Raționamentul: definire, structură, tipuri

Definirea raționamentului

Față de termeni și de propoziții, raționamentele sunt forme logice mai complexe: ele sunt operații logice cu propoziții. În logica tradițională se vorbește despre raționament; în logica modernă se folosesc, cu același sens, termenii inferență și argument.

Raționamentul este operația logică prin care, din propoziții date, numite premise, se derivă o altă propoziție, numită concluzie.

Un șir de propoziții formează un raționament numai dacă sunt îndeplinite, în același timp, patru condiții:

1. unele propoziții sunt date: acestea sunt premisele, care pot fi adevărate sau false;
2. din premise rezultă o propoziție nouă, concluzia;
3. premisele constituie un temei suficient pentru derivarea concluziei;
4. concluzia este o consecință a premiselor, adică urmează din ele.

Legătura dintre premise și concluzie se face prin elementele lor comune: termenii care apar și în premise, și în concluzie.

Tipuri de raționamente

După direcția inferenței: deductive și inductive

• Raționamentele deductive sunt cele în care concluzia nu depășește în generalitate premisele: ea este tot atât de generală ca ele sau mai particulară. Concluzia nu spune mai mult decât spun premisele.
• Raționamentele inductive (nedeductive) sunt cele în care concluzia este mai generală decât premisele. Chiar dacă premisele sunt adevărate, concluzia rămâne probabilă.

După numărul premiselor: imediate și mediate

Raționamentele deductive sunt:

• imediate, dacă concluzia se derivă direct dintr-o singură premisă, fără alt pas intermediar: conversiunea, obversiunea și inferențele pe pătratul logic;
• mediate, dacă concluzia se derivă din cel puțin două premise: silogismul și polisilogismul.

Inferențele imediate sunt cel mai simplu tip de inferență.

După corectitudinea logică: valide și nevalide

• O inferență deductivă este validă dacă din premise adevărate nu se poate obține o concluzie falsă: dacă premisele sunt adevărate, concluzia este în mod necesar adevărată.
• O inferență deductivă este nevalidă dacă premisele pot fi adevărate, iar concluzia falsă.

Validitatea ține de forma raționamentului, nu de adevărul propozițiilor din el. Un raționament valid poate avea premise false; un raționament nevalid poate avea premise și concluzie adevărate.

După probabilitatea concluziei: tari și slabe

Raționamentele inductive nu se evaluează ca valide sau nevalide, ci după cât de probabilă este concluzia:

• un argument nedeductiv este tare dacă premisele sunt adevărate, iar concluzia are o probabilitate mare de a fi adevărată;
• un argument nedeductiv este slab dacă premisele sunt adevărate, iar concluzia are o probabilitate mică de a fi adevărată.

Alte clasificări

• Inferențele mediate se mai împart, după felul premiselor, în ipotetico-categorice (o premisă este o propoziție condițională: dacă… atunci…) și disjunctivo-categorice (o premisă este o disjuncție: sau… sau…).
• După numărul cazurilor examinate, inferențele inductive sunt inducții complete și inducții incomplete (vezi capitolul 7).