Învățarea prin cooperare

a. Trei avantaje și trei limitări

Învățarea prin cooperare este metoda prin care elevii lucrează împreună, în grupuri mici, cu eforturi convergente, spre scopuri comune, stabilite prin obiective operaționale. Elevii învață unii de la alții, nu unii lângă alții, iar responsabilitatea față de sarcină este împărțită între membrii grupului.

Avantaje

• Ambianța grupului este de încredere și de întrajutorare: elevul cu dizabilitate primește ajutorul colegilor în chiar momentul în care are nevoie de el, fără să îl ceară profesorului în fața întregii clase.
• Elevul se simte respectat, valorizat și util, fiindcă participă la luarea deciziilor și fiindcă rezultatul grupului depinde și de partea lui de lucru; astfel capătă încredere în forțele proprii.
• Se dezvoltă deprinderile de comunicare interpersonală și comportamentele sociale: ascultarea activă, toleranța, respectarea opiniei celuilalt, sprijinul reciproc; elevul cu cerințe educaționale speciale este acceptat de colegi și se integrează în colectivul clasei.

Limitări

• Fără roluri precis repartizate, elevul cu dizabilitate rămâne pasiv sau copiază răspunsul grupului, iar colegii grăbiți lucrează în locul lui; prezența lui în grup nu produce învățare.
• Comunicarea în grup, cu mai multe voci în același timp, este greu de urmărit de elevul cu deficiență de auz, care citește de pe buze un singur vorbitor, și de elevul cu tulburări de limbaj, care are nevoie de timp ca să formuleze.
• Proiectarea și pregătirea activității cer profesorului timp și materiale diferențiate pe niveluri, iar evaluarea contribuției fiecărui elev este mai greu de făcut decât în activitatea frontală.

b. Descrierea metodei mozaicului

Mozaicul (Jigsaw), propus de Aronson și colaboratorii lui în 1978, se folosește când materialul de învățat este întins și poate fi împărțit în fragmente. Se parcurg următorii pași:

1. Clasa se împarte în grupuri de bază de câte patru sau cinci elevi, iar în fiecare grup elevii primesc numere de la 1 la 4 (sau 5).
2. Materialul se împarte în tot atâtea fragmente câți membri are grupul; fiecare elev primește fragmentul cu numărul lui și o fișă cu sarcini de lucru din acel fragment.
3. Elevii cu același număr din toate grupurile se adună în grupuri de experți, unde citesc, discută și aprofundează fragmentul comun și stabilesc cum îl vor preda colegilor; profesorul desemnează în fiecare grup un moderator.
4. Experții revin în grupurile de bază și fiecare predă celorlalți fragmentul în care s-a specializat, răspunzând la întrebările lor.
5. Profesorul evaluează pregătirea fiecărui elev din întregul material, printr-un test sau prin întrebări, ceea ce îi obligă pe toți să învețe și fragmentele predate de colegi.

Pe tot parcursul activității profesorul nu stă deoparte: urmărește grupurile, intervine, ajută și evaluează. Esențială este interdependența dintre membrii grupului: sarcina comună se poate îndeplini numai cu contribuția fiecărui elev.

c. Eficiența metodei pentru două categorii de elevi

Elevii cu dizabilitate intelectuală ușoară. Metoda este eficientă din patru motive. Fragmentul de material primit de elev este scurt și poate fi accesibilizat separat, deci sarcina este pe măsura capacității lui de a analiza și de a sintetiza, care rămâne redusă. Munca în grupul de experți îi oferă un model: colegii citesc și explică același fragment, iar elevul, care învață prin imitație și prin acțiune, preia explicația în forma în care o înțelege. Predarea fragmentului către grupul de bază îl obligă să verbalizeze ceea ce a înțeles, iar verbalizarea acțiunii și a conținutului ajută la fixarea lui. În sfârșit, rolul de expert, cu un fragment de care ceilalți depind, îi dă un statut în grup; învățarea prin cooperare crește motivația pentru învățare și încrederea în sine.