Principiile programării structurate

Ea s-a impus la începutul anilor ‘70, odată cu creșterea dimensiunii și complexității programelor.

Programarea structurată are la bază două principii fundamentale: structurarea datelor și a prelucrărilor și descompunerea programului în module.

Structura de control

Pașii unui algoritm nu se execută întotdeauna în ordinea în care au fost scriși. Unii se execută numai dacă o condiție este îndeplinită, alții se execută de mai multe ori.

În algoritmi se folosesc structura liniară, structura alternativă și structura repetitivă.

Fiecare structură de control are un singur punct de intrare și un singur punct de ieșire. După încheierea structurii, execuția continuă cu prima instrucțiune aflată după aceasta.

Structura repetitivă are trei variante: cu test inițial, cu test final și cu număr cunoscut de repetări. Formele lor se tratează în subcapitolul următor.

Teorema lui Böhm și Jacopini

Rezultatul teoretic pe care se bazează programarea structurată a fost publicat în 1966 de Corrado Böhm și Giuseppe Jacopini.

Prin urmare, cele trei structuri sunt suficiente pentru descrierea fluxului de control al unui algoritm.

Principiul structurării datelor și a prelucrărilor

Datele se organizează în forme potrivite naturii problemei și operațiilor care trebuie efectuate asupra lor.

Exemple de structuri de date sunt tablourile, înregistrările, listele, stivele, cozile, arborii și grafurile.

Prelucrările se grupează la rândul lor în structuri de control, iar acestea sunt numai cele trei fundamentale.

Structurile fundamentale se compun prin succesiune și prin imbricare.

Prin succesiune. O structură se execută după alta, amândouă la același nivel:

citește a, b
dacă a < b atunci
    interschimbă a cu b
sfdacă
scrie a, b

Prin imbricare. O structură se află în interiorul alteia și se execută ca pas al acesteia:

s ← 0
pentru i ← 1, n execută
    citește x
    dacă x % 2 = 0 atunci
        s ← s + x
    sfdacă
sfpentru
scrie s