Formele de organizare a activității didactice și funcțiile mijloacelor tehnice

a) Clasificarea formelor de organizare a activității didactice

Forma de organizare a activității didactice este cadrul în care se desfășoară procesul de învățământ și în care se realizează legătura dintre profesor și elevi.

După numărul elevilor și după felul în care lucrează profesorul cu ei, formele de organizare sunt:

• activitatea frontală, cu toată clasa;
• activitatea pe grupe de elevi (inclusiv activitatea în perechi);
• activitatea individuală;
• activitatea combinată, care le îmbină pe cele de mai sus în aceeași lecție.

După locul de desfășurare, activitățile se desfășoară în clasă, în școală, în afara clasei (laboratorul, cabinetul, cercul, consultațiile), și în afara școlii (vizitele, excursiile, stagiile de pregătire practică la operatorul economic).

După criteriul curricular, activitățile sunt curriculare, prevăzute în programa școlară, și extracurriculare, alese de profesor și de elevi.

b) Caracterizarea formelor de organizare a activității didactice

Activitatea frontală presupune lucrul profesorului cu întreaga clasă, toți elevii fiind angajați în aceeași activitate, iar profesorul având rolul de coordonator. Caracteristicile ei sunt:

• obiectivele, conținutul și sarcinile sunt aceleași pentru toți elevii;
• profesorul organizează și dirijează activitatea; comunicarea merge mai ales de la profesor spre elevi și de la elevi spre profesor;
• se folosesc metode precum expunerea, conversația, demonstrația, discuția cu toată clasa;
• avantaje: un număr mare de elevi primește aceleași informații într-un timp scurt, conținutul este prezentat sistematic, clasa avansează unitar, forma este economică;
• limite: instruirea se face la nivelul elevului mediu și într-un singur ritm, profesorul cunoaște greu ce a înțeles fiecare elev, iar elevii pot rămâne receptori pasivi.

Activitatea pe grupe presupune împărțirea clasei în grupe de 2–6 elevi, după criterii stabilite de profesor. Caracteristicile ei sunt:

• grupele pot fi omogene (elevi cu același nivel de pregătire) sau eterogene (elevi cu niveluri diferite);
• sarcinile pot fi unitare (aceeași sarcină pentru toate grupele) sau diferențiate (fiecare grupă are altă sarcină);
• membrii grupei cooperează, își împart sarcinile și se ajută, iar rezultatul este prezentat clasei de un reprezentant al grupei;
• avantaje: elevii sunt mai activi și mai motivați, se dezvoltă comunicarea, responsabilitatea și spiritul de echipă, necesare în meseriile din turism, iar elevii care învață mai greu sunt ajutați de colegi;
• limite: cere mai mult timp, există riscul ca numai elevii buni să lucreze, iar profesorul controlează mai greu activitatea.

Activitatea individuală presupune rezolvarea sarcinilor de învățare de fiecare elev în parte. Caracteristicile ei sunt:

• fiecare elev lucrează în ritmul propriu, cu sau fără sprijinul profesorului;
• sarcinile pot fi comune, diferențiate pe grupe de nivel sau diferite pentru fiecare elev (activitate individualizată);
• se folosesc fișe de lucru, documente de completat (voucher, fișă de rezervare), exerciții;
• avantaje: instruirea se adaptează fiecărui elev, profesorul observă repede greșelile fiecăruia, iar elevii își formează deprinderi de muncă independentă;
• limite: nu se dezvoltă cooperarea și comunicarea dintre elevi, iar forma nu este economică.

Activitatea combinată îmbină formele în aceeași lecție: profesorul prezintă tema frontal, elevii rezolvă sarcina pe grupe sau în perechi, grupele prezintă frontal rezultatele, iar la sfârșit fiecare elev rezolvă individual o fișă de evaluare.

c) Patru funcții didactice ale mijloacelor tehnice de instruire

Mijloacele tehnice de instruire sunt materialele, aparatele și instrumentele cu ajutorul cărora se transmit și se asimilează cunoștințele și se evaluează rezultatele: videoproiectorul, calculatorul, programele de rezervări, filmele didactice, platformele de învățare.

1. Funcția informativă. Mijlocul tehnic transmite direct informații despre obiecte, fenomene și procese pe care elevii nu le pot observa în clasă. De exemplu, o prezentare cu fotografiile stațiunilor de pe litoral, proiectată pe ecran, le arată elevilor amplasarea hotelurilor față de plajă.

2. Funcția ilustrativ-demonstrativă. Mijlocul tehnic însoțește explicația profesorului și înlocuiește realitatea care nu poate fi adusă în clasă. De exemplu, un film despre sosirea unui client la recepția unui hotel arată pe rând etapele primirii: atribuirea camerei, înregistrarea cazării, predarea cheii.

3. Funcția de formare a priceperilor și deprinderilor practice. Prin mijlocul tehnic, elevii exersează operații specifice meseriei. De exemplu, în laboratorul tehnologic, elevii introduc rezervări într-un program de gestiune hotelieră și urmăresc cum se ocupă camerele.

4. Funcția stimulativă (motivațională). Mijlocul tehnic trezește interesul și curiozitatea elevilor și dorința lor de a învăța. De exemplu, la începutul lecției despre Delta Dunării, un scurt film de prezentare a deltei îi face pe elevi să pună întrebări despre formele de turism practicate acolo.