Organizarea activităților didactice. Învățarea în perechi

a. Timpul instrucțional

Timpul instrucțional este timpul destinat învățării în școală. Are trei niveluri:

• timpul alocat: numărul de ore prevăzut în planul de învățământ și în orar pentru un modul (de exemplu, 132 de ore pe an la modulul „Activitatea agenției de turism”);
• timpul efectiv de instruire: partea din oră în care chiar se predă și se învață; din timpul alocat se pierd minute la începutul orei, la trecerea de la o activitate la alta, la rezolvarea problemelor de disciplină;
• timpul de învățare propriu-zisă: timpul în care elevul lucrează efectiv la sarcină și o rezolvă cu succes.

Profesorul folosește eficient timpul instrucțional dacă:

• planifică momentele lecției și durata fiecăruia;
• pregătește dinainte materialele (fișe, documente, prezentări, calculatoare pornite);
• dă instrucțiuni clare și scurte, scrise pe tablă sau pe fișă;
• stabilește rutine (formarea grupelor, distribuirea fișelor), ca trecerile de la o activitate la alta să fie scurte;
• are sarcini suplimentare pentru elevii care termină mai repede;
• adaptează ritmul lecției după răspunsurile elevilor.

b. Relația profesor–elev și climatul educațional

Relația profesor–elev este principalul mijloc prin care profesorul face legătura dintre elevi și ceea ce au de învățat. Pe lângă conținuturile predate, contează felul în care profesorul comunică cu clasa și atitudinea lui față de grup și față de fiecare elev. Relația se construiește în timp, iar autoritatea profesorului se câștigă prin competență și prin felul în care se poartă cu elevii.

Relația poate fi democratică (profesorul cooperează cu elevii și îi implică), laisser-faire (profesorul lasă inițiativa elevilor și doar îi supraveghează) sau autocratică (numai profesorul decide, elevul execută). Relația democratică, bazată pe empatie, creează un climat favorabil învățării, prin:

• respect și încredere reciprocă: profesorul îi ascultă pe elevi și îi tratează corect și egal;
• comunicare deschisă: elevii pot pune întrebări și pot greși fără teamă;
• reguli clare, stabilite împreună și respectate de toți;
• așteptări pozitive față de fiecare elev și încurajarea progresului;
• feedback frecvent și constructiv;
• implicarea elevilor în alegerea unor activități (temele proiectelor, rolurile din firma de exercițiu).

Într-un astfel de climat elevii participă activ, iar disciplina se menține mai ușor; într-o relație autoritară, elevii participă puțin și învață din teama de notă.

c. Discuția, formă de instruire frontală

Discuția frontală este un schimb organizat de idei între profesor și toți elevii clasei, despre o temă pe care elevii o cunosc în parte. Profesorul formulează o întrebare sau o situație, elevii își spun părerea, completează sau contrazic răspunsurile colegilor, iar profesorul conduce discuția și formulează concluziile.

Pentru ca discuția să reușească:

• tema este cunoscută de elevi, cel puțin în parte;
• întrebările sunt deschise și se adresează întregii clase;
• elevii vorbesc pe rând, se ascultă și își argumentează părerile;
• profesorul corectează greșelile de conținut și aduce discuția la temă;
• concluziile se notează pe tablă sau în caiete.