Verificarea orală și investigația

a. Verificarea orală

Verificarea orală este o conversație prin care profesorul pune întrebări, iar elevul răspunde. Ea poate fi:

• individuală: un elev răspunde la mai multe întrebări;
• frontală: întrebările se adresează întregii clase și răspund mai mulți elevi;
• combinată: profesorul le îmbină pe primele două.

Este metoda folosită cel mai des la clasă, pentru verificarea lecției de zi și a lecțiilor anterioare legate de ea.

Avantajele verificării orale:

• profesorul schimbă tipul și dificultatea întrebărilor după răspunsurile elevului;
• greșelile se corectează imediat, iar elevul primește feedback chiar în timpul răspunsului;
• profesorul vede cât de profund a învățat elevul și cum își argumentează răspunsul;
• elevul își exersează exprimarea orală și folosirea limbajului de specialitate.

Limitele verificării orale:

• consumă mult timp, pentru că elevii sunt ascultați pe rând;
• elevii primesc întrebări de dificultate diferită, deci rezultatele lor nu se pot compara;
• aprecierea este influențată de starea profesorului și de emoțiile elevului;
• răspunsurile nu se păstrează și nu pot fi revăzute.

Ca aprecierea să fie mai obiectivă, profesorul stabilește dinainte ce trebuie să cuprindă un răspuns bun și folosește o fișă de evaluare orală cu trei repere: conținutul răspunsului (corectitudinea și completitudinea), organizarea lui (logica și legătura dintre idei) și prezentarea (claritatea, siguranța, elementele de originalitate).

b. Investigația, la lecția „Potențialul turistic cultural-istoric”

Descrierea metodei. Prin investigație, elevul aplică ce a învățat pentru a cerceta o situație nouă. El primește o temă cu sarcini precise, se documentează, culege și prelucrează informații și trage concluzii, într-un timp stabilit. Investigația poate dura o oră sau mai multe ore și se poate desfășura individual, pe grupe sau cu toată clasa. Elevii cunosc dinainte ordinea sarcinilor și modul în care își vor prezenta rezultatele.