Autonomia personală și socială

A. Semnificația conceptelor

Autonomia personală este capacitatea unei persoane de a se autoguverna, de a lua decizii proprii și de a-și gestiona viața de zi cu zi cu un nivel minim de dependență față de ceilalți. Ea cuprinde deprinderile de autoservire și autoîngrijire — alimentație, igienă personală, îmbrăcare și dezbrăcare —, deprinderile de adaptare la viața cotidiană, orientarea și deplasarea, gestionarea timpului și a banilor, precum și capacitatea de a alege și de a-și susține alegerea. Autonomia nu înseamnă independență totală: o persoană care primește sprijin, dar decide singură ce sprijin primește și când, este autonomă.

Integrarea socială este procesul bidirecțional prin care o persoană cu dizabilități sau CES devine parte activă, recunoscută și valorizată a comunității din care face parte, având acces egal la drepturi, resurse, activități și roluri sociale. Caracterul bidirecțional este esențial: integrarea presupune deopotrivă pregătirea persoanei și schimbarea mediului — înlăturarea barierelor fizice, de comunicare și de atitudine.

B. Obiectivul fundamental al serviciilor psihopedagogice și sociale

Obiectivul fundamental al serviciilor psihopedagogice și sociale este incluziunea, reabilitarea și integrarea socioprofesională a persoanei cu dizabilități — altfel spus, atingerea celui mai înalt grad posibil de autonomie și de participare la viața comunității, astfel încât persoana să își exercite drepturile și să își asume roluri sociale valorizate.

C. Deosebirea dintre adaptarea socială și integrarea socială

Două elemente care le diferențiază:

1. Conformare față de implicare. Adaptarea socială presupune ajustarea comportamentului persoanei la cerințele mediului: persoana se conformează regulilor și este tolerată în grup. Integrarea socială presupune participare activă și asumarea unor roluri: persoana nu doar respectă regulile, ci contribuie și este recunoscută ca membru al comunității.

2. Proces simplu și spontan față de proces complex, cu pregătire prealabilă. Adaptarea poate apărea de la sine, prin obișnuință și prin repetarea situațiilor. Integrarea este un proces complex, care cere pregătire prealabilă — a persoanei, prin formarea competențelor necesare, dar și a comunității, prin informare și accesibilizare.

D. Integrarea socială — obiectiv, proces și rezultat

Ca obiectiv, integrarea socială este finalitatea asumată a educației speciale și a serviciilor de sprijin. Ea se formulează explicit în planul de intervenție personalizat și în planul de servicii individualizat, orientând alegerea conținuturilor, a metodelor și a formelor de organizare: fiecare activitate se justifică prin măsura în care apropie elevul de participarea la viața comunității.

Ca proces, integrarea socială este o succesiune de etape desfășurate în timp, care cere acțiuni convergente ale școlii, familiei și comunității. Ea începe cu integrarea fizică — prezența în același spațiu —, continuă cu integrarea funcțională, în care persoana folosește aceleași resurse și participă la aceleași activități, apoi cu integrarea socială propriu-zisă, prin relații reciproce cu ceilalți, și se împlinește în integrarea societală, în care persoana are drepturi și responsabilități depline.

Ca rezultat, integrarea socială este starea atinsă la un moment dat, care se poate constata și măsura prin indicatori: participarea efectivă la activitățile grupului, existența unor relații sociale stabile, rolurile asumate, gradul de autonomie în viața cotidiană și — indicator pe care îl uităm cel mai des — mulțumirea persoanei față de propria viață.

E. Patru obiective generale ale programului de autonomie personală și socială

1. Formarea și dezvoltarea abilităților sociale care conduc la un grad înalt de maturitate psihosocială: relaționarea cu ceilalți, respectarea regulilor grupului, cooperarea și asumarea de responsabilități potrivite vârstei.
2. Formarea și dezvoltarea competențelor psihomotrice și de manualitate care consolidează autonomia personală: coordonarea oculo-motorie, motricitatea fină, precizia și forța gesturilor necesare în autoservire și autoîngrijire.
3. Perceperea corectă, obiectivă și exactă a propriei persoane: cunoașterea schemei corporale, a datelor de identitate, a propriilor posibilități și limite, formarea unei imagini de sine realiste.
4. Manifestarea acceptării și a respectului față de alte persoane în contexte sociale diferite: recunoașterea și respectarea nevoilor celuilalt, comportamentul potrivit în spațiul public, în familie și în grupul de prieteni.