Notarea și aprecierea școlară

Doi profesori care corectează aceeași lucrare pot da note diferite. Același profesor poate da note diferite aceleiași lucrări, dacă o corectează în momente diferite. Aceste diferențe nu provin din lucrare, ci din felul în care se face aprecierea. Lecția prezintă cauzele lor și măsurile prin care pot fi reduse.

Aprecierea și notarea

Aprecierea școlară este judecata de valoare pe care profesorul o formulează asupra rezultatelor elevului, prin raportarea acestora la criterii. Aprecierea poate fi:

• verbală: lauda, încurajarea, observația critică, comentariul scris pe lucrare;
• nonverbală: gesturi, mimică, prin care profesorul arată aprobarea sau dezaprobarea;
• exprimată prin simboluri: note, calificative, punctaje.

Notarea este actul prin care aprecierea este exprimată printr-un simbol: notă, calificativ, punctaj. Nota este decizia finală a evaluării, nu evaluarea în întregime.

Nota școlară este simbolul care arată, pe o scală stabilită, nivelul performanței elevului într-o anumită situație de evaluare.

Funcțiile notei

Pentru ca nota să își îndeplinească funcțiile, profesorul folosește întreaga scală de notare și argumentează nota în fața elevului.

Sisteme de notare

• numeric: note pe o scală de numere (în România, de la 1 la 10, în gimnaziu și liceu);
• prin calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient (în România, în învățământul primar);
• literal: litere asociate unor niveluri (de exemplu A–F);
• binar: admis / respins, promovat / nepromovat;
• prin punctaje: folosit la teste și examene, apoi transformat în notă.

Sistemul de referință al notării

Notarea normativă poate produce erori: un elev cu același nivel de pregătire primește o notă mai mare într-o clasă slabă și una mai mică într-o clasă foarte bună.

Aprecierea greșelilor

Nu toate greșelile au aceeași greutate. Masalagiu și colaboratorii deosebesc:

• greșelile grave, care arată necunoașterea sau neînțelegerea unor noțiuni de bază și incapacitatea de a aborda problema;
• greșelile mici, provenite din neatenție sau din interpretarea greșită a unui enunț, exprimările neclare, prezentarea neîngrijită.

Exemplu la informatică. Un elev scrie un algoritm de sortare corect, dar uită punctul și virgula la sfârșitul unei instrucțiuni C++. Un alt elev scrie un program fără greșeli de sintaxă, care însă nu sortează tabloul. Prima greșeală este una de atenție, a doua arată că algoritmul nu a fost înțeles. Baremul le punctează diferit.

Docimologia

Docimologia este știința care studiază examinarea și notarea: modul de construire a probelor, factorii care influențează notele și mijloacele prin care notarea poate deveni mai obiectivă. Termenul a fost propus în 1922 de psihologul francez Henri Piéron.

Cercetările de docimologie au arătat că notele date de profesori diferiți aceleiași lucrări pot diferi foarte mult, mai ales la lucrările care cer răspunsuri redactate liber. Aceste rezultate au dus la folosirea baremelor detaliate, a itemilor cu răspuns precis delimitat și a corectării lucrărilor de către mai mulți evaluatori.

Variabilitatea notării

Variabilitatea notării este fenomenul prin care aceeași performanță primește note diferite. Există două forme:

Variabilitatea este mai mare:

• la itemii subiectivi decât la cei obiectivi;
• la probele orale decât la cele scrise;
• atunci când lipsesc criteriile și baremul.

Factorii variabilității aprecierii și notării

Factori care țin de profesor

• personalitatea și concepția despre notare: unii profesori sunt mai exigenți, alții mai indulgenți; unii folosesc nota pentru a încuraja, alții pentru a constrânge;
• ce valorizează profesorul: unii apreciază originalitatea, alții reproducerea fidelă a ceea ce s-a predat;
• experiența și pregătirea în evaluare;
• starea de moment: oboseala, dispoziția, graba;
• impresia formată anterior despre elev;
• cunoașterea notelor date de alți profesori aceluiași elev.

Factori care țin de elev

• personalitatea: emotivitatea, timiditatea, ritmul de lucru;
• starea de moment: oboseala, anxietatea, starea de sănătate;
• modul de prezentare: elevul care se exprimă fluent poate părea mai bine pregătit decât este;
• adaptarea la exigențele profesorului: unii elevi învață după ceea ce știu că profesorul punctează, nu după ceea ce cere programa.

Factori care țin de disciplină

• la disciplinele cu răspunsuri precise (matematică, informatică), notarea poate fi mai obiectivă, deoarece rezultatul se verifică;
• la disciplinele care cer argumentare și interpretare, aprecierea este mai subiectivă.

La informatică, obiectivitatea nu este garantată: un program poate fi corect în mai multe moduri, iar calitatea soluției (eficiența, claritatea codului, tratarea cazurilor-limită) cere tot o apreciere a profesorului.

Factori care țin de metodă și de instrument

• probele orale au întrebări cu dificultăți diferite pentru elevi diferiți;
• itemii subiectivi permit răspunsuri variate, greu de comparat;
• baremul lipsește, este vag sau nu prevede răspunsurile corecte neobișnuite;
• instrumentul are o validitate sau o fidelitate redusă.

Factori care țin de contextul evaluării

• ordinea în care sunt examinați elevii sau corectate lucrările;
• nivelul general al clasei;
• momentul din semestru sau din an;
• presiunea exercitată asupra notelor (prestigiul clasei, al școlii, așteptările părinților).