvente la mamele cu vârstă mai mare (Gherguț, 2013, cap. 4.4);
• vârsta mamei, la sindromul Down: la o mamă de 20 de ani riscul este de un caz la 2 500–3 000, la 35 de ani de un caz la 350–400, iar la 40 de ani de un caz la 100 (Gherguț, 2013, cap. 9.2).

Riscul genetic în deficiența de auz (Anca, 2007, apud Roșan, 2015, p. 127):

• copilul cu un singur părinte cu deficiență de auz congenitală are șanse de 50% să o dobândească;
• copilul cu ambii părinți auzitori, dar cu caracteristici recesive (cazuri de deficiență de auz la bunici sau la străbunici), are șanse de 25%;
• în cel puțin jumătate dintre cazurile de surditate sunt implicați factori genetici (McCormick, 1994, apud Roșan, 2015, p. 127).

Riscul din sarcină

La deficiența mintală, Gherguț (2013, cap. 4.4) numește, între factorii embriopatici și fetopatici:

• iradierile cu raze X și substanțele radioactive;
• intoxicațiile cu oxid de carbon, plumb, mercur sau alcool;
• medicamentele teratogene;
• bolile infecțioase ale mamei: rubeola, rujeola, gripa, toxoplasmoza, boala incluziilor citomegalice;
• tulburările endocrine ale mamei: diabetul, tulburările tiroidiene;
• incompatibilitatea Rh;
• carențele alimentare și avitaminozele;
• traumatismele fizice ale mamei;
• șocurile psihice grave suportate de părinți.

Riscul de la naștere

Starea nou-născutului se apreciază prin scorul Apgar, la un minut, la 5 minute și la 10 minute după naștere, după frecvența cardiacă, respirație, tonusul muscular, culoarea pielii și răspunsul la stimuli; scorul are și semnificație prognostică (Gherguț, 2013, cap. 4.4).

Cauzele principale ale tulburărilor perinatale, după aceeași sursă:

• prematuritatea, adică o greutate de cel mult 2 500 g la naștere, oricât ar fi durat sarcina, cu trei categorii de nou-născuți:
  • născuți înainte de 37 de săptămâni de sarcină;
  • născuți la termen, dar cu greutate sub 2 500 g;
  • proveniți din sarcini gemelare;
• postmaturitatea, care produce hipoxia cronică a fătului;
• traumatismele obstetricale: leziunile produse prin instrumentar medical și hipoxia din timpul nașterii, de exemplu la o naștere prelungită excesiv sau la compresiunea cordonului ombilical;
• encefalopatia bilirubinică, adică boala hemolitică a nou-născutului.

Legătura prematurității cu dizabilitățile:

• prematuritatea și greutatea mică la naștere sunt numite între principalii factori de risc ai paraliziei cerebrale; dintre copiii cu paralizie cerebrală, 40–50% s-au născut prematur (Verza, 2011, p. 797);
• tot prematuritatea și greutatea mică se numără, pentru tulburările de limbaj și comunicare, între cei mai frecvenți factori de risc, alături de istoricul familial și de genul masculin al copilului (Wankoff, 2011, apud Roșan, 2015, p. 223);
• nașterile premature și nașterile cu travaliu prelungit sunt trecute între cauzele biologice ale dificultăților de învățare (Mondero, 1990, apud Gherguț, 2013, cap. 8.2).

Riscul din prima copilărie

Factorii postnatali au efectul cel mai mare până la vârsta de trei ani (Gherguț, 2013, cap. 4.4 și 5.1.2):

• bolile inflamatorii cerebrale: encefalitele, meningoencefalitele;
• bolile infecțioase cu complicații cerebrale: gripa, scarlatina, varicela, tusea convulsivă;
• intoxicațiile cu plumb, cu oxid de carbon, cu alcool;
• traumatismele craniocerebrale;
• tulburările cronice de nutriție, mai ales între 0 și 3 ani, și hipoglicemiile;
• pentru auz, otitele, mastoiditele, meningitele, abuzul de antibiotice și traumatismele sonore.

La paralizia cerebrală, Verza (2011, p. 798) numește între factorii postnatali icterul sever, meningita, intoxicațiile cu plumb, traumatismele craniene grave și scăderea cantității de oxigen furnizate creierului, de exemplu la înec.

Semnele din primele luni

Unele semne din primele luni arată că un factor de risc a produs deja efecte:

• la naștere, nou-născutul tresare la sunete puternice, de 60–100 dB; lipsa acestei reacții cere examinarea auzului;
• la 4–6 luni, dispariția rapidă a gânguritului poate fi un indiciu al deficienței de auz;
• între 10 și 24 de luni, copilul cu deficiență de auz privește buzele și fața celui care vorbește, comunică prin gesturi și se agită sau plânge când nu înțelege mesajul (Gherguț, 2013, cap. 5.1.1);
• la nou-născut, hemoragiile cerebrale, convulsiile, hidrocefalia, hipotonia și crizele de apnee sunt criterii de includere în programele de intervenție timpurie (Baba et al., 2004, apud Roșan, 2015, p. 431).

Factorii de risc psihologici

Între cauzele dificultăților de învățare, Gherguț (2013, cap. 8.2), după Mondero (1990), numește o grupă de cauze psihologice:

• intelectul de limită;
• tulburările afective: reacțiile de opoziție, de demisie, de refuz și de izolare, dezechilibrele emoționale ușoare;
• tulburările instrumentale: tulburările de limbaj, de schemă corporală și de lateralitate, tulburările de orientare și de structurare spațio-temporală;
• problemele discrete de percepție, greu de observat: constanța formei, conservarea cantității, deosebirea obiectului de fondul pe care se află;
• ritmul lent și inegal al dezvoltării psihice și imaturitatea psihică, cu tendințe de infantilism prelungit;
• carențele motivaționale, complexele de inferioritate, timiditatea excesivă, fobia școlară.

Intelectul de limită:

• este zona situată psihometric aproximativ între QI = 70/75 și 85/90 (Verza, 2011, p. 153);
• în psihometria clasică, coeficientul de inteligență este de 70–89, iar ponderea acestor copii este de 8–12% din populația infantilă (Verza, 2011, p. 259);
• la mulți dintre acești copii, întârzierea intelectuală este însoțită de tulburări afective și de comportament;
• fără o educație corect adaptată, ei dobândesc adesea comportamente deviante (Verza, 2011, p. 153).

Acești factori nu produc o deficiență, dar pot produce rezultate asemănătoare cu ale ei. E. Vrășmaș (2007, p. 35) arată că rezultatele copiilor cu deficiențe organice sau funcționale și ale celor „defavorizați de mediul învățării (condițiile de viață din familie și comunitate) pot fi similare pe plan comportamental, deși cauzele diferă foarte mult”. De aceea un elev cu tulburări instrumentale sau afective poate fi socotit, greșit, elev cu deficiență mintală.

Factorii de risc de mediu

Gherguț (2013, cap. 8.2) grupează cauzele ambientale ale dificultăților de învățare după locul din care provin: