Activitățile educațional-terapeutice

A. Rolul stimulării cognitive și al terapiei ocupaționale

Cele două componente ale ariei curriculare Terapie educațională complexă și integrată urmăresc aceleași achiziții, dar fiecare intervine în altă parte a lor, și de aceea se completează.

Stimularea cognitivă intervine asupra instrumentelor cunoașterii: dezvoltă percepția, atenția, memoria, gândirea și limbajul, formează noțiunile de bază și conceptele logico-matematice, adică pregătește mijloacele cu care elevul poate învăța. Fără ea, orice conținut școlar rămâne deasupra posibilităților lui de înțelegere.

Terapia ocupațională intervine asupra întrebuințării lor: prin activitate practică, manuală și gospodărească, transformă cunoașterea în deprindere de viață, formează autonomia, capacitatea de muncă și trăsăturile de voință, pregătind integrarea socioprofesională.

Împreună asigură caracterul unitar al intervenției. Ce se formează ca proces psihic la stimulare cognitivă se exersează ca acțiune reală la terapia ocupațională, iar dificultățile întâmpinate în activitatea practică arată ce anume mai trebuie lucrat la nivel cognitiv. Elevul ajunge astfel să înțeleagă și să acționeze, nu doar să repete.

B. Trei elemente ale formării abilităților senzorial-perceptive

1. Abilitățile perceptive vizuale. Se formează capacitatea de a urmări cu privirea, de a desprinde obiectul din fond, de a recunoaște culoarea, forma și mărimea, de a sesiza diferența dintre două imagini apropiate și de a reconstitui întregul din părți. Se lucrează prin sortare după un criteriu, apoi după două, prin completarea imaginii lacunare, prin puzzle și prin jocuri de tip „găsește perechea”.

2. Abilitățile perceptive auditive. Se formează atenția auditivă, capacitatea de a localiza sursa sonoră, de a deosebi sunetele după intensitate, durată și înălțime, de a reproduce o structură ritmică și de a distinge sunetele limbii între ele. Se lucrează prin recunoașterea zgomotelor din mediu și a vocilor cunoscute, prin jocuri de bătut ritmul și prin perechi de cuvinte care se deosebesc printr-un singur sunet.

3. Abilitățile perceptive tactil-kinestezice. Se formează sensibilitatea pulpei degetelor, capacitatea de a explora obiectul cu ambele mâini în ordine, de la contur spre detaliu, și de a-l recunoaște fără ajutorul vederii, precum și percepția texturii, a temperaturii, a greutății și a consistenței. Se lucrează prin activități de modelaj și de manipulare, prin recunoașterea obiectelor din săculeț și prin perechi de materiale de aceeași textură.

C. Două instrumente de evaluare a psihomotricității

1. Scara de dezvoltare psihomotrică Ozeretski-Guillmain, care măsoară pe etaje de vârstă coordonarea dinamică generală și segmentară, rapiditatea mișcărilor, echilibrul static și capacitatea de a opri o mișcare începută.
2. Testul Bender-Santucci, prin care se evaluează structurile perceptiv-motrice și organizarea spațiului grafic, pe temeiul reproducerii unor figuri geometrice.

D. Trei obiective educațional-terapeutice perceptiv-motrice

1. Să identifice și să denumească segmentele propriului corp și pe cele ale corpului partenerului, arătându-le la cerere pe sine, pe altul și pe imagine, în vederea formării schemei corporale. Ea este conduita perceptiv-motrică de bază, pe care se sprijină toate celelalte.

2. Să grupeze obiectele după culoare, formă și mărime, întâi după un singur criteriu, apoi după două simultan, formând și verbalizând structurile perceptiv-motrice de culoare, formă și mărime.

3. Să se orienteze în spațiul apropiat, așezând și găsind obiectele după reperele sus și jos, în față și în spate, la dreapta și la stânga, raportate întâi la propriul corp, apoi la un alt obiect, în vederea structurării spațiale.