Conversația euristică

Definiția și caracterizarea conversației euristice și exemplificarea ei la lecția despre tipurile de curse aeriene, la modulul „Activitatea agenției de turism”.

Metoda aleasă: conversația euristică.

a) Definiția metodei

Conversația euristică este metoda de învățământ bazată pe dialog, în care profesorul adresează elevilor o succesiune de întrebări bine alese, iar elevii, pornind de la ceea ce știu deja și legând cunoștințele între ele, ajung singuri la cunoștințe noi. Metoda pornește de la maieutica lui Socrate, care îl conducea pe interlocutor la adevăr numai prin întrebări.

b) Caracterizarea metodei

Conversația euristică face parte din metodele de comunicare orală, din grupa metodelor interogative. Ea se deosebește de conversația catehetică, prin care se reproduc doar cunoștințele învățate anterior, pentru fixare sau pentru verificare. În conversația euristică, întrebările îi fac pe elevi să descopere ceva nou.

După rolul pe care îl are în lecție, conversația poate fi:

introductivă: îi pregătește pe elevi pentru lecția nouă și le stârnește interesul;
de comunicare: prin ea se predau cunoștințele noi;
de repetare și sistematizare: leagă cunoștințele vechi de cele noi;
de fixare și consolidare: reia ideile principale ale lecției;
de verificare și apreciere: arată cât au înțeles elevii;
finală: trage concluziile după o vizită, o excursie sau la sfârșitul unei teme.

Întrebările folosite sunt variate:

reproductive („ce?”, „unde?”, „când?”);
productive („de ce?”, „cum?”);
ipotetice („ce se întâmplă dacă…?”);
de evaluare („care variantă este mai bună?”).

Cerințele întrebărilor:

sunt pe măsura elevilor;
sunt corecte gramatical și logic, simple, precise și variate;
se adresează întregii clase, apoi se numește elevul care răspunde;
îi fac pe elevi să gândească, nu doar să-și amintească;
după fiecare întrebare, elevii primesc timp de gândire.

Cerințele răspunsurilor:

sunt corecte, complete și argumentate;
sunt date de un singur elev, nu în cor;
acoperă tot ce a cerut întrebarea.

Avantajele metodei:

îi activează pe elevi și le stimulează gândirea;
profesorul află imediat ce au înțeles elevii;
se poate folosi în toate momentele lecției: reactualizare, predare, fixare, evaluare.

Limitele metodei:

cere mai mult timp decât expunerea;
cere ca elevii să aibă cunoștințele de la care pornesc întrebările;
întrebările prea înguste o transformă într-o expunere ascunsă.

c) Exemplificarea metodei

Modulul: Activitatea agenției de turism
Clasa: a XI-a, Tehnician în turism
Tema lecției: Tipurile de curse aeriene
Tipul lecției: lecție de comunicare de noi cunoștințe
Momentul lecției: dirijarea învățării (15 minute)
Mijloace de învățământ: tabla, o ofertă tipărită a unui tour-operator pentru un sejur în Antalya, cu zbor charter
Forma de organizare: frontal

Elevii știu din lecția anterioară avantajele și dezavantajele transportului aerian. Profesorul pornește de la oferta tour-operatorului și conduce elevii, prin întrebări, la caracteristicile curselor aeriene:

Întrebarea profesorului	Răspunsul așteptat al elevilor
Cum aflăm, când cumpărăm un bilet pe o cursă de linie, la ce oră pleacă avionul?	Din orarul companiei, care este public și se cunoaște cu mult timp înainte.
Un tour-operator vrea să ducă 180 de turiști în fiecare sâmbătă, toată vara, la Antalya. De ce nu îi convine să cumpere bilete pe o cursă de linie?	Pentru că biletele sunt scumpe, iar cursa de linie nu zboară neapărat în ziua și la ora de care are nevoie.
Ce poate face tour-operatorul?	Poate închiria tot avionul, pentru o sumă fixă.
Cum se numește o astfel de cursă?	Cursă charter, adică la cerere.
Ce risc își asumă tour-operatorul care închiriază tot avionul?	Plătește avionul chiar dacă nu vinde toate locurile, deci răspunde de vânzarea lor.
De ce sunt, atunci, mai ieftine locurile pe cursa charter?	Pentru că avionul zboară aproape plin, iar prețul fix se împarte la mulți turiști.
Ce condiții credeți că trebuie să accepte turistul ca să primească prețul mic?	Zile și ore fixe de zbor, o durată stabilită a sejurului, călătoria în grup.
Ce fel de cursă ar alege un om de afaceri care are nevoie de un avion mic, doar pentru el și colaboratorii lui?	Un taxi aerian, adică o cursă charter privată, cu un avion de 4–18 locuri.

La sfârșit, profesorul sintetizează pe tablă caracteristicile celor trei tipuri de curse: cursele regulate (rute fixe, orare publice, clase de servicii), cursele charter (fără orar prestabilit, închiriate de intermediari pentru o sumă fixă, cu preț mic, condiționat de restricții) și serviciile de taxi aerian. Elevii notează schema în caiete.

Rezolvarea se poate citi pe educamp.ro, la adresa de mai sus.

Surse (2)

Nițucă, C., Stanciu, T., „Didactica disciplinelor tehnice”, Editura Performantica, Iași, 2006
Stănciulescu, G. (coord.), Capotă, V., Iordache, C., Costea, F., Pârjol, I., Ghinescu, C., Mihai, Ș., „Tehnologia turismului. Manual pentru clasele XI–XII”, Editura Niculescu ABC, București, 2002