Mijloacele de învățământ și integrarea lor

Ce sunt mijloacele de învățământ

Ele fac parte, împreună cu spațiul școlar, din baza didactico-materială a învățământului.

Ionescu și Bocoș observă că:

• inventarul tehnicilor tradiționale se reducea la cuvânt, cretă și tablă;
• gama s-a lărgit cu aparatura audiovizuală și cu calculatorul, care amplifică posibilitățile clasice;
• instruirea este tot mai mult „asistată” de mijloace tehnice.

Mijloacele nu au valoare în sine:

• Ionescu și Bocoș arată că un singur mijloc, oricât de bun, nu dă maximum de eficiență;
• mijloacele se aleg și se îmbină după contextul pedagogic, cu metodele și cu formele de organizare, într-o strategie coerentă;
• alegerea lor este o componentă a proiectării, condusă de finalități;
• un mijloc tehnic se justifică numai când activitatea nu se poate face eficient cu modalități mai simple.

Funcțiile mijloacelor de învățământ

Funcțiile mijloacelor de învățământ (Ionescu și Bocoș):

• informare și comunicare;
• ilustrare și demonstrare;
• investigare experimentală și formarea priceperilor și deprinderilor, intelectuale și practice;
• funcția ergonomică, de raționalizare a efortului profesorului și al elevilor;
• de verificare și evaluare;
• la care se adaugă funcțiile stimulativă, formativă și estetică, urmărite permanent.

Gherguț arată că, în educația specială, mijloacele sunt calea principală prin care se aplică principiul intuiției și prin care conținuturile devin accesibile:

• elevul percepe direct realitatea;
• gândirea lui primește un sprijin;
• căutarea, imaginația și creativitatea sunt stimulate;
• unele dintre ele au rol compensator, fiindcă antrenează funcții, procese psihice sau capacități fizice.

Clasificarea

Cucoș, redat de Gherguț, împarte mijloacele în două categorii:

• mijloace care cuprind mesajul didactic: obiectele naturale (plante și animale, vii sau conservate, ierbare, insectare, materiale din mediu); obiectele substitutive, care funcționează sau cu care se acționează (machete, mulaje, modele); suporturile figurative și grafice (planșe, hărți, albume, panouri); mijloacele simbolic-raționale (tabele cu formule, planșe cu litere și cuvinte, scheme); mijloacele tehnice audiovizuale (filme, diapozitive, înregistrări audio și video);
• mijloace care ușurează transmiterea mesajului: aparatele și instalațiile de laborator, echipamentele de atelier, instrumentele muzicale și aparatele de sport, mașinile de instruit și calculatoarele, jocurile didactice (cu obiecte, electrotehnice, electronice), simulatoarele, laboratoarele fonice.

Clasificarea este relativă: mijloacele cu mesaj sunt și suporturi ale transmiterii, iar suporturile induc și ele mesaje.

Ionescu și Bocoș mai clasifică mijloacele:

• după generații: de la tablă și manuscrise la noile tehnologii bazate pe calculator și internet;
• după funcția pedagogică predominantă: de informare, de ilustrare, de investigare, de raționalizare, de evaluare;
• după legătura dintre hardware și software: tipărituri și modele obiectuale folosite fără aparate; aparate cu softul lor: proiectoare, televizor, înregistrări; mijloace bazate pe calculator.

Pentru elevii cu dizabilități, se adaugă categoria mijloacelor tehnice specifice dizabilității:

• surdotehnice;
• tiflotehnice;
• pentru deficiențele neuromotorii (mobilier și instrumente de scris adaptate, tastaturi și mouse-uri adaptate);
• mijloacele de comunicare augmentativă și alternativă (pictograme, table de comunicare, dispozitive cu voce).

Integrarea în procesul orientat terapeutic-compensator

Gherguț arată că selecția și integrarea mijloacelor într-o lecție se fac prin raportare permanentă la obiectivele instruirii, la conținuturile unității de învățare, la metode și la procedee.

Integrarea înseamnă că mijlocul nu este arătat, ci folosit:

• elevul acționează cu el;
• verbalizează ce face;
• profesorul îl leagă de obiectiv și de evaluare.

În procesul orientat terapeutic-compensator, mijlocul are trei roluri deodată:

• instructiv — transmite conținutul;
• formativ — antrenează percepția, gândirea, motricitatea, limbajul;
• compensator — ocolește deficitul prin analizatorii valizi sau amplifică funcția afectată.

Același material se parcurge acțional (elevul mânuiește), iconic (imaginea) și verbal (cuvântul), în pași mici.

Excesul dăunează:

• Gherguț avertizează că folosirea prea multor mijloace duce la receptare pasivă, la denaturări ale fenomenelor și la imagini artificiale despre realitate;
• Ionescu și Bocoș arată că elevii nu pot „citi” singuri o imagine: profesorul le orientează atenția spre ce este important.

Mijloacele concret-intuitive la elevii cu dizabilități mintale

Gherguț arată că:

• principiul intuiției cântărește mai mult la deficiența mintală și la cea senzorială, din cauza particularităților percepției, reprezentării, gândirii, imaginației și memoriei;
• intuiția are rol compensator: creează imagini și reprezentări cu care copilul să poată opera în plan noțional.

Particularitățile elevului cu dizabilitate mintală:

• gândirea lui rămâne legată de concret și de acțiunea cu obiectele;
• analiza, sinteza, abstractizarea și generalizarea se fac greu;
• un conținut transmis numai prin cuvânt lasă o informație lacunară și inexactă, iar interesul și atenția scad repede.

Mijloacele concret-intuitive (obiecte reale, jucării, cuburi, bețișoare, trusa Dienes, numărătoarea, jetoane, mulaje, imagini) sunt calea prin care acești elevi ajung la cunoaștere. Prin acțiunea proprie cu ele:

• își formează reprezentările;
• deosebesc însușirile obiectelor;
• antrenează sortarea, clasificarea și serierea;
• trec, în pași mici, de la acțiune la imagine și de la imagine la cuvânt.

Cerințele:

• materialul se prezintă simplu, fără detalii care distrag;
• se însoțește de cuvânt, ca imaginea să se lege de noțiune;
• se dozează raportul dintre cuvânt și intuiție, fără verbalizare în exces;
• aceeași noțiune se intuiește pe mai multe materiale, ca să nu rămână legată de un singur obiect;
• materialul rămâne la dispoziția elevului și la evaluare, ca proba să măsoare înțelegerea, nu memoria.

Mijloacele moderne audio-vizuale și informatice

Mijloacele audio-vizuale (înregistrări audio, filme, prezentări, imagini proiectate, tabla interactivă) și cele informatice (calculatorul, tableta, softurile educaționale) aduc elevului cu dizabilități:

• imagine, sunet și mișcare în același timp;
• repetare nelimitată, cu același model corect;
• feedback imediat la fiecare răspuns;
• ritm propriu;
• motivație și atenție susținute.

Gherguț le numește între mijloacele tehnice audiovizuale și între echipamentele care ușurează transmiterea mesajului, iar Ionescu și Bocoș descriu generația nouă, bazată pe calculator și pe internet, cu dialog direct între elev, calculator și mediul online.

Softurile educaționale:

• prezintă conținutul în secvențe mici, cu sarcini de asociere (imagine-cuvânt, sunet-literă), de sortare, de completare;
• au întărire la fiecare reușită și trecerea la nivelul următor numai după stăpânirea celui dinainte;
• permit adaptarea dimensiunii textului, a contrastului, a vitezei și a sunetului.

Condițiile folosirii:

• profesorul stăpânește aparatul și softul;
• elevii sunt pregătiți să le folosească;
• mijlocul modern nu înlocuiește acțiunea cu obiectele reale la copiii mici și la dizabilitatea mintală, ci o urmează;
• timpul de ecran este dozat.

Roșan adaugă principiile proiectării universale:

• informația se prezintă în forme flexibile (mărimea textului și a imaginilor, volumul, contrastul, viteza de redare, pictogramele);
• elevul își alege mijlocul de exprimare;
• materialul are mijloace multiple de a atrage și de a menține atenția (imagini, animații, sunet, povești digitale).