Problematizarea și evaluarea formativă

A. Activitatea de învățare intradisciplinară

Activitatea de învățare intradisciplinară vizează organizarea și predarea unor conținuturi interdependente, care aparțin aceluiași domeniu de studiu, în vederea rezolvării unei probleme, a studierii unei teme sau a dezvoltării unor abilități.

Integrarea conținuturilor are loc în interiorul unei singure discipline: sunt armonizate fragmente ale aceleiași discipline, pentru ca elevii să înțeleagă un fenomen complex. Prin aceasta, activitatea intradisciplinară se deosebește de activitatea interdisciplinară, în care cooperează mai multe discipline înrudite. Exemplu: la limba română, părțile de vorbire flexibile, învățate în lecții separate, sunt recapitulate împreună, pe același text.

La elevii cu deficiență de intelect, activitățile de învățare se eșalonează pe etape. Două dintre ele au caracter intradisciplinar: etapa pregătirii specifice pentru noua achiziție și etapa concretizărilor și a exemplificărilor practice la aceeași disciplină.

B. Manualele școlare și auxiliarele didactice, comparativ

Manualele școlare și auxiliarele didactice sunt produse curriculare: documente și resurse care structurează conținutul învățământului și organizează situațiile de învățare. Manualul concretizează programa școlară și este instrumentul de lucru de bază al elevului, iar auxiliarele însoțesc manualul și sprijină predarea, învățarea și evaluarea.

C. Învățarea prin problematizare

Prezentarea metodei. Problematizarea, numită și predare prin rezolvare de probleme, este o metodă cu un mare potențial euristic și activizator. După W. Okoń, ea constă în a crea dificultăți practice sau teoretice, pe care elevul le rezolvă prin propria activitate de cercetare. Situația-problemă este o situație contradictorie: elevul trăiește în același timp experiența lui anterioară și elementul de noutate, necunoscutul. Conflictul dintre ele îl determină să caute și să descopere soluții noi.

Profesorul nu comunică elevilor cunoștințe gata elaborate, ci îi pune în situația de a le căuta și de a le descoperi. Cel mai important lucru este crearea situației-problemă, nu punerea unor întrebări. Problematizarea presupune un moment declanșator, un moment tensional și un moment rezolutiv. Ea cere respectarea unor condiții:

• elevul are un fond aperceptiv suficient;
• dificultățile sunt dozate gradat: problema nu este nici prea ușoară, nici prea grea;
• problema este plasată în momentul potrivit al lecției;
• elevul are un interes real pentru rezolvarea ei.

Caracterul modern al metodei vine din faptul că, spre deosebire de metodele explicativ-exemplificative, problematizarea dezvoltă gândirea independentă și productivă. Didactica modernă o consideră nu doar o metodă, ci și o orientare didactică și un principiu metodologic care orientează deopotrivă predarea și învățarea. Metoda antrenează personalitatea elevului în întregime, cu componentele ei intelectuale, afective și voliționale. Problemele luate din viața de zi cu zi trezesc spontan interesul elevilor, de aceea la elevii cu dizabilități situațiile-problemă se aleg din experiența lor concretă.