Curriculum, învățarea prin cooperare și scrierea Braille

A. Definirea celor două concepte

Standardele curriculare sunt un sistem de referință pentru evaluarea calității procesului didactic, prezentat sub forma unor enunțuri sintetice care vizează nivelul formării și dezvoltării competențelor fiecărei discipline, de către elevi, la finalul unui ciclu de învățământ. Ele arată ce trebuie să știe și să poată face elevul la capătul ciclului, sunt aceleași pentru toți și îngăduie comparația între școli și între promoții.

Planul-cadru este principalul document oficial de tip reglator prin care se stabilesc disciplinele studiate de către elevi în școală și numărul de ore alocat acestora. El grupează disciplinele pe arii curriculare, deosebește trunchiul comun de curriculumul la decizia școlii și dă, prin numărul de ore, ponderea fiecărui domeniu în formarea elevului.

B. Trei tipuri de curriculum la decizia școlii

1. Aprofundarea: se reiau și se consolidează, cu ore suplimentare, aceleași competențe specifice din programa de trunchi comun, pentru elevii care n-au atins nivelul minimal.
2. Extinderea: se parcurg competențe și conținuturi din segmentul marcat cu asterisc al programei de trunchi comun, adresate elevilor care pot merge dincolo de cerințele obișnuite.
3. Opționalul integrat: disciplină nouă, construită în jurul unei teme care reunește cel puțin două discipline din arii curriculare diferite, cu programă și competențe proprii.

C. Competențele generale și sugestiile metodologice

Competențele generale sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini care se formează pe întreaga durată a studierii unei discipline. Sunt puține la număr, de obicei două sau trei, au un grad ridicat de generalitate și rămân aceleași de la un an la altul. Din ele se derivă competențele specifice ale fiecărui an de studiu, iar codificarea acestora, 1.1, 1.2, 2.1, arată din care competență generală provin. Ele dau direcția întregii discipline și arată contribuția ei la profilul de formare al absolventului.

Sugestiile metodologice sunt partea programei care îl sprijină pe profesor la aplicarea ei. Cuprind recomandări privind strategiile didactice potrivite, metodele și mijloacele de învățământ, formele de organizare a activității, modalitățile de evaluare, precum și exemple de activități, de proiectare a unei unități de învățare și de instrumente de evaluare. Spre deosebire de competențe și de conținuturi, sugestiile nu sunt obligatorii. Ele propun, nu impun, iar profesorul alege dintre ele după clasa pe care o are. În programele din învățământul special, sugestiile metodologice cuprind și indicații privind adaptarea la categoria de dizabilitate căreia i se adresează programa.

D. Funcția de consiliere a evaluării

În ce constă. Funcția de consiliere a evaluării constă în orientarea deciziei elevilor și a părinților în funcție de nivelul performanțelor obținute, astfel încât orientarea școlară și profesională să fie optimă. Rezultatele evaluării se transformă aici în îndrumare: pe temeiul lor, elevul și familia află unde se află, ce direcție i se potrivește și ce pași ar trebui făcuți mai departe. La elevii cu CES, funcția aceasta stă la baza recomandării traseului școlar și, mai târziu, a alegerii meseriei potrivite aptitudinilor reale.

Un instrument folosit: discuția individuală cu elevul și cu părintele, purtată după comunicarea rezultatelor.

E. Învățarea prin cooperare

Prezentarea metodei

Ce este. Învățarea prin cooperare este modalitatea de organizare a activității în care elevii lucrează în grupuri mici, structurate, la o sarcină comună, astfel încât reușita fiecăruia depinde de reușita celorlalți. Nu se reduce la așezarea băncilor în grup: cooperarea presupune interdependență pozitivă, adică un scop, un material sau un rol împărțit între membri, în așa fel încât nimeni nu poate încheia sarcina singur.