Formarea autonomiei personale și sociale

Autonomia personală și socială și integrarea în comunitate

Autonomia socială este capacitatea de a trăi între ceilalți după normele grupului: de a cunoaște și de a folosi mediul social (strada, magazinul, mijloacele de transport, instituțiile), de a respecta regulile de comportare civilizată, de a stabili relații și de a îndeplini roluri în familie, la școală și în comunitate.

Legătura cu integrarea:

• amândouă sunt condiția integrării;
• fără ele, copilul rămâne dependent și câmpul lui de activitate se restrânge.

Educația și integrarea:

• educația este definită de J. Piaget ca adaptare a copilului la mediul social adult;
• D. Todoran vede în formarea pentru integrarea în societate, prin adaptare personală, sensul cel mai general al educației.

C. Păunescu descrie integrarea ca acțiune complexă prin care sistemul personalității și sistemul social fuzionează și se dezvoltă simultan, fiecare prin celălalt.

Procesul este bipolar:

• grupul social, prin factorii purtători de valori (familia, școala, instituțiile, mass-media), acționează asupra persoanei;
• persoana, pe măsură ce își însușește normele și valorile, acționează la rândul ei asupra grupului.

Adaptarea și integrarea se deosebesc prin câteva elemente:

• adaptarea este conformare, supunere și acceptare; integrarea presupune modificări, însușirea și asimilarea normelor și a valorilor;
• adaptarea poate fi un proces simplu și spontan; integrarea este complexă, cere pregătire și se realizează în timp îndelungat;
• adaptarea este o etapă anterioară, pregătitoare, a integrării;
• integrarea nu nivelează: persoana se afirmă prin specificul ei ca individualitate în colectiv.

Din punct de vedere psihopedagogic, integrarea se privește sub trei aspecte:

• ca obiectiv, integrarea urmărește concordanța dintre cerințele mediului și manifestările persoanei: dezvoltarea motivației, precizarea aspirațiilor și a modelelor, formarea și cultivarea însușirilor, a capacităților, a aptitudinilor și a abilităților care fac posibilă adaptarea;
• ca proces, integrarea este dinamică și complexă: mecanisme și operații care pregătesc acțiunea, o duc la capăt și o desăvârșesc, cu ritmuri care se schimbă de la o persoană la alta și de la un colectiv la altul;
• ca rezultat, integrarea ține de munca educativă și de viața socială și este un indicator pozitiv al activității educative.

Pentru copilul cu cerințe educaționale speciale:

• programele educaționale asigură mai întâi terapia și recuperarea, care fac posibile adaptarea și integrarea;
• terapia, recuperarea, abilitarea și reabilitarea fac parte din orice program de autonomie personală și socială;
• serviciile psihopedagogice și sociale au ca obiectiv principal ca persoana să ajungă la cel mai înalt nivel de autonomie de care este capabilă și să participe la viața comunității cu aceleași drepturi ca ceilalți.

Obiective și structuri de activități educațional-terapeutice

Obiectivele generale ale programului de autonomie personală și socială privesc:

• abilitățile sociale, formate și dezvoltate până la maturitate psihosocială;
• competențele corporale și psihomotorii pe care se bazează autonomia personală;
• echilibrul și gradul de maturitate care fac posibile adaptările interpersonale și intrapersonale;
• independența în mediul înconjurător, cu echilibru, stabilitate și rezistență la greutăți, cu resurse cât mai multe de adaptare și de integrare;
• perceperea corectă și exactă a propriei persoane;
• acceptarea de sine și a celorlalți;
• sensibilitatea și echilibrul afectiv, care dau siguranță de sine în manifestarea impulsurilor emoționale;
• capacitatea de a-și exprima emoțiile și sentimentele;
• receptivitatea și respectul pentru alte persoane, în situații sociale diferite;
• activitățile în care se exersează autocontrolul și conduita independentă;
• curiozitatea și interesul pentru mediul fizico-geografic și pentru cel socio-uman, cu relațiile lui.

Structurile de activități sunt activități cu scop informativ-acțional și practic-aplicativ, în care comportamentul se învață prin exersare în situația reală sau simulată: la baie, la masă, în dormitor, în bucătărie, pe stradă, în magazin, în mijlocul de transport.

Fiecare structură:

• pornește de la un obiectiv comportamental;
• descompune comportamentul în pași;
• prevede ajutorul acordat la fiecare pas;
• se încheie cu evaluarea.

Activitățile se completează cu:

• modalitățile tradiționale de structurare, similare lecțiilor;
• jocuri sociale, jocuri de rol și jocuri de inițiere;
• dezbateri pe teme care îi interesează pe tineri;
• antrenarea în roluri.

Structura programului general de autonomie personală și socială

Programul general are două părți mari.

Formarea autonomiei personale

Formarea autonomiei personale cuprinde:

• autoservirea:
  • obiectivele specifice: cunoașterea mediului ambiant, folosirea corectă a obiectelor de uz personal, cunoașterea acțiunilor din regimul zilnic, formarea deprinderilor practic-gospodărești, a deprinderilor de igienă și de păstrare a sănătății și a gesturilor social-utile de autoîngrijire și de autogospodărire;
  • aria de conținut: corpul omenesc (segmentele, funcțiile de bază, senzațiile proprii), igiena personală și sănătatea (obiectele de toaletă, spălatul pe dinți, îngrijirea părului și a unghiilor, baia, toaleta și folosirea grupului sanitar, regimul de viață zilnic, cabinetul medical), îmbrăcămintea (recunoașterea și ordonarea după folosire, sex, vârstă și anotimp, îmbrăcatul și dezbrăcatul, încheiatul, întreținerea), încălțămintea (sortarea, curățirea, înșiretarea), hrana (denumirea, sortarea și igiena alimentelor, rețete simple), bucătăria (mobilierul și aparatele), vesela și tacâmurile (folosirea și așezarea mesei), locuința (încăperile, mobilierul, activitățile de gospodărire);
• autonomia personală în mediul ambiant:
  • obiectivele: cunoașterea familiei, a locuinței, a străzii, a cartierului și a localității, cunoașterea instituțiilor publice, folosirea mijloacelor de transport, respectarea regulilor de circulație și orientarea și deplasarea corectă în școală, pe stradă și pe drumul casă-școală;
  • aria de conținut: familia (membrii, relațiile de rudenie, adresa, ocupațiile, normele de conviețuire) și pregătirea, prin activități gospodărești, pentru viața de familie (aranjarea camerelor, a patului, a mesei, folosirea aparatelor de uz casnic).

Autonomia socială, integrarea socială și socializarea

Această parte cuprinde:

• autonomia socială:
  • obiectivele: exersarea capacităților de autonomie pentru viața cotidiană, cunoașterea principalelor activități umane, asumarea unor sarcini, respectarea normelor de comportare civilizată, formarea trăsăturilor necesare adaptării socio-profesionale (responsabilitate, stăpânire de sine, cinste), reglarea conduitei după cerințele altora și cooperarea cu persoane cunoscute sau străine;
  • conținutul: cunoașterea mediului social (strada, magazinul, piața, instituțiile, orașul și satul, patria), autonomia școlară (componentele școlii, orientarea în spațiul școlar, participarea la întreținerea clasei), autonomia în afara școlii (deplasarea în împrejurimi, adresa școlii, drumul casă-școală), mijloacele de transport (cunoașterea, comportarea, traseele, regulile de circulație), formele sociale ale timpului (zilele săptămânii, regimul zilei, zilele de muncă și de sărbătoare, anotimpurile) și autonomia în manipularea financiară;
• comportamentul social, cu aria tematică:
  • normele de comportare civilizată (salutul, formulele de politețe, comportarea în instituții publice și în ocazii speciale, recunoașterea emoțiilor proprii și ale altora);
  • relațiile de adaptare și de integrare în grupurile sociale mici și mari (relațiile de rudenie, relațiile în grupul școlar, relațiile în grupul social, relațiile interumane pozitive);
  • relațiile între sexe și educația sexuală;
  • viața de familie (rolul familiei, gospodărirea, responsabilitățile, căsătoria, bugetul);
  • activitățile de socializare (vizite, excursii, vizionări, competiții, serbări, organizarea timpului liber).