Formele de organizare a activității didactice

1. Patru forme de organizare, cu două explicate

Formele enumerate:

1. Activitatea frontală
2. Activitatea individuală
3. Activitatea pe grupe
4. Activitatea pe grupe de nivel

Explicarea activității individuale

Profesorul lucrează cu un singur elev, după un program croit pe evaluarea lui, cu sarcină, material, ritm și sprijin alese anume pentru el. Elevul primește atenția neîmpărțită a profesorului, iar acesta poate urmări neîntrerupt cum lucrează, unde se blochează și ce fel de ajutor îl deblochează, ajustând sarcina din mers.

În învățământul special, forma aceasta este cea mai des folosită la terapiile specifice — logopedie, kinetoterapie, terapie cognitivă —, la elevii cu dizabilități severe sau asociate și ori de câte ori se formează o deprindere nouă care cere ghidare fizică, adică mâna profesorului peste mâna elevului. Sprijinul se dozează pe niveluri și se retrage treptat: ghidare completă, atingere ușoară, model, indicație verbală, pictogramă, independent. Tot aici se realizează obiectivele proprii din programul de intervenție personalizat, care nu pot fi urmărite la clasă.

Explicarea activității pe grupe de nivel

Clasa se împarte, la o anumită disciplină, în două sau trei grupe alcătuite din elevi aflați la niveluri apropiate de achiziție, stabilite prin evaluarea inițială. Fiecare grupă lucrează la aceeași temă, dar cu sarcini de dificultate diferită, cu material diferit și, la nevoie, cu obiective diferite, iar profesorul trece de la o grupă la alta.

Forma răspunde unei situații obișnuite în învățământul special: în aceeași clasă se află elevi cu grade și tipuri diferite de dizabilitate, iar decalajele dintre ei sunt mari. Ea îngăduie ca fiecare să lucreze la nivelul lui real, fără ca unii să rămână nefolosiți și alții suprasolicitați. Împărțirea nu este fixă: se reface periodic, după rezultatele evaluării, tocmai pentru ca grupa să nu devină o etichetă. Un elev poate fi în grupa de sus la matematică și în cea de jos la comunicare.

2. Avantaj, dezavantaj și limită pentru trei forme

Activitatea frontală

Avantaj. Îngăduie transmiterea aceleiași informații întregii clase într-un timp scurt și creează sentimentul apartenenței la colectiv, prin activitate comună, cu deosebire la momentele de captare, la demonstrații și la sinteze.

Dezavantaj. Se adresează unui elev mediu care, în învățământul special, nu există: ritmul comun îi lasă în urmă pe unii și îi plictisește pe alții, iar profesorul nu poate urmări cum lucrează fiecare.

Limită. Nu poate realiza obiectivele individuale din programele de intervenție personalizate și nu poate fi folosită la formarea unei deprinderi noi care cere ghidare fizică. La clasele cu elevi având dizabilități severe sau asociate, ea rămâne cu putință numai pentru momente scurte.

Activitatea individuală

Avantaj. Sarcina, materialul, ritmul și sprijinul se potrivesc exact pe nivelul elevului, iar profesorul îl urmărește neîntrerupt și poate ajusta din mers. E singura formă în care se pot realiza obiectivele proprii din planul de intervenție personalizat.

Dezavantaj. Consumă mult timp și nu poate fi asigurată tuturor elevilor în cadrul programului obișnuit, iar elevul rămâne lipsit de exercițiul relaționării, care se face numai în prezența celorlalți.

Limită. Nu poate forma competențele sociale — cooperarea, așteptarea rândului, negocierea —, fiindcă acestea cer prezența unui partener. Folosită exclusiv, ea produce elevi care se descurcă în cabinet și nu se descurcă în clasă.

Activitatea pe grupe

Avantaj. Exersează deodată conținutul și competențele sociale: elevii își împart sarcinile, cooperează, se ajută între ei, iar elevul cu dizabilitate primește un rol pe măsura lui într-o lucrare comună, ceea ce îi schimbă poziția în colectiv.