Cererea și consumul turistic

În luna martie, o profesoară din Craiova se gândește să petreacă o săptămână la mare în vară, dar încă nu știe dacă își permite. În iunie își primește concediul și prima de vacanță, alege un hotel din Saturn și plătește sejurul. Dorința ei din martie ține de cererea turistică. Banii cheltuiți în iunie pentru sejur și, apoi, în stațiune, pentru masă și excursii, formează consumul turistic.

Cererea turistică

Cererea, în general, este dorința pentru un anumit produs, însoțită de posibilitatea și de hotărârea de a-l cumpăra. Ea pornește de la o nevoie, care ține de natura omului și de condițiile lui de viață, și se îndreaptă spre anumite lucruri. Pentru ca nevoia să devină cerere, sunt necesare banii pentru cumpărare și voința de a cumpăra.

Cererea turistică este o parte a cererii globale. Răspunde acelorași condiții, dar dorința se îndreaptă spre un produs turistic, o vacanță.

Mulți autori definesc cererea turistică după R. Lanquar:

Și în această definiție, cererea presupune patru elemente:

• nevoia;
• dorința;
• puterea de cumpărare;
• voința de cumpărare.

La acestea se adaugă particularitățile activității turistice: deplasarea în afara reședinței, caracterul temporar al călătoriei și motivul ei, altul decât munca.

Consumul turistic

Consumul turistic:

• este rezultatul întâlnirii dintre cerere și ofertă;
• este un indicator agregat, adică adună cheltuielile tuturor turiștilor;
• se exprimă în bani;
• depinde, în principal, de veniturile turiștilor și de prețurile produselor turistice.

Raporturile consumului cu cererea, oferta și producția

Consumul turistic se compară cu cele două laturi ale pieței, cererea și oferta, și cu producția turistică.

Consumul față de cerere. Consumul are o sferă mai largă decât cererea, din două motive:

• există autoconsum: o parte din vacanțe se petrec în reședințele secundare ale turiștilor sau în vizită la rude și prieteni, fără să treacă prin piață;
• există consumuri subvenționate, plătite în parte sau în întregime din fondurile de protecție socială: vacanțele pentru pensionari, pentru elevi și studenți, pentru membrii de sindicat.

Consumul față de ofertă. Consumul are o sferă mai restrânsă decât oferta. Oferta cuprinde și ceea ce nu se vinde: locurile de cazare libere, locurile neocupate din autocar, mesele nerezervate.

Consumul față de producție. Consumul este egal cu producția turistică. Produsele turistice sunt intangibile și nu se pot stoca pentru a fi vândute și consumate mai târziu. Prin urmare, se produce numai ceea ce se consumă.

Minciu (2005, fig. 5.2) reprezintă aceste raporturi prin două cercuri egale: cercul consumului, care cuprinde cercul mai mic al cererii, și cercul producției, aflat în interiorul cercului mai mare al ofertei.

cererea  ⊂  CONSUMUL  =  PRODUCȚIA  ⊂  oferta

Cererea și consumul se deosebesc și prin locul în care se manifestă:

• cererea se formează acolo unde locuiește turistul (în țara lui de origine) și depinde de condițiile economice și sociale ale acelei zone. Apoi se deplasează spre locul ofertei;
• consumul are loc în zona ofertei și depinde, deopotrivă, de caracteristicile ofertei și ale cererii.

Cererea și consumul au multe lucruri comune, mai ales conținutul și factorii care le influențează, dar și multe deosebiri. De aceea pot fi studiate separat sau împreună.

Particularitățile cererii și consumului turistic

Cererea și consumul turistic au trăsături proprii. Acestea influențează modul în care ele se formează și se manifestă și condițiile în care piața ajunge la echilibru:

• dinamismul accentuat;
• labilitatea în motivații;
• complexitatea și eterogenitatea;
• concentrarea.

Dinamismul accentuat

Cererea și consumul turistic se schimbă repede, sub influența multor factori: economici, sociali, demografici, psihologici, politici. Acești factori modifică mărimea și structura cererii, volumul consumului și tendințele lui. Consumul se exprimă prin circulația turistică.

Minciu (2005, fig. 5.3, adaptare după R. Lanquar) prezintă structura cererii într-o schemă:

• pornește de la populație, împărțită după categoriile socio-profesionale, după educație, după grupele de vârstă și după veniturile gospodăriilor;
• pe parcurs intervin veniturile pentru turism, timpul liber pentru turism, gusturile și motivațiile, moda, progresul tehnic, prețul, oferta și eforturile promoționale;
• rezultatul îl reprezintă alegerile turistului: mijlocul de transport (aerian, rutier, feroviar, naval), durata sejurului (scurt sau lung), forma de turism (de odihnă, cultural, sportiv), turismul individual (hotel, reședință secundară, camping) sau colectiv (cluburi și sate de vacanță, circuite, tabere).

Cererea turistică răspunde unei nevoi pe care E. Engel o așază între nevoile superioare, uneori de lux, iar piramida lui Maslow între nevoile sociale sau între cele legate de statut. Locul nevoii de călătorie diferă mult de la o persoană la alta și de la o categorie socială la alta. El depinde de nivelul de educație și de cultură, de condițiile de viață (nivelul de dezvoltare al zonei) și de forma de turism:

• un sejur pentru tratament balnear satisface mai ales nevoia de siguranță;
• vizitele la părinți și la prieteni țin de nevoile sociale;
• pentru cei mai mulți oameni, o vacanță la Las Vegas înseamnă lux și ține de nevoia de respect de sine și de statut.

Pe măsură ce economia și societatea se dezvoltă, nevoia de turism se leagă tot mai des de nevoia de siguranță și de refacerea capacității organismului și devine o prioritate. În țările dezvoltate pleacă în vacanță o parte mare a populației, iar proporția crește:

Factorii transformării cererii în consum

După ce o persoană își dă seama de nevoia de a călători și știe unde vrea să meargă, nevoia trebuie să devină dorință, iar dorința trebuie să devină acțiune. Această transformare depinde de condițiile economice și sociale ale persoanei, dar și de motivațiile ei. De aceea factorii se grupează în două categorii:

• determinanții economico-sociali;
• determinanții motivaționali.

Determinanții economico-sociali sunt:

• veniturile populației;
• prețurile produselor turistice;
• timpul liber;
• dimensiunile și structura populației.

Fiecare dintre ei poate stimula sau poate frâna cererea.

Motivațiile sunt strâns legate de ocupație, de educație, de vârstă și de personalitatea fiecărui om. Ele hotărăsc felul în care se manifestă cererea și consumul.

Despre veniturile și prețurile ca factori ai mediului economic, vezi Caracteristicile și componentele mediului extern.

Tipurile psihologice de turiști

Cercetările despre influența personalității asupra deciziei de cumpărare și asupra comportamentului de consum au deosebit cinci tipuri psihologice principale de turiști:

• turiștii psihocentrici;
• turiștii cvasipsihocentrici;
• turiștii mid-centrici (mediocentrici);
• turiștii cvasialocentrici;
• turiștii alocentrici.

Turiștii psihocentrici sunt preocupați mai ales de problemele lor personale. Sunt adesea neliniștiți și temători și caută siguranța. De aceea:

• își petrec vacanța în stațiuni cunoscute, familiare, aflate aproape de casă;
• aleg locuri în care regăsesc, în mare parte, condițiile de viață de acasă;
• cumpără aranjamente organizate, care le dau un plus de siguranță;
• folosesc, de multe ori, numai serviciile incluse în pachetul de vacanță.

Turiștii alocentrici se află la celălalt capăt al scalei. Ei:

• au încredere în propriile puteri și sunt dispuși să încerce lucruri noi;
• caută varietatea și aventura;
• călătoresc individual, departe, în străinătate, în locuri exotice;
• cer multe servicii, pe lângă cele incluse în pachetul standard.

Psihocentricii și alocentricii sunt extremele. Cei mai mulți turiști au un comportament mediocentric. Minciu (2005, fig. 5.4, adaptare după S. Plog) arată repartizarea turiștilor pe această scală: numărul lor este mic la cele două capete și maxim la mijloc. Pe măsură ce distanța până la destinație crește, se trece de la turiștii psihocentrici spre cei alocentrici.

Comportamentul nu rămâne același toată viața. Pe măsură ce capătă experiență de călătorie, un turist psihocentric poate deveni alocentric în alegerea destinațiilor. De aici rezultă o altă particularitate a cererii și consumului turistic: labilitatea în motivații.

Formele de turism

Cererea turistică ajunge la ofertă în moduri foarte diferite. Unii turiști cumpără totul de la o agenție, alții își aleg singuri cazarea și transportul. Unii rămân o săptămână în aceeași stațiune, alții trec prin mai multe orașe. Unii pleacă pentru odihnă, alții pentru tratament, pentru o afacere sau pentru un pelerinaj.

Delimitarea formelor de turism este importantă pentru:

• cunoașterea comportamentului de consum și a cheltuielilor vizitatorilor;
• stabilirea responsabilităților organizatorilor de vacanțe (tour-operatori și agenții de turism) și ale prestatorilor de servicii (transportatori, hoteluri, restaurante);
• statisticile turismului, ca datele din diferite țări să poată fi comparate.

Formele de turism se grupează după mai multe criterii:

Turismul intern, turismul receptor și turismul emițător sunt prezentate, împreună cu noțiunile de turist și de vizitator, în lecția „Potențialul turistic natural”.

Formele de turism după motivația călătoriei

Motivația este unul dintre cele mai importante criterii, pentru că însăși definiția turistului pornește de la motivele călătoriei. Organizația Mondială a Turismului grupează aceste motive astfel:

• loisirul, recreerea și vacanțele (odihna);
• vizitele la rude și la prieteni;
• afacerile și motivele profesionale;
• tratamentele medicale;
• religia și pelerinajele;
• alte motive.

Fiecare grupă se împarte după scopul precis al călătoriei. De exemplu, în prima grupă intră și vacanțele cu conținut cultural sau sportiv, cura heliomarină și croazierele. În grupa afacerilor intră reuniunile, târgurile și expozițiile, vizitele la obiective industriale, călătoriile de studii și turismul științific (explorări speologice, delimitări de rezervații).

Formele de turism după motivație sunt:

Formele de turism după modul de angajare a prestației

• turismul organizat: toate serviciile de călătorie și de sejur, sau cele principale, sunt cumpărate dinainte, pe bază de contract. Contracte sunt și voucherul, biletul de odihnă și tratament sau rezervarea unui loc de cazare;
• turismul pe cont propriu (numit și neorganizat, deși turistul își organizează singur călătoria): turistul alege singur destinația, durata, perioada, mijlocul de transport și agrementul și plătește serviciile direct prestatorilor, pe parcurs. Îl preferă turiștii cu experiență, automobiliștii și persoanele cu venituri mari; costă mai mult decât turismul organizat;
• turismul semiorganizat (mixt): o parte din servicii, de obicei cazarea și demipensiunea, se cumpără dinainte, iar restul (transportul, agrementul) se cumpără pe loc.

Turismul organizat rămâne forma potrivită pentru cei cu puțină experiență de călătorie, pentru cei cu venituri mai mici și pentru călătoriile în străinătate, unde riscurile sunt mai mari. El este și forma principală a turismului social.

Formele de turism după gradul de mobilitate

• turismul itinerant (de circulație): turistul vizitează mai multe localități, zone sau chiar țări și stă în fiecare 1–2 zile. Îl preferă tinerii, care vor să cunoască multe locuri, și depinde adesea de un mijloc de transport propriu. Nefiind legat de un sezon, poate avea loc și în afara vârfului de sezon;
• turismul de sejur: turistul își petrece vacanța în aceeași localitate sau stațiune. Îl preferă persoanele mature și cele de vârsta a treia, care caută liniștea și odihna. După durată, sejurul este:
  • scurt: deplasările ocazionale, la un eveniment, și cele de la sfârșit de săptămână;
  • mediu: 12–15 zile, durata obișnuită a unei vacanțe;
  • lung (rezidențial): de regulă peste 30 de zile, specific tratamentului balneo-medical și persoanelor cu venituri mari și cu mult timp liber;
• turismul de tranzit: trecerea prin una sau mai multe țări sau zone, cu opriri sau fără, spre o destinație mai îndepărtată.

Formele de turism după periodicitatea cererii

• turismul continuu (permanent) are loc tot anul: cura balneară, turismul cultural, turismul de afaceri;
• turismul sezonier depinde de condițiile naturale sau de evenimente:
  • de iarnă: sporturile de iarnă și curele heliomontane;
  • de vară: litoralul și cura heliomarină, dar și drumețiile și alpinismul la munte;
  • de circumstanță (ocazional): manifestările științifice, cultural-artistice și sportive, sărbătorile și obiceiurile tradiționale.

Cauzele și consecințele sezonalității sunt prezentate mai jos, la „Sezonalitatea activității turistice”.

Formele de turism după mijlocul de transport

• drumeția: deplasările pe jos, în zone nepoluate, pentru recreere și sănătate; aici intră și excursiile montane, alpinismul, turismul ecvestru, vânătoarea și pescuitul;
• turismul rutier: cicloturismul, motociclismul și, mai ales, călătoria cu autoturismul sau cu autocarul;
• turismul feroviar: una dintre cele mai vechi forme, ales pentru comoditate, siguranță și costuri;
• turismul naval: croazierele și, mai nou, turismul nautic sportiv;
• turismul aerian: pentru distanțe lungi și foarte lungi, datorită vitezei și confortului.

Turiștii folosesc tot mai des mijloace de transport combinate: avion și automobil, navă și automobil. Mijloacele de transport sunt prezentate în lecția „Serviciile de transport turistic”.