Forme de organizare a instruirii

În ora de „Activitatea agenției de turism”, profesorul le prezintă întâi tuturor elevilor avantajele transportului rutier. Apoi elevii lucrează doi câte doi și compară oferta a două agenții pentru un circuit cu autocarul. La sfârșit, fiecare elev completează singur o fișă cu aranjamentele rutiere. Conținutul este același, dar clasa a lucrat în trei moduri: frontal, în perechi și individual. Aceste moduri se numesc forme de organizare a activității didactice.

Formele de organizare a instruirii

Ce este important:

• forma de organizare este cadrul în care se desfășoară predarea și învățarea;
• ea răspunde la întrebarea cum lucrează elevii: toți odată, în grupe sau fiecare singur, în clasă, în laborator sau în afara școlii.

Cea mai răspândită formă de organizare este organizarea pe clase și lecții. Ea are următoarele trăsături:

• clasele se alcătuiesc din elevi de aceeași vârstă și cu o pregătire apropiată;
• conținutul învățământului este împărțit pe discipline (la învățământul tehnologic, pe module), fiecare cu programa ei; planul de învățământ le repartizează pe anii de studiu;
• anul școlar are o structură precisă;
• elevii promovează dintr-un an de studiu în următorul pe baza rezultatelor obținute;
• orele se țin după orar, ca lecții la care participă întreaga clasă.

Organizarea pe clase și lecții are și limite:

• condițiile de timp și de spațiu sunt aceleași pentru toți elevii;
• toți elevii parcurg același conținut, în același ritm;
• particularitățile individuale ale elevilor sunt luate prea puțin în seamă;
• profesorul este în centrul activității, iar elevul poate rămâne doar receptor;
• împărțirea conținuturilor pe discipline separate face mai greu de văzut legăturile dintre ele.

Formele de organizare a activității didactice au apărut și s-au diversificat tocmai pentru a corecta aceste limite: lucrul pe grupe, activitatea individualizată, activitățile practice în laborator și la operatorul economic.

Formele de organizare a activității didactice

După numărul elevilor care participă și după felul în care lucrează profesorul cu ei, în școală se folosesc trei forme de bază:

• activitatea frontală;
• activitatea pe grupe de elevi;
• activitatea individuală.

Ce este important:

• fiecare formă are o durată și o structură proprii și servește la atingerea obiectivelor lecției;
• într-o lecție se folosesc, de obicei, mai multe forme: una dintre ele domină, dar celelalte apar în anumite momente;
• forma de organizare se alege după rezultatele învățării vizate, după conținut, după metodă și după resursele disponibile.

Clasificarea formelor de organizare a activității didactice

Între tipul sarcinii și gradul de intervenție a profesorului există o legătură: sarcinile frontale se lucrează colectiv, dirijat sau semidirijat; sarcinile pe grupe și cele individuale pot fi semidirijate sau independente.

Exemplele de activități pentru fiecare dintre cele trei forme principale sunt:

Activitatea frontală

Profesorul transmite informații, explică, demonstrează, pune întrebări, iar elevii rezolvă aceleași sarcini, în același ritm, pentru obiective comune.

Caracteristicile activității frontale:

• se adresează întregii clase;
• obiectivele, conținutul și sarcinile sunt aceleași pentru toți elevii;
• rolul principal îl are profesorul, care organizează și dirijează activitatea;
• comunicarea este, mai ales, de la profesor spre elevi și de la elevi spre profesor;
• se folosesc metode precum expunerea, conversația, demonstrația, discuția cu toată clasa.

Avantajele activității frontale:

• un număr mare de elevi primește aceleași informații într-un timp scurt;
• conținutul este prezentat sistematic și corect științific;
• profesorul poate folosi mijloace de învățământ pentru toată clasa (prezentarea pe videoproiector, harta turistică, filmul documentar);
• clasa avansează unitar: conținutul și metodele sunt potrivite pentru toți elevii, iar diferențele de pregătire dintre ei se reduc;
• este mai economică decât alte forme.

Limitele activității frontale:

• instruirea se face la nivelul elevului mediu și într-un singur ritm;
• profesorul îi cunoaște greu pe elevi, mai ales în clasele numeroase, și află greu ce a înțeles fiecare;
• aptitudinile și motivația fiecărui elev se dezvoltă puțin;
• elevii cu niveluri diferite de pregătire colaborează greu între ei;
• elevii pot rămâne receptori pasivi, iar pregătirea lor riscă să fie numai teoretică;
• dacă profesorul îi conduce pas cu pas, elevii se obișnuiesc să nu gândească singuri.

Tipuri de activități didactice organizate frontal:

• lecția de comunicare de noi cunoștințe;
• seminarul;
• discuția (dezbaterea) cu toată clasa;
• activitatea cu toată clasa în laborator sau în cabinetul de specialitate, de exemplu demonstrația făcută de profesor, urmărită de toți elevii;
• vizita didactică și excursia de documentare;
• vizionarea unui film documentar.

Discuția, formă de instruire frontală

Discuția frontală este un schimb organizat de idei între profesor și toți elevii clasei, despre o temă pe care elevii o cunosc în parte. Profesorul formulează o întrebare sau o situație, elevii își spun părerea, completează sau contrazic răspunsurile colegilor, iar profesorul conduce discuția și formulează concluziile.

Pentru ca discuția să reușească:

• tema este cunoscută de elevi, cel puțin în parte (din lecțiile anterioare, din documentare, din experiența lor);
• întrebările sunt deschise și se adresează întregii clase, nu numai câtorva elevi;
• se stabilesc reguli: elevii vorbesc pe rând, se ascultă, argumentează;
• profesorul intervine pentru a corecta greșelile de conținut și pentru a aduce discuția la temă;
• la sfârșit, concluziile se notează pe tablă sau în caiete.

Activitatea pe grupe

Caracteristicile activității pe grupe:

• grupele pot fi omogene (elevi cu același nivel de pregătire, cu aceleași interese) sau eterogene (elevi cu niveluri de pregătire diferite);
• activitățile pot fi unitare, când toate grupele primesc aceeași sarcină, teoretică sau practică, sau diferențiate, când fiecare grupă, formată pentru o oră sau pentru mai mult timp, primește altă sarcină;
• membrii grupei cooperează: își împart sarcinile, se ajută, discută rezultatele;
• rezultatul se prezintă clasei de un reprezentant al grupei și se analizează împreună.

Avantajele activității pe grupe:

• elevii sunt mai activi și mai motivați: nu doar primesc informația, ci participă la propria învățare;
• se folosesc aptitudinile și capacitățile fiecărui elev;
• se dezvoltă comunicarea, responsabilitatea și spiritul de echipă, necesare în meseriile din turism (agentul de turism, recepționerul lucrează în echipă);
• elevii care învață mai greu sunt ajutați de colegi;
• se pot da sarcini diferențiate.

Limitele activității pe grupe:

• cere mai mult timp decât activitatea frontală;
• există riscul ca numai elevii buni să lucreze, iar ceilalți să aștepte soluția;
• fiecare grupă cunoaște mai bine doar partea ei de conținut;
• profesorul pregătește mai mult (fișe, materiale, criterii) și controlează mai greu activitatea.

Activitatea pe grupe se folosește la lucrările de laborator și la lucrările practice, la exercițiile independente, la consultații și la meditații, la vizitele în grupuri mici, la cercurile de elevi, la întâlnirile cu specialiști, la sesiunile de referate, la revista școlii și la dezbaterile pe teme de specialitate.

Învățarea în perechi

Învățarea în perechi este cea mai mică formă de lucru pe grupe: doi elevi primesc aceeași sarcină, lucrează împreună, își explică unul altuia soluția, își verifică reciproc rezultatul și îl prezintă apoi clasei. Perechile se formează de profesor sau de elevi, la întâmplare, după preferințe sau după criterii stabilite (de exemplu, un elev mai bine pregătit lângă unul care are nevoie de sprijin).

Caracteristicile învățării în perechi:

• fiecare elev are un rol activ, pentru că nu se poate „ascunde” în grup;
• comunicarea este directă și continuă;
• perechea se formează repede, fără mutarea mobilierului, deci se poate folosi în orice lecție;
• se potrivește pentru exerciții, verificarea reciprocă, completarea de documente, jocul de rol cu două personaje (agent de turism–client, recepționer–client).

Avantajele învățării în perechi:

• elevii își verifică reciproc înțelegerea și își corectează greșelile;
• crește încrederea elevilor timizi, care vorbesc mai ușor cu un coleg decât în fața clasei;
• se dezvoltă cooperarea și responsabilitatea.

Limitele învățării în perechi:

• dacă amândoi elevii au aceleași lacune, greșeala nu se corectează;
• perechile pot discuta și alte lucruri decât sarcina, dacă profesorul nu supraveghează.

Activitatea individuală

Fiecare elev lucrează singur, cu sau fără sprijinul profesorului, și asimilează noile cunoștințe după propriul stil de muncă.

Variantele activității individuale sunt:

• cu sarcini comune pentru toți elevii (aceeași fișă de lucru);
• cu sarcini diferențiate pe grupe de nivel;
• cu sarcini diferite pentru fiecare elev, potrivite nivelului, ritmului și intereselor lui; această variantă se numește activitate individualizată sau personalizată.

Activitatea individuală și activitatea independentă nu sunt același lucru. Activitatea individuală privește modul de lucru (singur). Activitatea independentă privește gradul de autonomie: elevul se informează, se organizează și se verifică singur. Activitatea independentă poate fi și individuală, și pe grupe.

Caracteristicile activității individuale:

• fiecare elev lucrează în ritmul propriu;
• sarcina se poate adapta nivelului de pregătire al elevului;
• profesorul îndrumă și ajută elevii care au nevoie;
• se folosesc fișe de lucru, documente de completat, exerciții, programe pe calculator.

Avantajele activității individuale:

• instruirea se adaptează particularităților fiecărui elev;
• profesorul lucrează direct cu fiecare elev, observă repede greșelile și lacunele lui și îl ajută să progreseze;
• elevii își formează deprinderi de muncă independentă, de acțiune pe cont propriu și de autoinstruire.

Limitele activității individuale:

• colectivul clasei nu mai are rol educativ: nu se dezvoltă cooperarea, comunicarea și ajutorul reciproc;
• nu stimulează competiția și emulația dintre elevi;
• nu este economică: profesorul consumă timp și energie pentru fiecare elev și pregătește fișe și sarcini diferite.

Tipuri de activități didactice organizate individual:

• rezolvarea unei fișe de lucru în clasă sau în laborator;
• completarea unor documente specifice (voucher, fișă de rezervare, contract-tip);
• studiul individual și documentarea, inclusiv în biblioteca școlii;
• tema pentru acasă;
• rezolvarea de exerciții și probleme;
• lucrările scrise, practice sau de laborator;
• realizarea unui referat, a unui proiect sau a unui portofoliu;
• pregătirea pentru examene și concursuri.

Activitatea combinată

Activitatea combinată îmbină formele de mai sus în aceeași lecție, după obiectivele urmărite. O schemă frecventă este:

• frontal: profesorul prezintă tema și dă instrucțiunile;
• pe grupe sau în perechi: elevii rezolvă sarcina;
• frontal: grupele prezintă rezultatele, iar profesorul sintetizează;
• individual: fiecare elev rezolvă o fișă de evaluare.