Obiectivele operaționale

a. Operaționalizarea obiectivelor

Proiectarea unei lecții începe cu două operații: alegerea obiectivelor și explicitarea lor. Profesorul alege, din rezultatele învățării prevăzute de curriculum și de SPP, pe cele care pot fi atinse în lecția respectivă, potrivit clasei și timpului disponibil. Apoi le explicitează, adică le formulează astfel încât să arate exact ce va ști să facă elevul la sfârșitul lecției. Această formulare se numește operaționalizare.

Un obiectiv operațional:

• descrie activitatea elevului, nu a profesorului;
• descrie un comportament observabil și, pe cât posibil, măsurabil, exprimat printr-un verb de acțiune (a enumera, a clasifica, a localiza, a întocmi), nu un proces interior (a înțelege, a cunoaște);
• arată un rezultat imediat, obținut la sfârșitul lecției;
• precizează condițiile în care se realizează comportamentul și criteriul de reușită;
• vizează o singură operație și poate fi atins de elevi, după vârsta și pregătirea lor.

Operaționalizarea se face după procedura lui R. F. Mager, în trei pași: se precizează comportamentul final al elevului, condițiile în care trebuie să apară acesta și nivelul minim al performanței (criteriul de reușită). Criteriul poate fi cantitativ (un număr minim de răspunsuri corecte, un procent, o limită de timp) sau calitativ („corect”, „fără greșeli”).

Operaționalizarea are rol în proiectare, pentru că după obiective profesorul alege conținuturile, strategia și instrumentele de evaluare, și în evaluare, pentru că eficiența lecției se judecă după gradul în care obiectivele au fost atinse. Are și limite: atitudinile și valorile se observă greu, iar o operaționalizare excesivă împarte învățarea în secvențe prea mici.

b. și c. Patru obiective operaționale, corelate cu activități de învățare și resurse

Clasa a X-a, modulul „Patrimoniul turistic”, unitatea de învățare „Patrimoniul turistic antropic”. Lecția: Instituțiile și evenimentele cultural-artistice.