Lecția. Tipuri și momente

Lecția este forma în care se desfășoară cea mai mare parte a activității de la clasă. Tipul ei și succesiunea momentelor se aleg după ce urmează să învețe elevii în ora respectivă: o noțiune nouă, o deprindere de lucru la calculator, legăturile dintre temele unui capitol sau verificarea a ceea ce au învățat.

Lecția

Lecția este forma de bază de organizare a procesului de învățământ, în care o clasă de elevi desfășoară, sub conducerea profesorului și într-un interval de timp stabilit, activități de învățare pentru însușirea unei părți din conținutul unei discipline.

Lecția are următoarele caracteristici:

• are un scop precis, exprimat prin competențele care se formează în ora respectivă;
• tratează o secvență de conținut delimitată, legată de lecțiile anterioare și de cele următoare;
• se desfășoară cu un colectiv constant de elevi, după un orar;
• folosește una sau mai multe strategii didactice;
• se desfășoară pe momente, a căror ordine depinde de tipul lecției.

O lecție nu se reduce la prezentarea unui conținut nou. Ea leagă cunoștințele anterioare de cele noi și se încheie cu fixarea lor.

Învățământul pe clase și lecții

Organizarea învățământului pe clase și lecții a fost fundamentată de Jan Amos Comenius, în secolul al XVII-lea. În România a fost introdusă prin Legea instrucțiunii publice din 1864.

Limitele se reduc prin metode activ-participative, prin lucrul pe grupe și individual și prin sarcini diferențiate.

Tipurile de lecție

Tipul de lecție este un mod de concepere și de desfășurare a lecției, stabilit după sarcina didactică dominantă. Fiecare tip are o structură orientativă, adică o succesiune de momente, și mai multe variante, care diferă după metoda principală sau după forma de organizare.

Lecția de comunicare și însușire de noi cunoștințe

Sarcina dominantă: însușirea unor noțiuni, algoritmi, reguli sau instrumente noi.

Caracteristici:

• cea mai mare parte a timpului revine prezentării conținutului nou și dirijării învățării;
• se folosesc metode de transmitere și de descoperire: explicația, demonstrația, conversația euristică, problematizarea;
• reactualizarea cunoștințelor anterioare are rol de pregătire pentru conținutul nou.

Structura orientativă:

1. momentul organizatoric;
2. verificarea cunoștințelor anterioare;
3. pregătirea elevilor pentru conținutul nou (captarea atenției);
4. anunțarea temei și a competențelor;
5. comunicarea și însușirea conținutului nou;
6. fixarea și sistematizarea;
7. explicații pentru tema de acasă.

Variante: lecția introductivă, la începutul unui capitol; lecția prelegere, la clasele mari; lecția bazată pe conversație euristică; lecția prin descoperire; lecția cu material programat.

Exemplu: „Structura repetitivă cu test inițial”, clasa a IX-a. Profesorul pornește de la o problemă care cere repetarea unei prelucrări de un număr necunoscut de ori, prezintă structura în pseudocod și în limbajul de programare, iar elevii urmăresc execuția pe două exemple și scriu primul program.

Lecția de formare de priceperi și deprinderi

Sarcina dominantă: exersarea unor operații până la formarea deprinderii de a le executa corect și rapid.

Caracteristici:

• predomină activitatea independentă a elevilor, pe sarcini gradate ca dificultate;
• la informatică se desfășoară, de regulă, în laborator, la calculator;
• profesorul prezintă un model de execuție, apoi îndrumă și corectează.

Structura orientativă:

1. momentul organizatoric;
2. anunțarea temei și a competențelor;
3. reactualizarea cunoștințelor necesare activității;
4. demonstrația sau execuția model;
5. efectuarea activității de către elevi;
6. aprecierea performanțelor;
7. precizări pentru continuarea activității.

Variante: lecția de exerciții, lecția de lucrări practice la calculator, lecția de realizare a unui proiect.

Exemplu: „Formatarea textului”, TIC. Profesorul arată pe videoproiector modul de aplicare a stilurilor și a fonturilor, iar elevii formatează un document dat, după o fișă cu cerințe din ce în ce mai complexe.

Lecția de recapitulare și sistematizare

Sarcina dominantă: consolidarea cunoștințelor dintr-o unitate de învățare și stabilirea legăturilor dintre ele.

Caracteristici:

• nu reia conținutul în aceeași formă, ci îl organizează după criterii noi;
• se desfășoară după un plan de recapitulare, anunțat dinainte;
• folosește scheme, hărți conceptuale, tabele comparative și probleme de sinteză.

Structura orientativă:

1. momentul organizatoric;
2. anunțarea temei, a competențelor și a planului de recapitulare;
3. recapitularea și sistematizarea conținutului;
4. rezolvarea de către elevi a unor sarcini pe baza conținutului recapitulat;
5. aprecierea activității, concluzii și tema pentru acasă.

Variante: recapitularea pe baza unui plan, pe bază de fișe de lucru, prin rezolvare de probleme, prin realizarea unui proiect.

Exemplu: „Algoritmi de sortare”. Elevii completează un tabel comparativ al metodelor studiate (ideea metodei, numărul de comparații, cazul favorabil și nefavorabil), apoi aleg metoda potrivită pentru trei situații date.

Lecția de verificare și apreciere a rezultatelor

Sarcina dominantă: evaluarea competențelor formate într-o unitate de învățare sau într-o perioadă mai lungă.

Caracteristici:

• elevii rezolvă o probă scrisă, practică sau orală;
• conținutul verificat este anunțat dinainte;
• rezultatele sunt analizate, iar pe baza lor se stabilesc măsuri de recuperare.

Structura orientativă:

1. momentul organizatoric;
2. precizarea conținutului care se verifică;
3. verificarea propriu-zisă;
4. aprecierea rezultatelor;
5. precizări pentru completarea lacunelor și corectarea greșelilor.

Variante: lecția de evaluare orală, prin probă scrisă, prin probă practică la calculator, prin prezentarea proiectelor.

Lecția mixtă

Sarcina dominantă: realizarea mai multor sarcini didactice în aceeași oră: verificare, predare, fixare.

Caracteristici:

• parcurge toate momentele lecției;
• este tipul folosit cel mai des;
• timpul fiecărei secvențe este mai scurt, de aceea momentele trebuie planificate atent.

Structura orientativă: momentul organizatoric, verificarea temei și a cunoștințelor anterioare, captarea atenției, anunțarea temei și a competențelor, prezentarea conținutului nou și dirijarea învățării, obținerea performanței și feedbackul, evaluarea, fixarea și tema pentru acasă.

Limitele tipologiei

Clasificarea lecțiilor după sarcina dominantă este orientativă. O lecție reală combină sarcini diferite, iar momentele ei pot avea altă ordine sau altă durată. Structurile de mai sus nu se aplică mecanic: ele se adaptează competențelor, conținutului și clasei.

O structură alternativă a lecției, folosită în programele pentru dezvoltarea gândirii critice, organizează ora în trei etape:

• evocarea — elevii își reamintesc ce știu despre temă și își formulează întrebări;
• realizarea sensului — elevii întâlnesc informațiile noi și le leagă de cele cunoscute;
• reflecția — elevii își exprimă cu propriile cuvinte ce au învățat, discută și aplică.

Momentele lecției

Momentele lecției corespund evenimentelor instruirii, adică activităților necesare oricărei învățări eficiente. Ordinea și durata lor variază după tipul lecției.