Modulul, planul de intervenție personalizat și studiul de caz

A. Definirea modulului didactic

Modulul, sau modulul didactic, este un ansamblu de elemente educaționale specifice (obiective, conținuturi, activități de învățare și probe de evaluare) constituit ca unitate de sine stătătoare, care poate fi parcursă independent de restul sistemului din care face parte, care urmărește formarea unor competențe precise și care se poate integra în itinerarii și logici variate ale învățării.

Cele trei note îl definesc. E autonom: are un început și un sfârșit proprii, iar absolvirea lui se certifică separat. Are finalitate precisă: se construiește pornind de la competențele pe care le formează, nu de la logica internă a unei discipline. E combinabil: același modul poate intra în parcursuri diferite, alcătuite după nevoile persoanei. Din acest motiv organizarea modulară se potrivește formării profesionale și traseelor individualizate, deci și elevilor cu dizabilități, la care ritmul și ordinea achizițiilor nu pot fi aceleași pentru toți.

B. Planul de intervenție personalizat

Ce este. Planul de intervenție personalizat (PIP) este instrumentul de proiectare și de realizare a activității didactice și terapeutice pentru un elev anume, elaborat de echipa multidisciplinară pe temeiul evaluării complexe și adaptat nevoilor, nivelului actual de dezvoltare și potențialului lui. Prin el, individualizarea devine o obligație scrisă, pe care oricine o poate verifica.

Cine îl elaborează. Echipa cuprinde profesorul psihopedagog sau profesorul de sprijin, învățătorul ori diriginta, profesorul logoped, psihologul, kinetoterapeutul și, obligatoriu, familia, iar acolo unde se poate, elevul însuși. Semnătura părintelui nu este o formalitate: fără continuarea acasă a ceea ce se lucrează la școală, obiectivele nu se ating.

Ce cuprinde. Datele de identificare ale elevului și componența echipei; evaluarea inițială, cu punctele tari și cu nevoile identificate pe domenii de dezvoltare; obiectivele pe termen lung și cele pe termen scurt, formulate în termeni observabili și măsurabili; conținuturile și activitățile de învățare; metodele, mijloacele și tipul de sprijin acordat; perioada de intervenție; criteriile minimale de apreciere a progresului și metodele de evaluare; rubrica de evaluare periodică și de revizuire; semnăturile membrilor echipei și ale părintelui.

Ce îl deosebește de proiectarea obișnuită. Punctul de plecare nu este programa, ci elevul. Obiectivele se raportează la nivelul lui de la care se pornește, nu la standardele vârstei, iar progresul se măsoară față de el însuși. Planul este totodată revizuibil: se reevaluează periodic, iar obiectivele neatinse se reformulează sau se descompun în pași mai mici, în loc să fie repetate identic. E, în sfârșit, unitar: aceleași obiective sunt urmărite de toți cei care lucrează cu elevul, astfel încât intervențiile să nu se contrazică.

C. Studiul de caz

Prezentarea metodei

Studiul de caz este metoda prin care elevii sunt puși în fața unei situații reale, complexe și semnificative, numită cazul, pe care o cercetează, o dezbat și pentru care propun și argumentează soluții. Aparține metodelor de învățare prin descoperire și acțiune, fiind în același timp o metodă de cercetare, de învățare și de evaluare.

Cazul nu este un exemplu care ilustrează o regulă deja predată, ci punctul de plecare al învățării. Trebuie să fie autentic, luat din realitate sau construit verosimil, relevant pentru competențele urmărite, accesibil ca limbaj și volum, delimitat în timp și spațiu și, mai ales, trebuie să cuprindă o problemă sau o dilemă care admite mai multe soluții. Un caz cu un singur răspuns corect nu produce dezbatere și, prin urmare, nu funcționează.

Caracterul modern al metodei stă în mutarea accentului de la transmiterea informației la formarea competențelor: elevul nu reține o soluție dată, ci exersează analiza situației, cântărirea alternativelor, decizia și argumentarea ei. Metoda apropie școala de realitate, fiindcă îi cere elevului să hotărască așa cum ar hotărî un practician, și corespunde învățării centrate pe elev, în care profesorul își schimbă rolul din transmițător în moderator al dezbaterii. În psihopedagogia specială, studiul de caz este totodată metoda proprie disciplinei: cunoașterea copilului cu dizabilități se face prin studiul cazului lui.