Definirea. Corectitudine în definire

Definirea și definiția

Definirea este operația logică prin care se precizează însușirile unui obiect sau ale unei noțiuni, însușiri care îl deosebesc de toate celelalte obiecte sau noțiuni. Prin definire se precizează intensiunea termenului și, odată cu ea, extensiunea lui. Definiția este rezultatul operației de definire.

Definirea este o operație cu termeni și precede argumentarea: un raționament în care termenii nu au un înțeles stabilit poate duce la concluzii greșite.

Structura definiției

Orice definiție are trei elemente:

• definitul (A), numit și definiendum: termenul care se definește;
• definitorul (B), numit și definiens: ceea ce se spune despre definit pentru a-l preciza;
• relația de definire, notată „=df” și citită „este, prin definiție”.

Formula generală a definiției este A =df B. Definiția este corectă dacă între definit și definitor există un raport de identitate: definitul și definitorul au aceeași extensiune.

Definiția prin gen proxim și diferență specifică

Cea mai folosită formă de definiție așază definitul în genul cel mai apropiat și arată prin ce se deosebește de celelalte specii ale aceluiași gen:

• genul proxim este termenul supraordonat cel mai apropiat de definit;
• diferența specifică este însușirea care deosebește definitul de celelalte specii ale genului proxim.

Regulile definirii corecte

O definiție este corectă dacă respectă, în același timp, regulile de mai jos. Încălcarea fiecărei reguli dă o eroare de definire.

Regula adecvării definitorului la definit

Definiția nu trebuie să fie nici prea largă, nici prea îngustă: raportul de identitate dintre definit și definitor nu trebuie să devină raport de ordonare sau de încrucișare.

• Dacă definitorul este supraordonat definitului, definiția este prea largă: definitorul cuprinde și obiecte care nu aparțin definitului.
• Dacă definitorul este subordonat definitului, definiția este prea îngustă: definitorul lasă în afară obiecte care aparțin definitului.
• Dacă definitorul și definitul sunt în încrucișare, definiția este în același timp prea largă și prea îngustă.

Regula evitării circularității

Definitorul nu conține definitul, direct sau prin termeni care se definesc la rândul lor prin el. O definiție circulară nu este falsă, dar nu comunică nimic nou despre definit.

Regula definiției afirmative

Definitorul trebuie să spună ce este definitul, nu ce nu este. O definiție negativă lasă nedeterminate toate celelalte posibilități.

Definiția negativă este admisă numai pentru termenii negativi, a căror intensiune este chiar lipsa unei însușiri: „Nevertebratul este animalul care nu are coloană vertebrală.”

Regula clarității și a preciziei

Definitorul trebuie să fie clar: fără termeni vagi, vizi, necunoscuți, fără sensuri figurate și fără complicații inutile. El cuprinde numai acele însușiri care sunt suficiente pentru a recunoaște definitul.

Regula consistenței

Definiția nu trebuie să intre în contradicție cu alte definiții și propoziții acceptate în același sistem de cunoștințe. Consistența este aplicarea principiului noncontradicției la un sistem de propoziții.

Analiza unei definiții

La examen, o definiție se analizează precizând elementele ei, apoi regula încălcată și eroarea care rezultă.