Proiectarea didactică și evaluarea la elevii cu dizabilități

A. Activitatea de învățare interdisciplinară și trunchiul comun

Activitatea de învățare interdisciplinară este activitatea în care o temă este studiată prin cooperarea mai multor discipline înrudite, ceea ce presupune intersectarea unor arii curriculare. Disciplinele implicate nu își pierd independența, iar activitatea urmărește formarea de competențe transversale, mai durabile în timp. Exemplu: tema „Toamna” este abordată la Comunicare în limba română, la Matematică și la Cunoașterea mediului. Activitatea interdisciplinară se deosebește de cea multidisciplinară, în care elementele diferitelor discipline doar se suprapun, și de cea transdisciplinară, în care disciplinele se întrepătrund până la integrarea lor. La elevii cu deficiență de intelect, etapa pregătirii inițiale a unei noi achiziții și etapa aplicării ei, prin transfer, la alte discipline și în contexte noi au caracter interdisciplinar.

Trunchiul comun este ansamblul disciplinelor fundamentale, obligatorii pentru toți elevii. El constituie curriculumul-nucleu (core-curriculum) și ocupă cea mai mare parte din totalul disciplinelor, până la 80%. Restul disciplinelor se aleg în funcție de nevoile, interesele și aptitudinile elevilor; în paralel cu trunchiul comun, elevii pot urma, de exemplu, moduli de recuperare sau de aprofundare. Programele disciplinelor de trunchi comun servesc drept model și pentru programele opționalelor.

B. Necesitatea Notei de prezentare

Nota de prezentare este prima parte a programei școlare. Ea descrie parcursul disciplinei, argumentează structura didactică adoptată și sintetizează recomandările pe care autorii programei le consideră importante. Din ea profesorul își formează o imagine de ansamblu asupra programei: află punctele de plecare ale programei, dominantele curriculumului, repartizarea disciplinei pe clase și numărul de ore pe săptămână.

În învățământul special, nota de prezentare este necesară pentru că programa trebuie aplicată unor elevi cu particularități de dezvoltare diferite. Un curriculum adaptat elevilor cu deficiență de intelect, de exemplu, urmărește trei aspecte: aspectul de conținut (un volum de achiziții pe măsura capacității de efort a elevilor), aspectul operațional (cunoștințe operative, fără verbalism) și aspectul terapeutic-compensator. Prin nota de prezentare profesorul înțelege cum sunt reflectate aceste aspecte în programă și cum o poate adapta clasei lui și programelor de intervenție personalizate ale elevilor.

C. Specificul planificării calendaristice pentru elevii cu dizabilități

Planificarea calendaristică este un document de proiectare didactică prin care profesorul corelează, în mod personalizat, elementele programei cu timpul considerat necesar, pe un an școlar sau pe un semestru. Ea se întocmește în mai multe etape:

• asocierea competențelor specifice cu conținuturile;
• împărțirea conținuturilor în unități de învățare;
• stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare;
• alocarea timpului necesar pentru fiecare unitate.

Planificarea are valoare orientativă, iar modificările făcute pe parcurs se notează la rubrica „Observații”.

Pentru elevii cu dizabilități, planificarea are câteva trăsături specifice:

• este precedată de o evaluare diagnostică, pe baza căreia se stabilesc sarcinile educațional-terapeutice, strategiile și succesiunea probelor de evaluare intermediară și finală;
• în activitățile educațional-terapeutice, planificarea (anuală și trimestrială) se face pe module: cuprinde denumirea modulului, obiectivele lui generale și activitățile pe fiecare submodul;
• la rubrica de observații se precizează elevii pentru care se aplică programe de intervenție personalizate;
• eșalonarea materialului este liniar-concentrică, cu reveniri dozate pentru consolidarea achizițiilor.