A. Componentele curriculumului național și tipurile de curriculum

Curriculumul național cuprinde ansamblul documentelor reglatoare prin care se stabilește ce învață elevii, în ce ordine și în ce timp, iar dintre componentele lui două sunt hotărâtoare pentru munca zilnică a profesorului: planurile-cadru de învățământ și programele școlare. Planul-cadru de învățământ este documentul oficial care stabilește numărul de ore alocate diferitelor discipline sau arii curriculare, pe fiecare an de studiu și pe fiecare formă de învățământ; el așază disciplinele în arii curriculare, deosebește trunchiul comun de curriculumul la decizia școlii și fixează, prin numărul de ore, ponderea fiecărui domeniu în formarea elevului. În învățământul special, planul-cadru cuprinde și ariile proprii acestuia, între care terapia educațională complexă și integrată și terapiile specifice de compensare. Programa școlară, la rândul ei, configurează conținutul procesului instructiv-educativ la o disciplină de învățământ: ea cuprinde nota de prezentare, competențele generale, competențele specifice însoțite de exemple de activități de învățare, conținuturile și sugestiile metodologice, arătând astfel nu doar ce se predă, ci și ce trebuie să poată face elevul la sfârșitul anului. Raportul dintre cele două este unul de determinare: planul-cadru dă timpul, programa dă substanța, iar profesorul își întocmește planificarea calendaristică pornind de la amândouă.

Pentru elevii cu cerințe educative speciale, curriculumul cunoaște două forme înrudite, dar deosebite. Curriculumul diferențiat implică modalități de selectare și de organizare a conținuturilor, a metodelor de predare-învățare-evaluare, a tehnicilor de evaluare, a standardelor de performanță și a mediului psihologic de învățare, în scopul diferențierii experiențelor de învățare și al adaptării procesului instructiv-educativ la posibilitățile educaționale, la ritmul și la stilul de învățare ale elevului. Curriculumul adaptat, în schimb, se potrivește mai bine în contextul educației integrate, diferențierea presupunând implicit și o adaptare a conținuturilor, a metodelor, a mijloacelor și a tehnicilor de lucru în activitățile instructiv-educative. Deosebirea dintre ele privește întinderea intervenției: diferențierea organizează altfel experiența de învățare a elevului în interiorul aceleiași programe, în timp ce adaptarea intervine asupra însuși conținutului cu care elevul lucrează, potrivit certificatului de orientare școlară și programului lui de intervenție personalizat.

B. Demersul didactic

Clasa: a IV-a, învățământ special — dizabilități intelectuale ușoare și moderate · Aria curriculară: Limbă și comunicare · Disciplina: Citire-Scriere-Comunicare · Tema activității: La magazinul din cartier — dialogul dintre cumpărător și vânzător.

Tema a fost aleasă fiindcă este o situație de comunicare din viața reală a elevului, ceea ce face cu putință transferul deprinderii dincolo de clasă, obstacolul cel mai mare la această categorie de elevi.

B.a. Metoda activ-participativă și mijlocul modern audio-vizual și informatic

Metoda activ-participativă: jocul de rol.

Jocul de rol este metoda prin care elevii interpretează roluri dintr-o situație de viață simulată, exersând în condiții protejate comportamentele verbale și nonverbale cerute de acea situație. Elevul nu vorbește despre cum se cumpără pâine, ci cumpără pâine: primește un rol, un partener, un scop de atins prin vorbire și o formulă de folosit. Metoda este activ-participativă prin însăși structura ei, fiindcă fără acțiunea elevului nu are conținut, iar la elevii cu dizabilitate intelectuală răspunde exact modului în care aceștia învață: prin acțiune concretă și prin imitarea unui model, nu prin explicație verbală. Profesorul demonstrează întâi rolul, apoi îl cedează treptat elevului, retrăgându-și sprijinul pe măsura reușitei.

Mijlocul modern audio-vizual și informatic: tabla interactivă cu softuri educaționale.

Tabla interactivă este dispozitivul electronic care permite accesarea directă a informațiilor facilitate de softuri, în vederea asocierii fonem — literă — grafem. Elevul atinge cu degetul imaginea de pe ecran și aude cuvântul rostit; atinge cuvântul scris și îl aude silabisit; mută cuvântul sub imaginea potrivită și primește pe loc confirmarea. Cele trei forme ale cuvântului — sunetul auzit, semnul văzut și gestul propriu — apar deodată și legate între ele, ceea ce la acești elevi este condiția fixării.

B.b. Câte un avantaj al fiecărui element de instruire didactică

Avantajul jocului de rol: se asigură contactul nemijlocit cu profesorul, care intră el însuși în joc și oferă modelul verbal și gestual în chiar momentul în care elevul are nevoie de el. Corectarea nu mai vine ca observație după activitate, ci ca replică în interiorul ei („Bună ziua! Cu ce vă servesc?”), iar elevul o preia prin imitație imediată, fără să simtă că a greșit.