Elementele de bază ale limbajului

În C++

Sunt cuvinte cheie, între altele: bool, break, case, char, const, default, do, double, else, float, for, if, int, long, return, struct, switch, unsigned, void, while.

Standardul limbajului nu impune o lungime maximă a identificatorului. Unele compilatoare vechi luau în considerare numai primele 31 de caractere, iar compilatoarele actuale, de exemplu GCC, deosebesc identificatorii după toate caracterele lor.

Se recomandă ca numele de variabile să înceapă cu literă mică, iar numele de constante să se scrie cu majuscule. Un nume nu se începe cu două liniuțe de subliniere: identificatorii care încep așa sunt folosiți de bibliotecile limbajului.

În C++

// comentariu pe un singur rând

/* comentariu
   pe mai multe rânduri */

În C++

Spațiul și tabulatorul separă cuvintele. Punctul și virgula, ;, separă instrucțiunile. Virgula separă elementele unei liste. Trecerea la rândul următor nu are valoare de separator: o instrucțiune se poate întinde pe mai multe rânduri.

În C++

Tipurile standard, numite și tipuri de bază, sunt:

Tipul datei hotărăște dimensiunea zonei de memorie alocate și, o dată cu ea, domeniul de valori. Dimensiunea depinde de compilator și de sistemul de calcul, în afară de char, care ocupă întotdeauna un octet. La compilatoarele vechi, pentru sisteme pe 16 biți, int ocupa 2 octeți. La compilatoarele actuale, de exemplu GCC, folosit în Code::Blocks, pe sisteme de calcul pe 32 sau pe 64 de biți, int ocupă 4 octeți.

Modificatorii de tip schimbă domeniul de valori și memoria ocupată: signed, unsigned, short, long. La compilatoarele actuale:

Cunoașterea domeniului de valori este ceea ce hotărăște alegerea tipului. O valoare întreagă care nu depășește în modul aproximativ 2·10⁹, de exemplu un număr natural cu cel mult nouă cifre, se reține în int. Pentru valori mai mari, de exemplu un număr natural cu zece cifre sau mai multe, cel mult 18, se folosește long long. Tot long long se folosește pentru produsul a două valori de tip int care poate depăși domeniul lui int.

Modificatorii se aplică după câteva reguli:

• pe int se pot aplica toți, iar cuvântul int poate lipsi: short înseamnă short int, iar unsigned long long înseamnă unsigned long long int;
• pe char se aplică numai signed și unsigned;
• pe tipurile reale se aplică numai long, și numai pe double: long double;
• short ocupă cel puțin 2 octeți, dar nu mai mult decât int, long cel puțin 4 octeți, dar nu mai puțin decât int, iar long long cel puțin 8 octeți.

Tipul logic este bool, cu valorile true și false, reținute ca 1 și 0. Orice valoare numerică se poate folosi și ca valoare logică: 0 înseamnă fals, iar orice altă valoare înseamnă adevărat. O expresie logică dă 1 pentru adevărat și 0 pentru fals.

int r = (5 > 3);     // r primește 1
if (0)               // condiția este falsă
    cout << "nu se afiseaza";

Tipul char reține un caracter prin codul lui ASCII. Pentru calculator, caracterul 'A' și numărul 65 sunt aceeași valoare. De aici urmează:

• unei variabile char i se poate atribui un caracter sau un cod: char c = 'A'; și char c = 65; au același efect;
• într-o expresie aritmetică se folosește codul: 'A' + 1 dă 66, iar char d = 'A' + 1; reține litera B;
• la citire se ia un singur caracter, iar la afișarea unei variabile char se scrie caracterul, nu codul; codul se afișează cu o conversie, (int)c.

Biblioteca <cctype> are funcții pentru caractere:

Cifra dintr-un caracter se obține scăzând codul lui '0': '7' - '0' dă 7.

Tipurile reale float și double ocupă 4, respectiv 8 octeți. Numărul de zecimale afișate se stabilește cu setprecision din biblioteca <iomanip>. Singur, setprecision(n) fixează numărul total de cifre semnificative; precedat de fixed, fixează numărul de zecimale.

float x = 1.23456;
cout << setprecision(2) << x;            // 1.2
cout << fixed << setprecision(2) << x;   // 1.23

Tipurile definite de utilizator. Instrucțiunea typedef dă un nume nou unui tip existent. Nu se creează un tip nou: variabilele declarate cu numele nou au aceleași proprietăți ca cele de tipul inițial. Tipul se definește înainte de a fi folosit.

typedef unsigned char octet;
octet a = 200;                 // a este de tip unsigned char