Integrarea socioprofesională

Ce este integrarea socioprofesională

Integrarea socioprofesională este procesul prin care tânărul cu dizabilități ajunge să aibă un loc de muncă potrivit pregătirii și posibilităților lui, să și-l păstreze și să trăiască, prin el, ca membru al comunității: cu venit propriu, cu roluri, cu relații și cu statut social. Gherguț pornește de la o valoare a societății: fiecare cetățean să muncească productiv și să fie plătit decent. Pentru persoanele cu dizabilități, calea cea mai eficientă spre calitatea de cetățean util societății este munca obișnuită sau munca protejată, în măsură mai mare sau mai mică, după posibilitățile fiecăruia. Cine vrea să muncească trebuie să aibă șansa unui loc de muncă fără să piardă, în schimb, drepturile și ajutoarele de care depinde traiul lui. Verza formulează obiectivul fundamental al serviciilor psihopedagogice și sociale ca incluziune, reabilitare și integrare socioprofesională a persoanei.

Integrarea profesională este partea de muncă a integrării sociale, iar cele două se condiționează: fără loc de muncă, persoana rămâne dependentă de familie și de ajutorul social; fără autonomie și fără relații sociale, locul de muncă nu se păstrează. Gherguț observă că sprijinul dat persoanei, în educație, în viața socială sau la angajarea într-un mediu de muncă obișnuit, o face mai autonomă și mai independentă, o apropie de comunitate și o face mai prețuită.

Termenii

Gherguț definește termenii cu care lucrează programele de integrare profesională:

• abilitarea: toate procedurile și intervențiile prin care persoana este ajutată să se dezvolte mintal, fizic și social cât de mult poate, învățând abilitățile care o fac funcțională și tot mai autonomă;
• reabilitarea: intervenția globală și neîntreruptă, cu obiective precise, care susține persoana cu dizabilități să se dezvolte și să se integreze deplin;
• metodele de recuperare: intervențiile profesionale, dintr-o disciplină sau din mai multe, care lucrează direct cu persoana;
• serviciile de sprijin: intervențiile care schimbă mediul fizic și, prin el, mediul social, ca persoana să se reabiliteze și să se integreze;
• integrarea profesională sau integrarea în activități de muncă: ajutoarele tehnice și financiare pe care angajatorii le dau persoanelor cu dizabilități ca să găsească un loc de muncă, să îl adapteze, să îl păstreze și să îl îmbunătățească;
• sprijin, consiliere, facilitate: relațiile pe care organizația le are cu persoana și cu familia ei; toate deciziile se iau pentru persoană și împreună cu ea, iar unde capacitatea de decizie lipsește, ea se formează prin consiliere și sprijin.

Termenii din Legea 448/2006, relevanți pentru integrarea în muncă și reținuți de Verza: accesul neîngrădit și accesibilitatea (adaptarea mediului fizic, informațional și comunicațional); adaptarea rezonabilă la locul de muncă (modificările făcute de angajator ca persoana să își exercite dreptul la muncă: program, echipamente, tehnologii asistive); angajarea asistată (angajarea pe locuri de muncă obișnuite, cu sprijin în căutarea locului și la locul de muncă, transport, tehnologii, instruire); egalizarea șanselor și șansele egale; locul de muncă protejat (spațiul adaptat nevoilor persoanei, cu loc de muncă, echipament, toaletă și căi de acces); unitatea protejată autorizată (operator economic în care cel puțin 30% din angajați sunt persoane cu handicap); tehnologia asistivă și de acces; programul individual de reabilitare și integrare socială, întocmit de comisia de evaluare a adulților cu handicap, și programul individual de servicii.

Principiile profesionalizării și angajării

Când se oferă șanse de profesionalizare și de angajare, Gherguț cere respectarea unor principii:

• alegerea individuală: persoana cu dizabilități ia parte la toate deciziile care îi privesc viața; preferințele ei sunt respectate; integritatea, demnitatea și dezvoltarea ei personală sunt încurajate; orientarea, consilierea și sprijinul la angajare sunt aceleași ca pentru oricine;
• mediul de lucru apropiat de cel obișnuit: persoana angajată lucrează acolo unde se poate integra printre colegii fără deficiențe și are aceleași drepturi, obligații și beneficii ca ei;
• serviciile de sprijin: cât și ce fel de sprijin primește persoana se stabilește după nevoile ei, se schimbă pe parcurs și, de regulă, se încheie la un moment dat (uneori continuă), ca ea să facă o muncă productivă și cu sens;
• strategiile de angajare: programe care duc spre angajarea într-o unitate de producție ori spre lucrul pe cont propriu sau în regim protejat;
• parteneriatele cu întreprinderile: cei care consiliază persoanele cu dizabilități pentru angajare (monitorii de angajare) lucrează împreună cu firmele ca să găsească posturile potrivite cu pregătirea persoanei și cu tipul și gravitatea deficienței;
• colaborarea cu alte agenții: înțelegerile de la nivel județean și local nu trebuie să îngusteze trecerea de la școală la viața de adult.

Principiile Legii 448/2006 pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, reținute de Verza: egalizarea șanselor; egalitatea de tratament la încadrarea în muncă și la ocuparea forței de muncă; solidaritatea socială; responsabilizarea comunității; adaptarea societății la persoana cu handicap; integrarea și incluziunea socială, cu drepturi și obligații egale cu ale celorlalți. Regula a șaptea din Regulile Standard ale ONU privind egalizarea șanselor (1993) cere legi nediscriminatorii pentru ocuparea forței de muncă și măsuri care să sprijine integrarea profesională: calificare, cote stimulative cu reduceri de impozite pentru angajatori, locuri de muncă rezervate sau protejate, credite pentru micii întreprinzători cu handicap, adaptarea locurilor de muncă și a echipamentelor, campanii de conștientizare împotriva atitudinilor negative față de angajații cu handicap.

Reperele programelor de integrare profesională

Gherguț arată că instituțiile din domeniu trebuie să elaboreze standarde de calitate care diferențiază practicile profesionale, să permită planificarea riguroasă a programelor de integrare în muncă și autoanaliza celor care le conduc. Primul pas este stabilirea efectelor așteptate asupra beneficiarilor: câștiguri mai mari pentru persoanele care primesc servicii de abilitare, de reabilitare și de integrare în muncă; relații mai bune cu instituțiile comunității; programe mai eficiente; răspuns la prioritățile politicilor sociale naționale, regionale și locale. Programele se adresează persoanelor de vârstă activă cu șanse reale de integrare în muncă, din trei grupuri: cu dizabilități congenitale sau dobândite în copilărie, care nu au lucrat niciodată; cu dizabilitate dobândită prin accident; cu infirmitate cronică ajunsă la invaliditate.

Reperele calitative propuse de Gherguț au două secțiuni. Normativele generale de organizare: managementul și coordonarea programului (model administrativ, valori, structură, calificarea personalului); definirea programului, strategia și resursele (populație-țintă, nevoi, obiective, metode, dotări, parteneri); evaluarea inițială și serviciile oferite; designul și evaluarea programului (conținut și sistem de comparare a rezultatelor cu obiectivele). Normativul profesional de aplicare: