Rețeaua Internet. Servicii și aplicații

Internetul este rețeaua prin care se ajunge la paginile web, la căsuța de e-mail, la documentele păstrate online și la platformele pe care elevii și profesorii lucrează împreună. Fiecare dintre aceste activități folosește un serviciu al rețelei, cu un protocol și cu aplicații proprii.

Internetul

Definiția

Internetul este rețeaua globală formată prin interconectarea a milioane de rețele de calculatoare, care comunică pe baza suitei de protocoale TCP/IP. Numele vine din englezescul interconnected network, rețea interconectată.

În suita TCP/IP, TCP (Transmission Control Protocol) este protocolul de transport: împarte datele în pachete la expeditor, verifică sosirea tuturor pachetelor, în ordine, la destinatar, cere retransmiterea celor pierdute și reface datele inițiale. IP (Internet Protocol) adresează și dirijează pachetele prin rețea. Noțiunile de rețea și de protocol sunt prezentate în lecția Concepte de bază despre rețele.

Internetul este suportul pe care funcționează serviciile oferite utilizatorilor: WWW, poștă electronică, transfer de fișiere, mesagerie, telefonie și televiziune prin Internet, comerț electronic.

Accesul la Internet

Conectarea la Internet se face pe bază de abonament, încheiat cu un ISP (Internet Service Provider), adică un furnizor de servicii Internet. Dispozitivul utilizatorului are nevoie de o placă de rețea, cu fir sau fără fir, și, după tipul conexiunii, de un modem sau un router.

În interiorul locuinței sau al școlii, dispozitivele se leagă la router prin cablu sau prin rețeaua fără fir Wi-Fi.

Adresarea în Internet

Adresa IP

Fiecare dispozitiv conectat la Internet este identificat printr-o adresă IP unică. În versiunea IPv4, adresa are 32 de biți și se scrie ca patru numere zecimale, fiecare între 0 și 255, cu punct între ele, de exemplu 192.168.0.1. În versiunea IPv6, adresa are 128 de biți și se scrie ca opt grupuri de cifre hexazecimale, separate prin două puncte.

Numele de domeniu și DNS

Adresele IP sunt greu de reținut, de aceea serverelor li se asociază nume de domeniu, de exemplu www.edu.ro. Sistemul DNS (Domain Name System) transformă numele de domeniu în adresa IP a serverului. Când utilizatorul scrie un nume în browser, calculatorul cere unui server DNS adresa IP corespunzătoare și abia apoi se conectează la serverul căutat.

Numele de domeniu este ierarhic și se citește de la dreapta la stânga. În www.edu.ro:

• ro este domeniul de nivel superior, al României;
• edu este domeniul de nivel doi, înregistrat în domeniul ro;
• www este numele serverului web din acest domeniu.

Adresa URL

URL-ul (Uniform Resource Locator) este adresa unică a unei resurse din Internet: o pagină web, o imagine, un fișier. El precizează atât locul resursei, cât și protocolul prin care se accesează:

protocol://nume_server:port/cale/fișier
https://www.exemplu.ro/lectii/retele.html

Adresa de e-mail

Adresele de poștă electronică se scriu nume_utilizator@domeniu, de exemplu ana.popescu@scoala.ro:

• ana.popescu este numele căsuței poștale, unic pe serverul respectiv;
• @ („at”, citit în română „a rond”) separă numele utilizatorului de domeniu;
• scoala.ro este domeniul serverului de e-mail care păstrează căsuța poștală.

Serviciul WWW

Organizarea informației

World Wide Web (WWW, pe scurt web) este serviciul care oferă acces la documente de tip hipertext, păstrate pe servere din întreaga lume și legate între ele prin hiperlegături.

Modelul de comunicare

Serviciul WWW funcționează după modelul client-server:

1. Utilizatorul scrie un URL în browser sau face clic pe o hiperlegătură.
2. Browserul, în rolul de client, trimite serverului web o cerere HTTP pentru pagina respectivă.
3. Serverul web găsește pagina și o trimite înapoi ca răspuns HTTP.
4. Browserul interpretează codul HTML și afișează pagina, cerând separat imaginile și celelalte fișiere pe care le conține.

Protocolul serviciului este HTTP (HyperText Transfer Protocol). Varianta HTTPS criptează datele transmise, astfel încât parolele și datele cardurilor nu pot fi citite pe traseu; browserul o semnalează printr-un lacăt în bara de adrese.

Browserul

Browserul (navigatorul) este aplicația care cere, afișează și permite parcurgerea paginilor web: Google Chrome, Mozilla Firefox, Microsoft Edge, Safari, Opera.

Elementele de bază ale unui browser sunt:

• bara de adrese, în care se scrie URL-ul;
• butoanele Înapoi și Înainte, pentru paginile vizitate anterior;
• butonul Reîmprospătare, care încarcă pagina din nou;
• butonul Pagina de pornire, care deschide pagina stabilită să se încarce la pornire;
• filele (tab-urile), pentru mai multe pagini deschise în aceeași fereastră;
• marcajele (bookmarks, favorite), în care se păstrează adresele paginilor;
• istoricul, cu paginile vizitate.

Browserul păstrează pe calculator:

• memoria cache, cu părți din paginile vizitate, pentru ca acestea să se încarce mai repede la o nouă vizită;
• cookie-urile, informații salvate de site-uri, precum preferințele utilizatorului sau datele de autentificare.

Browserul se personalizează din Setări:

• pagina sau paginile deschise la pornire și motorul de căutare implicit;
• bara de marcaje, cu paginile folosite des, organizate în foldere;
• folderul în care se salvează descărcările și opțiunea de a întreba, la fiecare descărcare, unde se salvează fișierul;
• sincronizarea marcajelor, a istoricului și a parolelor între dispozitive, prin contul browserului.

Navigarea și confidențialitatea

Navigarea privată (Incognito în Chrome, InPrivate în Edge, Fereastră privată în Firefox) nu păstrează pe dispozitiv, după închiderea ferestrei, istoricul, cookie-urile și datele completate în formulare. Ea nu ascunde însă activitatea față de site-urile vizitate, față de administratorul rețelei (școala, firma) sau față de furnizorul de Internet și nu protejează de viruși sau de phishing. Se folosește, de exemplu, la autentificarea într-un cont pe un calculator care nu este al utilizatorului.

Cookie-urile sunt de două feluri:

• cookie-uri proprii, salvate de site-ul vizitat: păstrează autentificarea, limba aleasă, conținutul coșului de cumpărături;
• cookie-uri ale terților, salvate de firmele de publicitate și de analiză prezente pe multe site-uri: urmăresc utilizatorul de la un site la altul și alcătuiesc un profil al intereselor lui, folosit pentru reclame personalizate.

Urmele lăsate de un utilizator în Internet (paginile vizitate, căutările, postările, cookie-urile) formează amprenta digitală. Cookie-urile se gestionează din Setări → Confidențialitate: se blochează cookie-urile terților, se șterg cookie-urile și istoricul, se văd datele păstrate de fiecare site. Site-urile din Uniunea Europeană cer acordul vizitatorului pentru cookie-urile care nu sunt necesare funcționării, prin fereastra afișată la prima vizită.

Trackerele sunt scripturi care înregistrează comportamentul vizitatorului. Ele și reclamele invazive se blochează cu extensii ale browserului, precum uBlock Origin, Privacy Badger sau Ghostery. O extensie este un program mic, adăugat browserului, care îi dă funcții noi. Extensiile se instalează numai din magazinul oficial al browserului, după verificarea permisiunilor cerute: o extensie cu acces la toate site-urile poate citi parolele și datele introduse, iar extensiile multe încetinesc browserul.

Motoarele de căutare centrate pe confidențialitate, precum DuckDuckGo, Startpage sau Brave Search, nu păstrează istoricul căutărilor și nu alcătuiesc profiluri ale utilizatorilor, deci rezultatele nu sunt personalizate după căutările anterioare.

Traducerea automată: browserul detectează limba în care este scrisă o pagină, după textul ei și după atributul lang al documentului, și propune traducerea ei în limba utilizatorului (în Chrome, butonul de traducere din bara de adrese; în Edge, Traducere în română). Traducerea automată redă sensul general, dar poate greși termenii de specialitate.

Codul sursă al unei pagini și stilurile ei se inspectează din browser, cu Ctrl + U și F12, cum se arată în lecția Limbajul HTML și paginile web.

Căutarea informației

Un motor de căutare este un program, accesibil printr-un site, care parcurge automat paginile web și le indexează într-o bază de date, după cuvintele pe care le conțin. Utilizatorul scrie cuvinte cheie, iar motorul afișează lista paginilor care le conțin, ordonate după relevanță, fiecare cu titlul, adresa și un fragment de text. Exemple: Google, Bing, Yahoo, DuckDuckGo.

Căutarea se restrânge cu ajutorul unor operatori:

Motoarele de căutare au și filtre, în bara de sub caseta de căutare (Instrumente): după tipul rezultatului (imagini, știri, videoclipuri), după dată (ultima oră, ultima săptămână, ultimul an), după limbă și după regiune. Pagina Căutare avansată reunește toate aceste condiții într-un formular.

Căutarea asistată de inteligența artificială

Instrumentele de căutare cu inteligență artificială (Google AI Overview, Microsoft Copilot, Perplexity) răspund la o întrebare formulată în limbaj natural cu un text rezumat, alcătuit din mai multe pagini, și indică sursele folosite. Răspunsul poate conține erori sau informații inventate, de aceea: